all is full of something

as vrea sa spun ca prea multa luciditate strica. azi-dimineata am urat metroul fiindca a venit tarziu, am urat distanta prea lunga dintre stefan cel mare si piata victoriei, am urat o doamna care s-a ridicat cu doar o secunda inainte sa ajungem in statie, cat sa nu ai cum sa ii mai faci loc fiindca deja se imbulzisera alti zece in spatele tau. am urat zapada, mi-am urat imbufnarea, cele trei suvite de par prinse fortat cu doua agrafe de par pe care, fireste, le uram. am urat intarzierea, mi-am urat lipsa de organizare din dimineata aceasta, am urat tot ce am lucrat saptamana trecuta, am urat tot.

pe la jumatatea drumului m-am gandit ca m-am inchis din nou in mine fara sa-mi dau seama, ca poate, in realitate, sunt incapabila sa mai las pe cineva nou sa intre in viata mea, oricine, ca nu mai pot spune nici macar un salut unui necunoscut, ca parca sunt un milion de lucruri pe care nu mai sunt in stare sa le fac, fiindca mai intai le-am refuzat si mai apoi le-am uitat.

am creat o bula in care m-am inchis impreuna cu oamenii pe care ii cunosc cat de cat (pe unii mai mult, pe altii suficient) si am preferat sa imi petrec timpul numai cu ei ca sa nu mai am niciun fel de suprize. si daca asta am facut, daca m-am izolat asa fara sa imi dau seama, inseamna ca n-am facut decat sa ingrop si mai mult ceea ce credeam sau speram ca o sa pot scoate din nou la lumina prin aceasta izolare.

si-acum scriu, desi nu am vrut sa povestesc nimanui despre ce simt inca de aseara cand brusc nimic nu a mai parut sa fie cum trebuie sa fie. nu stiu cum ar trebui sa fie, dar nu pareau sa fie lucrurile potrivite. si habar n-am daca dupa orice perioada de entuziasm, mai mult sau mai putin mai mare, vine si o astfel de stare, poate ar trebui sa incep sa tin o evidenta a suisurilor si coborasurilor, cu data insemnate in calendar.

mi-e frica de ai grija ce-ti doresti, dar uneori as vrea, cand simt ca nu vreau sa ies intr-o zi din casa, sa nu ies din casa. si da, stiu, uneori facem si lucrurile pe care nu le vrem, dar nu e asta o libertate pe care ar trebui sa o avem cu totii? sa ramai acolo, in pat, sa dormi, sa plangi, sa uiti putin de ce e afara, sa iei si tu o pauza, sa dormi mai mult de 6 ore pe noapte, sa ai un echilibru care sa nu se mai franga din motive aparent necunoscute.

maine o sa spuneti ca sunt nebuna fiindca poate iar ma intorc cu entuziasm nemarginit. si nici nu stiu cum sa le pun in ordine. fiindca desi stari ca cea de astazi se mai intampla, daca pun cap la cap ultimul an si jumatate, tot o sa-mi dea cu plus si stari de bine. asa ca momentan ma agat de whatever this is si sper ca o sa se aseze lucrurile de la sine. fiindca asta e clar o situatie in care e prea tarziu sa mai indrept ceva si-atunci trebuie sa lucrez cu ce am, poate sa le imbunatatesc pornind de-aici.

habar n-am cum sa fac azi ordine-n dezordine. e starea aia in care iar ti-ai dori sa faca altcineva curat in locul tau, dar stii ca tot singur va trebui sa te imbarbatezi si sa rezolvi situatia. si, cum scriam zilele trecute, cred ca devii mai puternic in secunda in care iti dai seama cat de singur esti in atat de multe situatii si cat de multe trebuie sa faci bazandu-te numai si numai pe tine.





true story.