Poate suna a titlu de campanie sau a
reclama ieftina care face apel la sentimentele oricum ciuruite ale
tuturor oamenilor pe care ii cunosc. In dimineata aceasta mi-am
amintit cat de multe alte lucruri mi-am dorit sa fac. Au miscat brusc
in inima planurile pe care le-am ingropat pe jumatate si mi-au soptit
"suntem inca aici". Iar ele fac toate parte din mine. Cate
planuri va amanati in fiecare zi? La cate lucruri sunteti si voi,
fortati de imprejurari, sa renuntati? Imi spun ca partial fac ceea ce
vreau, dar ma tem ca fac aproape 80% ceea ce vor altii. Nu spun ca e
neaparat un compromis sau ca fac un sacrificiu prin care imi irosesc
viata. Atata doar ca ma intreb daca nu cumva lucrurile ar fi putut sa
stea si altfel. Este insa o intrebare pe care incerc sa o evit pentru
ca ma tem ca nu-i stiu raspunsul. Mai exact, nu stiu ce as fi putut
sa fac pentru a schimba ceva. Poate ceea ce imi propun in fiecare
dimineata? Sa nu mai aman nimic? Mi-as dori sa iau aceste dorinte pe
rand, insa le incep pe toate deodata si le intrerup in acelasi timp.
A ramas prea putin in ultima vreme din omul care facuse pace cu
rabdarea si o recunoscuse drept semn al intelepciunii.
Nu gasesc liniste, iar atunci cand
aceasta lipseste, ma pricep cel mai bine sa instalez haosul,
dezordinea. Lista mea e mare, iar eu sunt acea lista. Imi aman astfel
ceea ce imi pare viata insasi, bucuriile, implinirile. Unele nu tin
de mine, sunt lanturi care ma tin acum pe loc si pe care nu stiu cum
sa le dau la o parte. Acum cateva luni in urma, am incetat sa invat.
Am uitat ca trebuie sa fac in fiecare zi ceva nou, am uitat ca avem
doar prezentul. Nu gasesc forta pentru a ajunge acolo unde imi
doresc, dar slabiciunea aceasta, pe care nu o accept, imi mareste
neincrederea. Sunt zeci de drumuri pe care trebuie sa merg, unele
dintre ele sunt scurte, iar eu nu pot ajunge la capatul niciunuia
dintre ele? Trebuie sa aleg, sa fie macar unul. De ce nu mai
functioneaza nici listele, nici promisiunile facute fata de mine? Va
trebui sa promit altcuiva? Sa fac un "legamant" ca voi
merge pana la capat pe fiecare dintre aceste carari?
Dacă te uiți ce am scris eu azi-noapte pe blog, o sa zâmbești. Rezonanțe, rezonanțe.
ReplyDeletePoate nu e cazul să îți zic că sunt niște demoni cu are ne luptăm toți, unii în mod inconștient, alții, nu dau nume, în mod dureros de conștient. Poate că dacă ți-am zis asta, o să te simți mai confortabil cu lanțurile care te țin în loc.
But know this. Când va fi cazul, vei rupe lanțurile și vei merge acolo unde îți dorești. Ceea ce ne duce la soluție: trebuie să ai grijă ce îți dorești și să ai grijă să îți dorești acel lucru cu toată convingerea. Restul e uitare.
Mulţi le-avem, rezonanţele astea. îi cam invidiez pe cei care nu le văd sau nu le mai intuiesc. Dar poate că menirea unora nu e asta, some called them primitive. And to think they're just happy.
ReplyDeleteŞi a crede în ceva cu toată convingerea nu ajută, din punctul meu de vedere, decât la augmentarea sentimentului că am fost lăsaţi de izbelişte şi că lumea funcţionează după reguli nescrise şi nedrepte. şi tocmai asta nu vreau să cred. cred însă în puterea deciziilor şi în puterea de a face.