pe vremea marilor războaie

oamenii erau altfel. mai puternici, mai frumoşi, mai iubitori, totul era mai pe vremea aceea. şi cu siguranţă nu lăsau atâta de la ei aşa cum facem noi azi. am aflat ieri de la cineva că până şi un psiholog o să îţi spună să mai laşi de la tine. fac compromisuri, las de la mine în multe situaţii, mai ales atunci când încerc să evit conflictele. şi nu e bine, se adună totul acolo şi încep să macine pe dinăuntru tot ce apucă. de un lucru nu se pot atinge însă: de iubire. pentru că niciodată, în iubire, nu am făcut compromisuri. şi niciodată, în iubire, nu o să las de la mine. pentru că dacă cineva vrea să te vadă altfel decât aşa cum eşti tu în realitate, se va convinge până la urmă că tu nu ai fost niciodată ceea ce şi-a dorit. şi că trebuie să facem întotdeauna diferenţa între sacrificiu şi compromis. când dăruieşti tot ceea ce eşti tu pentru că acel cineva merită. nu când îţi vine să smulgi din tine tot ceea ce te face altceva decât şi-ar dori celălalt.

but again, I'm no expert, ci un biet om naiv.