daca mai era nevoie

play this first:

http://hypem.com/track/1nbyk

Daca mai era nevoie, as vrea sa spun ca nu pun muzica la intamplare. Ca prin acel "play this first" as vrea sa ma asigur ca atunci cand citim aceste randuri, tu si eu simtim aproape la unison.

"One day in 2007, we passed this place with a sign “for rent” on it. It is our current studio. We wanted it and 15 days later it was ours."

Nu are nicio importanta de unde sunt randurile. Nu sunt luate dintr-o carte, ci din povestea unui om. Un om care a avut rabdare. Am infiintat WOLF 25 acum un an. De fapt, in mai o sa implineasca un an. Odata cu ziua mea. De-atunci si pana acum, mi-am cultivat rabdarea. Am scuturat de pe umeri graba altor oameni. In permanenta, presiunea celor care te intrebau cand mai lucrezi ceva. Dar era graba lor, nu a mea, si mi-a luat ceva sa-mi dau seama de asta si sa inteleg ca, prin faptul ca ma misc in ritmul meu, fac ceea ce trebuie. N-am crezut niciodata atat de mult in ceva. Nu m-am regasit niciodata intr-atat in ceea ce fac acum. N-am stiut poate niciodata sa spun cine sunt. Cine era "eu".

Randurile de mai sus descriu rabdarea unui om. A unui om care a stiut ca trebuie sa inceapa, trebuie sa creada, trebuie sa lucreze si, mai presus de toate, ca trebuie sa aiba rabdare si incredere. Cineva a spus (si, din nou, n-o sa spun cine) ca cel mai mare risc pe care si-l asuma chiar si astazi (dupa ce conduce deja un imperiu) e de a continua sa fie acelasi.

Nu visez la imperii. Nici la averi. Visez la sansa de a face in continuare ceea ce-mi place. Da, mai mult, la un nivel mai inalt, cu mai multa vizibilitate. Dar toate acestea tin de mine si numai de mine. Tin de cat de mult sunt dispusa eu sa muncesc. De cat de multe sacrificii vreau sa fac. De cat din ceea ce nu voi mai face voi considera ca fiind un sacrificiu. Si sunt dispusa, ca niciodata, sa renunt la multe. Fiindca ceea ce am descoperit ca pot face, ceea ce am descoperit ca ma face sa uit ca exista timp, e ceva la care nu pot renunta.

Timpul poate fi un sacrificiu. Il rapesti din intalnirile cu prietenii. Iti schimbi stilul de viata. Iti schimbi modul in care te organizezi, in care gandesti, in care relationezi cu ceilalti. Intelegi ca acum exista ceva ce te transforma si ca, mai mult de toate astea, e ceva ce trebuie sa iti asumi. Nu poti ramane acelasi la exterior atata vreme cat ceva in tine s-a schimbat atat de mult.

Cand nu te mai simti locuit de un altul, ci cand Eul incepe sa iasa la lumina. Cand cine stiai ca esti ti se arata asa cum il intuiai fara sa poti sa-l desenezi.

Vei fi si tu, la randul tau, sacrificat. Te vor sacrifica prietenii si te vor sacrifica necunoscutii. Dar vei invata ca zgarieturile se vindeca fiindca ai in tine ceva ce merita sa induri astfel de intamplari. Te ai pe tine, iubirea fata de viata si iubirea fata de cei care, la randul lor, te iubesc.