de ce blog

pentru că după o zi cu drame şi un tir care intră pe contrasens şi vine direct spre tine fără să oprească, aici găsesc un moment de linişte.

şi mă mai gândesc uneori că tare nu mi-ar plăcea ca blogurile mele preferate să dispară peste noapte pentru că cele mai multe zâmbete vin de acolo. şi cred că atunci când împărtăşeşti şi altora din bucuria ta şi îi faci să zâmbească sau îţi verşi amarul, iar ei îţi spun mereu o vorbă bună, blogul încetează să mai fie doar al tău. să-mi amintiţi de asta dacă o să-mi treacă vreodată prin cap să îl şterg.