06 March 2013

trecutul asumat

nu e noua teoria: fara trecut nu suntem nimic. daca nu-l recunoastem fata de noi, daca nu invatam din el, daca nu il analizam marunt si nu il lasam sa ne usture putin, nu reusim sa privim viitorul in fata asa cum trebuie si nici prezentul. o sa credem ca suntem de neatins, ca nimic din ceea ce a fost nu ne poate lovi astazi. doar cei care au avut un trecut dureros mai traiesc acum cu responsabilitatea prezentului.

fereasca dumnezeu sa avem nevoie de atata durere pentru a ne implini ca fiinte. aproape ca mi-e si teama sa rascolesc acum dupa un trecut din anii 1944-..... . dar trebuie fiindca imi dau seama cata nevoie am de acea responsabilizare.

in rest, apropiindu-ma de lucruri mai putin universale, mi-ar prinde bine o organizare pana-n cele mai mici detalii. am asteptat primavara, am inceput sa lucrez din nou de cateva saptamani, insa stiu ca e prea putin. cu vorba nu ajung insa nicaieri, cred ca doar listele scrise ma mai ajuta in vreun fel.

am vazut cat de mult poate insemna un pas aparent mic. stiu in acest moment exact de ce mi-e frica. si, ca sa continui in obisnuita sinceritate de care nu m-am temut niciodata, nici fata de mine (sau mai ales fata de mine), nici fata de blog si de cititorii cunoscuti sau nu, ma tem sa ajung acea varianta mai buna a mea. de ce? cel mai probabil, dintr-o timiditate pe care am avut-o de cand ma stiu. si e greu de explicat, dar se fac aproape doi ani de cand imi pun bete in roate si de cand ma lupt cu mine sa depasesc si acest ultim pas.

sigur, altii ar spune get to work and get it done. workin' on that.

si cam atat. m-a intrebat cineva dimineata cum mi-e viata.

ca un rasarit de soare, i-am raspuns.

4 comments:

  1. totusi e bine ca tu continui de 2 ani sa lupti cu tine insusi , esti un model . sunt altii care se accepta asa cum sunt

    ReplyDelete
    Replies
    1. uite, daca ar fi sa interpretez ca fiind ironic ce ai zis, ti-as spune ca nu tine de acceptarea de sine. lupta asta cu sinele pentru mine e necesara. si asa cum pui problema, acceptarea de sine pare sa impiedice orice alta schimbare. e o lupta constructiva.

      si, stii cum e, fiecare cu ale lui. :)

      Delete
  2. Îmi permit o părere...tu o numeşti "luptă", eu mai degrabă, aş numi-o "cunoaştere de sine". Până în ultima clipă a vieţii noastre, cam asta facem, încercăm să ne cunoaştem pe noi înşine. A-ţi depăşi anumite limite, înseamnă a te cunoaşte mai mult. Unele limite pot fi depăşite mai uşor, altele mai greu sau deloc. Tot de cunoaşterea de sine ţine, oricum ai da-o. Iar în ceea ce priveşte timiditatea, ea poate fi depăşită doar pe etape, etape care coincid cu etapele evoluţiei tale ca om/suflet. Până la urmă, nu-i nimic rău în a fi timid/ă...însă, într-adevăr, ce-i prea mult "strică"...sau te împiedică să evoluezi.
    O zi frumoasă îţi doresc! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hai sa spunem ca e o latura a cunoasterii de sine. Si, de acord, cunoasterea de sine e un proces permanent si esential.

      Delete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare