practice makes it better

sursa

and if practice makes it better, then I wanna practice all the good feelings and unconditional love 'till the end of my days on this Earth.

Nu intelesesem, in tineretea timpurie, ce inseamna cu adevarat iubirea neconditionata. Si a capatat tarziu inca o a doua definitie care, sper eu, o intregeste astazi:

 "Iubire necondiţionată înseamnă o iubire în care actul reciproc de a oferi nu are nicio legătură cu aşteptările, îndeplinirea vreunui aspect după care tânjim sau, mai rău, cu gelozia. E atunci când eşti pe o autostradă emoţională, circuli cu ce viteză vrei tu şi niciun sens nu e blocat." (Andreea Ionescu in acest articol).

E greu, e imposibil. O sa spuneti ca astea sunt basme.

"Să “legi” o persoană de dorinţele tale este exact acel gen de nonetică despre care vorbeam puţin mai sus. Sting are un cântec minunat, care zice aşa: “If you love someone, set them free”. Deci, de invitat în viaţa noastră invităm Iubirea, în forma ei materializată. Partenerul cel mai bun pentru felul în care suntem noi, acum. Tipul de relaţie care este cea mai potrivită pentru binele superior al ambilor participanţi la relaţie. Iubirea, cu I mare, da?" (Andreea Ionescu, in acelasi frumos articol pe care l-a scris)

Unii vor crede, altii nu. Eu aleg intotdeauna sa cred, sa incerc, sa testez lucruri noi, imprejurari necunoscute. Si sa exersez ceea ce am descoperit ca imi face bine. Sa renunt la autosabotaj. Sa ma iert cand uit si ma autosabotez.




Sunt lucrurile in care cred fiindca, pe masura ce crestem, ne schimbam si ne poate fi mai bine sau mai rau. Si am invatat ce imi face bine si ce nu. Si, renuntand din ce in ce mai mult la teama de a spune nu, intelegand ce e o rana si cum poti sa o vindeci prin relatia ta cu tine, am ajuns aici.


Si cand cineva iti observa stralucirea interioara si iti mai si spune asta, e inca o confirmare a faptului ca lucrurile bune vin din interior, ca ceea ce gandim ajungem sa fim.


Si iubirea, in forma ei neconditionata, e exact relatia de care orice om are nevoie. O iubire care ne elibereaza si care ne face sa inflorim.

toxic

nu mai vreau sa fac astfel de concesii sau, pe cat posibil, sa le reduc numarul. sa nu mai am parte de mici lovituri doar fiindca, uneori, ne aflam in situatii in care suntem atat de diferiti si refuzam sa ne acceptam diferentele. n-ar trebui sa ne pese, ar trebui sa fim intelegatori. insa uneori pana si privirile dor, dor a ingustimea mintii, a neintelegere, a refuz de a privi dincolo de propria persoana. si alteori sunt priviri care vad prin tine, dincolo de tine si cred ca au inteles totul si ca eticheta pe care au lipit-o de tine va ramane aceeasi pana la sfarsitul vietii.

n-as suporta sa nu ma schimb. sa mai treaca inca un an si eu sa fiu aceeasi. cu acelasi numar de carti citite. cu nimic nou in viata mea. cu niciun loc nou in care sa merg. cu nicio noua descoperire despre mine. fara oameni noi. fara lectii nou invatate. fara sa stiu ca am mai crescut, ca am mai multa incredere in ce pot face si ca am facut mai mult. iar asta e contrariul a ceea ce am fost candva, nu stiu cum lasam zilele sa treaca pe langa mine.

simt ca iubesc enorm acum si poate ca nu e zi sa nu ma simt indragostita. si, daca pot, de ce sa nu ocolesc o situatie care nu va face decat sa ma raneasca? de ce sa stai in calea adversitatilor atunci cand te poti feri? nu asta te face mai puternic, nu sa sorbi otrava pe care altii nu se vor sfii sa ti-o toarne in pahare.

si ii iubesc pe ei, pe oamenii care mi-au aratat ca se poate sa nu dezamagesti si sper ca nici eu nu o sa-i dezamagesc vreodata, o sa am grija.

nu mi-as fi imaginat niciodata ca poti sa te schimbi atat de mult si ca iubirea se poate simti si asa, ca poti sa devii atat de familiar cu niste oameni incat sa simti ca ei fac practic parte din familie, sa iti incante diminetile si sa aveti sute si sute de amintiri impreuna.

e frumoasa viata asta si e bogata prin oamenii bogati sufleteste, nu altfel. nu mai vreau rani si nu mai vreau dezamagiri. si stiu ca vor mai veni, eu stiu ca iert acum mai usor, repede, ma iert pe mine, imi fac noi promisiuni. doar ca nimeni nu vrea sa fie ranit, iar eu ma simt uneori teribil de obosita pentru a trece din nou printr-un astfel de proces de curatare si curatire.

the glow

Fericirea vine din interior, iar asta o sa se vada intotdeauna la exterior. Numai ca pentru a fi fericiti in interior trebuie sa armonizam totul, trebuie sa depunem eforturi in viata reala, sa lucram intens si sa ne depasim limitele. Si avem de lucru si cu sufletul: sa iertam mai mult, sa ne iertam si pe noi si sa ne suparam mai putin, sa iubim, sa iubim neconditionat, sa spunem zambind "Buna dimineata!" si sa facem curat in casa, in viata, in mintea noastra.

Aceasta e o saptamana grea, nu e una usoara. Nu foarte complicata, dar plina si un picut mai grea decat de obicei. Si fara orele de somn pe care mi le-as fi dorit. Si cu un weekend care se anunta plin de munca. Si as vrea mult, tare mult, sa nu mai uit nimic din ce am scris mai sus, sa zambesc mai des, cum imi tot spune unul dintre cei mai dragi prieteni.

Si fiindca tot veni vorba de cei mai dragi, azi este ziua de nastere a prietenei mele dragi de la care am invatat cum se construieste o prietenie de-a lungul timpului, cum se consolideaza si cum sa fiu un om mai bun.

Se spune ca, mai devreme sau mai tarziu, ajungem sa fim cei cinci sau sase oameni cu care ne petrecem cel mai mult timpul. Mai am de completat acest cerc, mai am de invatat, de crescut. Dar pana acum, ce oameni minunati am langa mine si cat m-as bucura sa devin mai mult ca ei, ramanand in acelasi timp tot eu. Frumos mod de a te transforma ca om, nu-i asa? Iata de ce o curatenie periodica in vietile noastre e necesara.

La multi ani, draga mea D.! Sa ai tot ce iti doresti in lumea asta, sa traiesti povesti uimitoare care sa iti aduca astfel cele mai frumoasa amintiri!

a long time

Vosgesparis: X X X BERLIN | Black Fashion Multi-Label store

                                                                          Lily Kamper

N-o sa mai vorbesc astazi despre ritmul lucrurilor, ci doar despre liniste. Parerile sunt impartite cand vine vorba de ce ar trebui sa faci. Tu crezi una, altii cred alta. Inclin sa cred ca oamenii cu experienta mai multa stiu mai bine. Dar inca nu sunt pregatita sa renunt la tot, sa renunt la zece lucruri ca sa imi ramana unul singur pe care sa-l pot face cel mai bine. Nu e un parcurs firesc sa incerci sa faci in continuare ceea ce iti place? Si simt ca cel mai mult atarna in balanta tot WOLF 25. Momentan, cat pot, atat ii ofer. Si lucrurile bune vor aparea, progresul se va face simtit dupa ce vom parcurge inca o etapa pentru care am muncit cum am stiut noi, cat am putut. Stiu prea bine ca investitiile facute au fost facute cu un risc si tot ce facem are un risc. Dar sanatosi sa fim si sa lucram atat cat ne tin puterile, nu-i asa? Si sa ne bucuram de ce facem si sa depunem eforturi sincere si sa avem grija ca lucrurile sa se desfasoare cinstit fata de noi.

Poate mi-au scapat din vedere unele lucruri, dar ma regrupez. De azi ma gasiti si pe Metropotam unde o sa va povestesc nu doar despre ce-am mai gatit, ci si de ce imi place mie Bucurestiul atat de mult. Iar asta e unul dintre lucrurile la care nu ai cum sa spui nu atunci cand esti intrebat. Eu n-am vrut, nu stiu altii cum ar fi facut.

Sa nu mai visezi si sa treci la actiune e un lucru mare. Adica visezi mai putin si muncesti mai mult. Si rezultatele muncii nu te lasa sa mai visezi foarte mult cu ochii deschisi. Te concentrezi pur si simplu pe munca si rezultatele concrete te duc mai aproape de ceea ce candva doar iti imaginai. Dar nu e o nebunie? Sa ajungi intr-un loc si sa zici ca tot nu e totul suficient de concret? Pe urma, sa fii si mai aproape de ceva, sa mai faci un pas si sa stii ca mai urmeaza inca zece. Si tot asa. Tot mai departe? Asa e parcursul asta? Asa se simt toti cei care isi croiesc un drum prin necunoscut? Un drum pe care nu l-a scris nimeni dinainte pentru ei si pe care nu-l dicteaza nimeni de clipa?

Eu habar n-am, dar suficientul din prezent nu e niciodata suficient si sper ca asta sa fie un stimulent suficient de bun pentru viitor. Sa fie printre motivele care ma vor face intotdeauna sa merg si mai departe si sa vreau si mai mult.

Si exista si linistea, fiindca am spus ca despre ea o sa va scriu. Cand dispare, ma lupt pentru ea. In zilele mai grele, continui sa-mi amintesc ca trec peste inca un hop. Si rabdarea, nesfarsita rabdare. Rabdarea pretioasa care ne va rasplati in cele din urma.

clar ca lumina zilei

totul tine de frica si acum mi-e clar ca lumina zilei. totul tine de greul de care dai si de care ti se face frica fiindca asta inseamna sa te chinuiesti putin, sa lasi mult mai mult de la tine si, da, sa faci niste sacrificii. dar ce sacrifici? niste timp in care oricum nu faceai nimic. asadar, nu e sacrificiu, ci o mai buna gestionare a timpului.

mai apoi sunt fricile care vin din constatarea faptului ca lucrurile nu merg pe roze. dar nimic nu s-a schimbat, daca e sa fim sincer, fata de ultimele luni in care nimic nu s-a miscat atat cat ar fi putut. din nou, timp, decizii, amanari.

asa ca e clar ca lumina zilei ca am gresit mult si ca m-am lasat prada unei rutine naucitoare si unor momente pe care le-am multiplicat fiindca, da, erau savuroase si, in mod cert, de o mie de ori mai placute decat provocarea asta in sine.

teama de noi insine si de ce putem face chiar exista si m-am luptat, se pare, destul de mult cu ea.

raspunsuri

O sa repostez aici fiindca mi-am gasit partial unele raspunsuri, cred ca cele pe care le cautam in acest moment:

---

12
inShare

One law of human nature is to want more–more horsepower, more serenity, more intimacy, more money, more power, more life.  But getting more is often an uncomfortable business.  To reach the juiciest apples, we have to climb high, reach out, and risk falling off the ladder.  Such risk taking tends to be uncomfortable–physically, financially, socially, especially emotionally.  We spend a lot of time feeling awkward, inept, out of our element.  Terror and exhilaration dance a reckless tango on our nerves.

Reaching for more takes learning, and learning makes us feel like children again, with all the excitement, wonder, and fear that spiced our earliest years.  And it’s not what we’re learning, it’s where we’re starting from and how far we’re trying to reach that make the difference.  Learning is relative.  The experience of a paraplegic rediscovering the complexities of walking is as intense as that of a teenager learning to drive, a downhill skier learning to snowboard the half-pipe, a manicurist learning to run their own shop.  What is routine for one is unimaginable success for another.

In learning, we all start from adversity.  We don’t make enough money, can’t stand our job, don’t know enough, can’t climb the mountain.  Adversity may creep into our awareness as dissatisfaction, a natural manifestation of personal growth, or it may be forced on us by accident or catastrophic illness.  Whatever the case, we desire intensely to move from adversity to triumph.  And in moving, we encounter new ideas, learn new skills, acquire new beliefs, adopt new attitudes.  We face down adversity and stretch ourselves toward success.  We improve.

To improve, we must weigh the desired end against the pain of getting there.  No risk, no gain.  If we opt for comfort and ease, we forgo the rewards of accomplishment.  But if we take to heart what professional athletes are taught and “do something every day that scares you a little,” we stretch our boundaries and move into new territory.  We gain in self-confidence, which makes it easier to push back the limits and tackle bigger challenges.  We convert nervous energy–the jitters–into kinetic energy.  We become unstoppable.

Do you have a story about how you took a risk or faced adversity in order to grow?  If so, I’d love for you to share it in the comment forum below.  You never know who you’ll inspire...

Sursa: http://businessnetworking.com/adversity-risk-taking/


+

sa nu te lasi dominat sau stapanit. Sa ai taria sa te tragi inapoi si sa nu renunti la profunzime: fie ca este vorba de oameni, de sentimente, cifre, comportament, de strategie sau masurarea rezultatelor. Daca ramai sincer si profund, nu pierzi niciodata.

- See more at: http://www.femei-in-afaceri.ro/ro/interviuri/interviu-cu-aliz-kosza-business-strategist/#sthash.I50V4JVN.dpuf

 
"Sa nu te lasi dominat sau stapanit. Sa ai taria sa te tragi inapoi si sa nu renunti la profunzime: fie ca este vorba de oameni, de sentimente, cifre, comportament, de strategie sau masurarea rezultatelor. Daca ramai sincer si profund, nu piezi niciodata". (Alis Kosza, articol complet)

+

View yourself as a success, no matter what is happening.

Know your personal weaknesses and deal with them.

Address the influence of fear and anxiety.

Stay immersed in the details of your work.

Have a supportive family.

Participate in a supportive team atmosphere.

Identify with interests outside your work.

Develop core values.

Learn how to be centered.


( Deepak Chopra )

sa nu te lasi dominat sau stapanit. Sa ai taria sa te tragi inapoi si sa nu renunti la profunzime: fie ca este vorba de oameni, de sentimente, cifre, comportament, de strategie sau masurarea rezultatelor. Daca ramai sincer si profund, nu pierzi niciodata.

- See more at: http://www.femei-in-afaceri.ro/ro/interviuri/interviu-cu-aliz-kosza-business-strategist/#sthash.I50V4JVN.dpuf

sa nu mai

sa nu mai cer? de cate ori nu mi-am promis mie sa nu mai cer? sa ma concentrez pe munca si-atat? sa nu mai sper cand nu e cazul? sa nu mai visez cu ochii deschisi atat de mult? stop dreaming, stop dreaming din "Cimitirul" lui Telespan e cel mai bun sfat pe care l-am primit in ultima vreme. eu spun da cand nu trebuie si nu cui nu trebuie si am in permanenta frica asta ca o sa stric lucrurile si pe urma ele oricum se strica de la sine, unele, fiindca acolo undeva asa era scris sa se intample. credeti in destin?

si fireste ca tot pe mine ajung sa ma supar, e mai usor sa-ti tii promisiunile fata de prieteni decat cele pe care le faci fata de tine si detest tocmai lipsa asta de responsabilitate fata de mine. e obositor, zau ca nu e. trec acum la scris, la scrisul pentru alti oameni, cu zambete puse in loc de virgule, ca sa dea mai bine.

in loc de desert

Cel mai greu e, intr-o dupa-amiaza in care n-ai vrea sa-ti ridici ochii din tavan, sa incepi sa scrii despre lucrurile in care acum nu prea stii daca sa mai crezi. Sa incerci sa scoti din ceata obiecte nedefinite si sa povestesti despre ele. Sa dai raspunsuri pe care te-ai chinuit sa le afli chiar tu in ultima vreme. Si sa stii ca, indiferent de cum te simti, trebuie sa le scrii. Ti se strange stomacul si strangi din dinti. Asa devin un om mai puternic? O sa-mi sara in fata raspunsul ala evident pe care-l ocolesc si de care mi-e frica? Steven Pressfield ar spune ca asta e Rezistenta care incearca sa ma tina pe loc. Asa numeste orice activitate, ganduri sau frici pe care le avem cand facem ceea ce ne place si cand incepem sa nu mai cred, cand gasim scuze, cand ne punem intrebari care nu existau acum un an.

Si vin de-a valma, iar raspunsul pe care-l ghicesc dincolo de randuri nu ma multumeste. Il vad ca pe un sacrificiu sau poate doar asa aleg sa-l vad. De ce trebuie sa fie asa si nu invers? E chinuitoarea marturisire pe care o faci fata de tine ca ai fi putut face mai mult, ca ai fi putut lua alte decizii. E chinuitoarea realitate in care vezi ca nu poti face mai mult, nu acum.

Dar strangi din dinti si incepi sa scrii, pierdut in din ce in ce mai multe detalii si lucruri care nu mai au nicio legatura intre ele. Asta ma face un om mai puternic sau doar unul mai mincinos fata de mine?

anti-eul

exista uneori un om (sunt tot eu, ce ironie) care e tot ce nu as vrea sa fiu. dar sunt tot eu si-atunci nu mai cred in nimic. iese la iveala in momentele in care lucrurile nu mai au nicio directie si iese la iveala dupa zile in care intrebarile "ce-ar fi fost daca?" incep sa se inmulteasca. si acest anti-eu (altcineva si eu in acelasi timp) imi va face mereu mai mult rau decat bine. dupa zile in care depui eforturi si pe urma pur si simplu nu-ti mai pasa si dai cu piciorul la tot ce-ai reusit sa construiesti, anti-eul traieste isi face de cap. e tot ceea ce nu vreau sa fiu si e tot ceea ce incerc sa scot din viata mea, dar uite ca apare si strica tot, pe nepusa masa.

griji marunte care devin mari, griji mari care continua sa fie mari. e mai bine sa fii suparat mereu? asta e o tampenie, nu poti sa torni continuu otrava in tine. dar nici eforturile bune si constiente nu te duc mereu mai departe. nu exista o garantie a lucrurilor, trebuie sa treci prin ele, indiferent daca alegi sa iti fie bine sau nu cand treci prin toate.

multe par dezamagitoare zilele acestea, iar anti-eul m-a dezamagit cel mai mult.

m-a sunat mama la 8 sa-mi spuna ca ne-a murit o matusa. eu dormeam si mi-a zis sa nu ma sperii ca are sa imi spuna ceva. numai ca te sperii, mai ales dupa ce inveti sa recunosti vestile proaste de la primul alo. si mai ales dupa ce ai mai trecut prin asta tot anul asta si-ti reamintesti, fara sa fi uitat vreo clipa, ca viata trebuie traita acum.

aseara am fost la doua concerte, olafur arnalds care n-a reusit sa ma tina acolo cu trup si suflet, desi mi-as fi dorit, apoi la niste oameni pe care poate nu prea ii ascultati si care se invart cam in zona asta. si-aici am fost cu trup si suflet, ca sa vedeti cum functioneaza lucrurile.

si-n rest, cam atat. nu stiu sa scriu despre mine fiindca mi-e bine si zilele trec intr-un mod foarte frumos despre care habar n-am cum sa scriu. mi-am dat seama ce conteaza, de fapt, si nu-mi doresc niste lucruri care ar putea sa strice tot. sunt lucrurile astea de zi cu zi si am norocul, da, tine si de noroc si de-o minte limpede care sa te ajute sa faci curat, am norocul de lucruri din-astea bune de la oameni buni. griji exista, ca n-ai cum sa nu-ti faci, numai ca sunt constructive si nu exacerbate.

cum spuneam, numai de bine. sa fim sanatosi.

running

tsolo munkh

uneori - sau poate de cele mai multe ori - trebuie sa te ridici singur. sa te bati pe umar si sa-ti spui ca poti. sa mergi drept inainte, chiar daca e ceata si chiar daca habar n-ai daca ai pornit in directia buna. cand toate lucrurile pe care ti le spuneai par la fel de in ceata, desi sunt pe acelasi drum. cand, desi le repeti, nu mai stralucesc la fel de mult. cand remediu dupa remediu nu mai functioneaza. si-atunci te-ntorci la tine si ai bucuria sa gasesti un om linistit care se poate ridica de unul singur si care indrazneste sa mearga mai departe. e greu sa nu bagi in seama ce spun alti oameni, e greu sa incerci sa mergi drept cand altii se tem pentru tine mai mult decat tine. adica e greu sa te feresti de fricile altora, parca sunt pietre pe care ti le arunca in poala si tu trebuie sa le cari mai departe.

asa ma simt in ultima vreme si nu prea stiu decat cum sa mentin acest echilibru cu mine si sa ma concentrez pe ceea ce, acum ceva vreme, stiam sa fac foarte bine. dar pauza a fost mare, totul s-a imprastiat, iar acum adun si adun, caut, fara sa stiu daca rezultatul va fi asa cum ar trebui sau fara sa stiu daca voi ajunge la vreun rezultat.

dar merg drept inainte fiindca pe loc nu pot sta. e cel mai rau sa stai pe loc. e un loc cald, intotdeauna. te-asezi in pozitie de fetus, te cuibaresti, iti ascunzi chipul intre palme si ramai acolo, la caldura. numai ca peste zece ani te vei trezi tot acolo, in propriul tau cocon, cu regretul de a nu fi mers mai departe, chiar daca paseai direct spre ceata.

and I don't care

Play this first:

I'm not perfect. God knows I'm far from being perfect. And so are you. Imperfect. I get angry sometimes. Boy, I can get so angry. Upset with other people. Upset with myself. But so do you. And sometimes I'm wrong and won't always admit it. Sure, I'll admit it later when it could be too late. Because sometimes it is too late and it's something we should all keep in mind. But could you tell me you've never been wrong? And you've never lied to yourself even?

We made up perfection. And now we're trying to achieve the impossible. I'm a genuinely loving human being. And so are you. I love the feeling of loving or being in love. And so do you. I care about my family and my friends. I care about strangers. And so do you.

Don't aim for perfection, but work on whatever you wanna change. Just keep in mind that you can always get better, but not perfect. Don't lose sight of what really matters. Love matters. Honesty matters. Family matters. Friends matter.

No one cares about perfection, you know? Because behind every single thing that appears to be perfect, you'll discover not ten, but a hundred little imperfections. So go for the imperfect something in your life. And maybe, just maybe, you could discover something close to harmony: the beauty of an honest and loving life. An imperfect and beautiful one.

avem timp si n-avem

paler spunea ca avem timp. eu cred ca nu avem. nu pentru ca nu ar exista suficient, ci pentru ca il aruncam pe fereastra. credem ca avem un timp infinit pentru iubire, asa ca amanam totul si alegem sa iubim un pic mai tarziu. n-avem timp sa ne mai platim nici facturile, asa ca le platim la gramada, o data la trei luni. ne traim zilele cu senzatia ca totul poate fi lasat pe a doua zi. dar nu avem timp.

iar momentul prezent, atat de plin, il jertfim unor ganduri care nu duc nicaieri. si in astfel de momente nu mai avem timp pentru nimic. privim catre un trecut pe care poate il regretam sau pe care inca incercam sa-l intelegem. ne copleseste un viitor despre care, in realitate, nu se poate sa avem habar. suntem prinsi intre doua momente care nu mai sunt nicidecum ale noastre.

dar avem timp. aseara am privit, de departe, un om pe care il admir mult. o ea care se lasa in bratele unui el, traindu-si povestea de iubire in prezent, de mai bine de zece ani. si mi-am amintit din nou, tot aseara, fiind alaturi de oameni minunati, ce miracol imens e clipa de fata.

lupt sa-mi fac timp. sa eliberez prezentul de tot ceea ce nu ar trebui sa se afle aici. de intamplari, de oameni, de conflicte inutile, de situatii tensionate. o gradina pe care o napadesc buruienile si crengile uscate, daca nu esti atent.


imi scriu ca trebuie sa ajung in anticariat. imi notez ca trebuie sa merg sa rezolv un lucru marunt. fiindca si eu, uneori, poate mult prea des in ultima vreme, uit sa-mi acord din prezent atat cat ar trebui. si asta e metoda mea de ancorare. imi amintesc, prin scris, ca avem timp si n-avem.

iar happy

m-am trezit cu sentimentul ca totul e bine. asta dupa ce ziua de ieri s-a incheiat cu un vin fiert intr-o companie de nota 10+. am trecut in revista niste oameni si niste concluzii. si concluzia finala a fost ca deciziile de pana acum sunt bune si corecte, ca oamenii pe care ii iubesc sunt putini si e bine asa, fiindca ii poti iubi mai mult si ai timp pentru ei si ca s-au schimbat atat de multe in bine incat asta te face sa vezi lucrurile mult mai clar. sau cel putin sa ai mai putina rabdare in unele contexte, spre binele tau. si mai stiu si ca am de lucru cu mine, dar ca acest context imi prieste.

sunt niste limite pe care nu le pot depasi. ma opresc inainte de a ajunge la epuizare. nu lucrez noaptea. mai ales ca trebuie sa mentii un echilibru intre munca (si aici ma refer doar la ce inseamna atelierul pentru mine) si viata personala.

dar da, weekend-urile s-au dus, din punctul asta de vedere. inseamna munca, dar serile sunt alaturi de familia numarul 2, formata din oameni extraordinari. si tare mi-as dori sa-i am langa mine si peste zece ani. lucrurile sunt cum trebuie sa fie. si-mi promit (nu pentru prima data, recunosc) sa nu mai cer ce nu mi se cuvine.

thoughts in the afternoon

Ordine-n dezordine III

  “For after all, the best thing one can do when it is raining is let it rain.” - Henry Wadsworth

 
 Sunt multe lucruri pe care tot habar n-am cum sa le gestionez. Si ma gandesc intens la ele in loc sa imi concentrez atentia asupra lucrurilor pe care chiar le pot controla si pe care ar trebui sa le fac. Si desi acum ma supar rar pe alti oameni, sunt momente in care ma supar cel mai mult pe mine si cred ca nu e bine nicidecum. Ma supar ca nu ascult eu de mine, iar asta e o neintelegere pentru care nu am momentan nicio solutie. Fiindca as vrea sa ma ascult dupa ce imi repet la infinit cum nu e bine si de ce e gresit asa. Pe urma fac exact pe dos si de-aici conflictul. Mereu mi se pare ca am irosit atata energie doar ca sa ajung intr-un punct in care sa constat ca n-am invatat mare lucru din ce mi-am predat.

Si poate ca la fel de deranjant e ca nu stiu ce strica echilibrul asta, poate ca asa se reoranduiesc toate, prin astfel de momente in care eu ma supar rau pe mine. numai ca nu vreau. am descoperit ca perseverenta e singura care iti aduce rezultate asa ca nu renunt si continui, in ciuda acestor momente care par doar niste mici pauze din care sigur o sa am ce invata pana la urma. si simplul fapt ca le analizez acum e o dovada.

poate sunt doar mici nemultumiri care se-aduna si fac poc. asa cum am auzit ca plang uneori copiii mici fara sa stie de ce. poate ca de dimineata s-au opintit sa deschida un sertar si n-au putut, s-au speriat de trecerea in goana a pisicii si n-au apucat sa planga fiindca mama i-a luat in brate. poate ca si noi ne suparam cu intarziere. fiindca, in mod cert, nu crestem mari cu adevarat niciodata.

white magic

www.silviagrav.berta.me

azi am vazut cum functioneaza universul daca esti in armonie deplina cu tine. am zambit. i-am facut pe alti oameni sa zambeasca. totul sincer. s-au schimbat multe contexte doar fiindca am trait totul cu bucuria deplina de a trai. de a fi. am iubit cu inima si cu mintea tot. am simtit totul pana in adancul sufletului. am inteles cum functioneaza magia invizibila. am presimtit ca o sa se intample ceva ce nu se intampla in fiecare zi. apoi a sunat telefonul direct din paris. iar asta nu se intampla in fiecare zi. si-am reunit prieteni la un pahar de vin fiert. si n-a fost ora sa nu zambesc si sa ma simt si mai indragostita de tot. magic, I tell you.

luv

you may be poor, but music is free

eu zic sa crezi in tine

fa ceea ce trebuie facut. hraneste-te, nu manca doar ca sa mananci. iubeste sincer de dragul de a iubi fiindca nimic nu e mai frumos pe lume. ajuta nu ca sa fii ajutat ci fiindca o sa vezi ca ti se schimba intreaga viata. in bine. nu cere fiindca nimic nu ti se cuvine de-a gata. invata sa oferi neconditionat si-ti promit ca vei primi inzecit. zambeste cu gura pana la urechi atunci cand e soare si zambeste cand ploua fiindca, omule, poti sa simti ploaia! priveste cerul cand e senin si priveste cerul cand e innorat si bucura-te ca il poti vedea. nu crede in cine iti spune ca fericirea nu exista si nu te teme sa simti cel mai mare entuziasm pe care l-ai simtit vreodata. fiindca zi de zi, zi dupa zi, daca te bucuri de lucrurile marunte, vei vedea ca a trecut o luna, apoi un an, apoi mai multi si tu ai dus o viata fericita. lasa-i pe altii sa propovaduiasca tristetea, tu propovaduieste fericirea. spune-le celor pe care ii iubesti ca ii iubesti si ca sunt extraordinari si multumeste-le celor carora trebuie sa le multumesti. imparte bucuria si sentimentele frumoase fiindca nu te costa nimic, dar pretuiesc enorm. si iubeste muzica, asculta cu inima si o sa vezi cum te schimba cu totul. invata sa zambesti fara motiv fiindca motivele pe care acum poate nu le vezi sunt intotdeauna in tine si exista si soarele e un motiv suficient sau faptul ca respiri. fii recunoscator si numara lucrurile pentru care trebuie sa spui multumesc, ai deja mai mult decat iti trebuie. te las cu asta:

it's really all about music, love and mindfulness

prieteniile, pe masura ce

pe masura ce inaintez in varsta, cu unii oameni imi pierd rabdarea mult mai repede. in schimb, pe unii ii iubesc si mai mult. eu renunt la incapatanare si-mi cer iertare mai repede. ei ma farmeca zi de zi si-mi reamintesc ca pe lume exista relatii sanatoase, frumoase, ronde si rotunde, dar mai ales politicoase.

prieteniile astea asa de bune pentru inima, dureri de cap, batai de ochi si alte cele se servesc ba cu supa fierbinte, ba cu ceai si povesti sub cine stie ce copac prin cine stie ce parc sau curte, ba cu vin prin cine stie ce balcon sau etaj. ba o prajitura pe care o impartim pe jumatate, ba cu intalniri la care ne trezim ca am adus fiecare cate ceva pentru celalalt. prieteniile astea frumoase se scalda in lumina galbena de toamna sau la adapostul noptii de vara. abia astept sa vina zapada si sa vad cum prieteniile astea nu ingheata, ci stiu sa se bulgareasca fara sa zgarie.

unde mai pui ca atunci cand unul din membrii de vaza ai acestor cercuri diplomatico-prietenesti se scufunda in oala cu melancolie, sarim de pe unde ne invartim si-l tragem de maini si de picioare pana cand ne-am asigurat ca nu se ineaca si uita ca noi n-am plecat nicaieri. mai stim insa si ca, daca avem pofta sa ne retragem in cazematele noastre, ei toti vor fi acolo cand decidem sa revenim la lumina.

nu prea stiu cum sa le mai descriu, sunt bune si frumoase si sunt aici si se impart pe zile, uneori pe ore si parca-ti vine de multe ori sa tragi cu dintii de ele sau sa musti pe oricine ar incerca sa distruga cercul atat de armonios.

dreams

e o mare placere in a te schimba. in a vedea ca devii o versiune mai buna a ta. in a-ti oferi mai mult timp, mai multa incredere, mai multa iubire si grija. si m-am concentrat mult pe alte lucruri care tin de lumea exterioara. e drept ca cea mai mare parte din energia interioara m-a ajutat sa schimb imprejurarile si sa fiu astazi in locuri si contexte pe care nici nu mi le-as fi imaginat acum un an. e un progres care ma face sa zambesc in orice moment.

si fiindca toate au un timp al lor, acum e timpul pentru mine. timpul pe care l-am alocat unor schimbari prin care habar n-aveam cum sa trec, dar am trecut, mi-l rezerv acum mie. fiindca daca faci niste pasi si esti la jumatatea drumului, o sa vrei sa faci si mai multi. si de data asta vreau sa fie mai mari, mai indrazneti. cu si mai multa incredere si cu urechile inchise fiindca vocea noastra, vocea inimii, e adesea cea mai buna dintre toate si cea mai inteleapta.

si-acum e timpul sa maresc armonia pe care am descoperit-o, sa profit de ea si sa ma pot felicita si pentru aceasta schimbare care tine de mine si nu doar pentru cea care are legatura cu imprejurarile actuale. si stiu ca atunci voi putea face si mai multa.

imi doresc sa devin unul dintre acei oameni care sa ii inspire pe ceilalti. dintr-un singur motiv: daca nu as fi intalnit oameni care sa ma inspire, pe care sa ii admir si care sa ma motiveze, sa imi dea incredere, nu mi-as fi urmat visul.

admirati, iubiti si aveti incredere. sunt sentimente care va pot duce departe de tot.

better place

ma tem ca oamenii uita. de asta m-am temut cred cel mai des. ca uitam cand ne e bine, dar ne amintim intotdeauna de cand ne-a fost rau. si fiindca uitam cand si cum ne-a fost bine, nu ne mai ramane decat raul asupra caruia sa ne concentram. numai ca eu nu uit binele si-am invatat sa-l rasucesc pe toate partile si sa-l retraiesc ca sa-mi ajunga o mie de ani. ma gandeam azi ca timpul trece si nici nu ne mai dam seama cum ne schimbam. si mi se parea c-am intinerit. asa ma simt. in a better, much better place.

am inceput azi din nou sa lucrez in argint. cu teama. m-am trezit cu emotii, de parca urma sa dau un examen. stiu ca nu le pasa multora de povestirea asta in concret, insa trebuie sa mi-o spun. si nu-mi place ce-am facut. numai ca procesul de creatie incepe de la o idee, pe parcurs au loc accidente, lucruri neprevazute, si rezultatul nu e mereu cel pe care ti-l imaginai. am tras adanc aer in piept cand am intrat in atelier. eu, aici, gata sa lucrez? nu prea-mi vine sa cred si totusi cred enorm. acum sunt inca in perioada in care mintea mi-e doar acolo, planurile trebuie sa fie respectate, ajustate, perfectionate. si e minunat, e o munca extraordinara. am atat de multe de invatat, de reinvatat, de imbunatatit. si le fac pe toate in paralel, cu multa incredere.

si-mi doresc ca in jur sa fie totul bine si frumos. am gasit in mine o armonie faina de tot pe care n-o mai las sa-mi scape. mine all mine, but I'll share it as well.

profetiile care se implinesc prin ele

am prins eu niste frici de care nu stiu cum sa ma dezbar. adica stiu, acum ca le-am identificat si-am inteles ce-i cu ele. si cred ca zambitul asta mult ajuta. ceea ce credem ca o sa se intample se va intampla. si cred ca de-asta ne e mai usor sa credem intr-o forta mai mare decat noi. cerem ceea ce noi nu credem, de fapt, ca am putea primi. cel putin, nu datorita noua insine si nu prin fortele noastre.

dar e gresit. fiindca primim cam ce ne imaginam si ce credem ca putem construi. si nu e de primit, cat de reusit. fiindca nu ni se cuvine, in fond, nimic de-a gata. de ce sa credem ca meritam avere daca nu am muncit pentru ea? de ce sa invidiem faima altora daca noi nu am facut nimic cu viata noastra?

toti oamenii aceia la care ne uitam sunt acolo dintr-un singur motiv: au indraznit. fiindca la asta se rezuma totul. au indraznit, au crezut, au facut. nu si-au pus o mie de intrebari, poate ca s-au intrebat dupa, poate ca si-au regretat unele decizii, dar au ales sa traiasca asa, mult mai aprig, mult mai in bataia vanturilor si cu mult mai multe emotii pe ora decat cei mai multi locuitori ai planetei.

si-mi place curajul asta si cum m-am reindragostit de viata, cum am descoperit ca pot face atat de multe lucruri si cum inima e cea catre trebuie ascultata dincolo de niste pre-conditii ale societatii. rupi niste bariere, cazi la invoiala cu tine si gasesti un echilibru.

sunt Taur, iar asta ma face sa simt, de obicei, totul la extrem: atat emotiile negative, cat si emotiile pozitive. si incerc sa le dozez cat mai bine, sa raman pe linia aia in care stiu ca sunt doar plusuri si minusuri si ca totul, de fapt, e in echilibru.

asa cum cred ca mecanismul invizibil al lumii o sa ne ramana intotdeauna de neinteles doar fiindca nici nu ne e dat sa-l cunoastem.

adevaruri

"Cea mai profunda frica a noastra nu este ca suntem nepotriviti. Cea mai profunda frica este ca suntem puternici peste masura. Este lumina noastra care ne sperie, si nu intunericul. Ne intrebam: Cine sunt eu sa fiu minunat, extraordinar, talentat, fabulos? De fapt, cine esti tu sa nu fii asa?" - Marianne Williamson