unde nici acasa si unde niciunde: cata toamna, tot atata liniste

dureri de cap, ivite din nou, cine ştie de unde, neexplicate prin ceaiurile verzi din fiecare zi. nelămuriri şi dezamăgirile produse de cei care te uită mai uşor decât credeai şi pe care îi uiţi şi tu, dar la care te mai gândeşti totuşi din când în când. dureri de cap de după-amiezi de duminică. acasă unde parcă nu mai e acasă, acasă unde ai trecut pe lângă toamnă fără să o vezi măcar, doar i-ai respirat frigul într-o seară senină cu lună nouă şi-un cer puzderie de stele. dureri de cap, adunate cumva din toată dezordinea cărţilor pe care îţi promiţi să le aşezi şi să le citeşti, date de hotărârile şi tristeţile care se tot adună şi se adună fără să fie înlocuite vreodată de ceva. dureri de cap pricinuite de bună seamă de hotărârea la care mai ai puţin şi ajungi, doar că acum teama ţi-e ceva mai justificată deoarece nu ştii încotro să porneşti. îţi alini însă gândurile şi ştii că ai fost întotdeauna omul care a ştiut să plece la timp. ţi-ai ascultat inima în timp ce veneai încoace, iar în piaţa amzei o ţigancă blondă şi bătrână încerca să te convingă să cumperi crizanteme cu cinci lei. ştii că dacă pleci, nu vei regreta decizia. sau? e ciudat cum nimeni uneori nu poate să te ajute cu un răspuns exact atunci când ar putea foarte simplu să îşi exprime obiectiv punctul de vedere. şi e la fel de straniu cum nimeni nu se mai fereşte atunci când e vorba de inima ta şi ai avea nevoie de linişte ca să auzi ce-ţi spune.