18 February 2010
n-am inspiraţie azi
mi-e teamă uneori să mă mai uit în jur şi să analizez îndeaproape oamenii. mi-e teamă că dacă le mai ascult poveştile, or să mă pună iar pe gânduri, o să mă întreb de ce unii dintre ei sunt atât de trişti, o să le compar supărările cu propriile mele nebunii, o să pun totul în balanţă şi-o să-mi dea cu minus. dar mai sunt şi oameni fericiţi, fericiţi cu adevărat, care-ţi spun că totul e bine şi frumos şi că sunt zece mii de motive pentru care ar trebui să ne trezim zâmbind. şi când dau de oameni supăraţi, mi se activează nu ştiu ce sistem care mă face să le spun că totul chiar e bine, că cel puţin pentru ei totul o să fie bine. dar numai uneori, nu ştiu nici eu de ce şi cum şi care sunt condiţiile. aş vrea în tot cazul să se activeze acest sistem şi la alţi oameni şi să îmi spună şi mie uneori că o să fie bine şi că totul e minunat. şi momentan, deşi aspir către stări de mare fericire, vremea de afară mă influenţează mai mult decât aş vrea. atunci când e cald şi ţi-e bine şi te încălzesc razele de soare în timp ce totul e verde şi parfumat în jurul tău, cum ai putea să mai fii morocănos şi încruntat? nu mai ai cum, asta zic şi eu.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
-
▼
2010
(418)
-
▼
Feb
(32)
- păi
- de ce blog
- sinceritate
- she's so
- (500) Days of Summer
- cănuţă om sucit
- can you keep a secret?
- pe vremea marilor războaie
- things you didn't know about me
- România nu-i decât o durere de cap
- n-am inspiraţie azi
- pe ploaie
- uneori:
- mais c'est genial!
- open minded
- gând
- tot azi. poveste cu doi nasturi.
- azi
- oh.
- azi nu-mi găsesc cuvintele
- procesul
- it was good Friday
- de dimineaţă
- azi parcă-i o dimineaţă de primăvară, doar că nu e.
- acum că am timp
- how you scare the hell out of me
- ca să fie bine
- make it right
- amintirile unui nas
- decât zăpadă
- să ne dezlipim, zic!
- poveşti de adormit copii mari
-
▼
Feb
(32)
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
O să fie bine.
ReplyDeleteIndeed. Chiar o să fie bine.
ReplyDeletemulţumesc, I know that, but I keep forgetting it. :)
ReplyDeletehug!
ReplyDelete