suntem sau devenim?

săptămâna aceasta am lucrat poate mai mult ca niciodată. cel puţin, nu-mi amintesc să mai fi lucrat atât după nişte cursuri în care stăteam 6-7 ore în atelier. iar pentru oricine lucrează cu minuţiozitate mai mult de câteva ore, o astfel de muncă e cât se poate de obositoare.

descopăr uşiţe la fiecare pas. înţeleg cum poate funcţiona timpul în favoarea mea. sunt sacrificii (de fapt, nici nu le percep aşa) pe care le faci în favoarea visului pe care îl transformi în realitate şi în detrimentul timpului pe care înainte îl petreceai cu prieteni sau cunoştinţe. din fericire, cunosţinţele dispar, rămân prietenii. iar cei care te cunosc cât să înţeleagă de ce nu îţi faci timp pentru ei în măsura în care doresc vor găsi întotdeauna o cale să-ţi fie aproape.

dispar poate cel mai mult în perioada aceasta oamenii care vor cu orice preţ să te vadă pentru ei şi nu pentru tine. şi cred că, deşi mai întâi doar suntem, pe urmă devenim. evident, putem doar să fim, pentru tot restul vieţii. să nu schimbăm nimic sau să dărâmăm tot ce se îndură viaţa să ne ofere şi să construiască pentru noi. ciudat e că, privind din afară, îmi dau seama că tocmai oamenii puşi pe dărâmat au ce să dărâme.până în punctul în care se vor trezi pe un front părăsit. eu încerc să construiesc ceea ce încă nu există. nu aşa cum ştiu că va fi într-o bună zi.

dar devenim. dacă asta ne dorim, devenim. ne schimbăm dacă descoperim acele uşiţe. dacă suntem cu inima deschisă şi cu urechile ciulite. caut să înţeleg şi să văd în ce mod o mică descoperire sau o concluzie mă poate aduce mai aproape de ceea ce îmi doresc.

şi fără scuze. timpul poate fi în favoarea noastră, dacă alegem să devenim, şi nu doar să fim.