apar, nici eu nu stiu de unde, alte intrebari si alte frici. iar raspunsurile pe care le caut uneori la ceilalti, nu apar niciodata. inima mea se face mica atunci cand primeste sfaturi pe care stie ca nu le-ar urma niciodata. si se face mica de frica, se intoarce la copilul timid de-acum multi ani si-i sopteste: "mi-e frica. eu stiu ca daca fac asta, nu o sa pot trai cu regretul. eu nu pot sa am regrete." iar atunci, copilul cel mic, cu ochii mari de o culoare incerta, ii sopteste: "fa cum stii tu mai bine. si asculta-ti inima si nu mai cauta raspunsuri in alta parte." atat asteptam, raspunsul acesta mi-l doream cel mai mult. din afara vin insa mereu cuvinte care-mi cer sa uit de inima, sa o calc putin in picioare in speranta ca o sa fie bine. dar nu am cum, o tin in maini si mi-e prea draga. si-i cer iertare atunci cand o supar cu nimicuri, dar tot ea ma linisteste uneori si-mi spune ca atata vreme cat ascult de ea, o sa fie bine.
asa ca astazi, inima draga, spune-mi din nou ca daca ascult numai si numai de tine, o sa fie bine.
are să fie bine cumva, verde ursuz, numai să-ţi pleci mereu urechile spre suflet, chiar şi cu necredinţă, şi tot vei găsi un pic de linişte:)
ReplyDeleteNumai că şi inima te bagă uneori în belele; e cu două tăişuri.
ReplyDeleteDaca asculti numai si numai de mine, o sa fie bine.
ReplyDeleteOh, vai :))
ReplyDelete@zenobia: aşa este, doar că uneori eşti "tras" de urechi de alte voci.
ReplyDelete@zurliu: e vreodată aşa de simplu? inima nu te bagă în belele, cred că probleme apar atunci când intervin alţi factori.
@inima: nice gesture, I appreciate it. :) not like zurliu over there, being so sarcastic :p