îngroapă-mă sub zăpezi

îngroapă-mă sub zăpezi, o să vină iarna. şi-o să las să ningă peste mine o mie şi una de nopţi. îngroapă-mă sub zăpezi căci nimic nu îmi spală mai bine păcatele decât uitarea pe care mi-o aduc ninsorile, frigul, noaptea. le aştept şi-mi simt inima cum bate din ce în ce mai tare, cum ar vrea să-mi amintească de sosirea iernii, cum ar vrea să gonească dincolo de toamnă, în nebunia ei care nu mai rabdă acum nici septembrie, nici octombrie, nici noiembrie. îngroapă-mă sub zăpezi, pentru ultima oară. şi lasă să ningă peste amândoi cu uitare şi linişte, ca şi cum lumea ne stă la picioare. iar lumea suntem noi. lasă să ningă în toate zilele din decembrie şi-n toate nopţile. să fie linişte. atât m-am îndepărtat că atunci când m-am privit în oglindă, nu m-am recunoscut. atât m-am îndepărtat, că nici nu-mi amintesc de chipul meu de anul trecut. poate mai fericit. zăpezile sunt cele mai dureroase din lume. şi-ţi amorţesc degetele, şi-ţi scârţâie amintirile sub ghete. le calci în picioare, apăsat, te bucuri că a dispărut tot griul din lume. şi-s nopţile lungi şi le împarţi cu el şi te prefaci că dimineţile nici nu există. o să vină iarna, pe furiş, târâş. aşa o să ne petrecem toamna, în ascunzişuri şi greşeli, în temeri şi fărădelegi. îngroapă-mă sub zăpezi şi oferă-mi iertarea.