amintirile unui nas

se făcea că nasul fiecărui om avea o memorie şi memoria aceea, ca o batistă cu iniţiale tricotate, păstra în ea mirosul fiecăruia dintre noi, fiecare sărut, fiecare şuviţă de păr în care îţi îngropai obrajii dimineaţa, fiecare mână care-ţi aluneca uşor pe spate, fiecare broboană de sudoare şi uneori chiar şi fiecare lacrimă. şi nasul ţinea minte şi cum miroseai dimineaţa şi te adulmeca şi-şi întipărea parfumul tău amestecat cu mirosul de ţigară. şi nu ştiu cum făcea, dar ţinea minte şi cum miroşi tu în ploaie şi cum îţi miros buzele după ce bei cafea şi cum miroşi când adormi şi cum miroşi când te trezeşti în braţele ei. şi ştia cum miroşi când vă ţineţi de mână sau când vă certaţi. ştia cum îţi miroase fularul atunci când ninge şi zăpada ţi se aşează pe păr. şi nasul ăsta, plin de atâtea amintiri, putea să-şi amintească fiecare parfum în parte ori de câte ori voia. aşa se face că de atunci, fiecare nas are o memorie a lui pentru că toţi oamenii au vrut la un moment dat să-şi amintească.