măcar de-aş avea memorie mai bună. sau nu?

am trăit multe în anul acesta care s-a scurs de când m-am mutat aici. dar eu nu-mi amintesc cu exactitate decât unele după-amiezi, unele lumini, unele momente de linişte. îmi amintesc de o singură după-amiază în care m-a înţepat inima în acelaşi timp în care mi-a tresărit îndrăgostită. şi chiar dacă mai apoi au urmat şi bune, şi rele, mie nu mi-a rămas în amintire decât după-amiaza aceea în care, singură, îmi ghicisem viitorul şi mi-l asumasem.

ghicesc în cât timp e gata mâncarea uitându-mă la ea. rareori gust. ştiu exact câtă sare, cât piper, chilli sau curry să pun. înveţi să jonglezi cu multe în timp. doar cu sentimentele e mai greu. probabil că şi inteligenţa emoţională se educă. însă aşa cum am renunţat, cel puţin o vreme, să mai învăţ singură germana, poate că tot aşa m-aş comporta şi dacă ar trebui să clarific ceea ce poate nu văd cum trebuie.

numai că uneori sunt leneşă. şi cred că toate se întâmplă fiindcă avem nevoie de ele. şi mai cred că oricât de multe ai încerca să înveţi în teorie, nimic nu are un impact la fel de puternic precum cel al vieţii. uneori o să te doară rău, alteori o să fie fantastic de bine.

şi între astea, tu ai putea sta cu nasul în cărţi încercând să înţelegi în luni de studiu ce vei înţelege, pe neaşteptate, într-o zi ploioasă sau, dimpotrivă, de vară, în numai o clipă.

non merci.