pe când

nu ştiu dacă-ţi mai aminteşti de mine. acum mulţi ani (să fie deja cincisprezece?) obişnuiam să-ţi cer câte ceva în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă. îţi ceream de cele mai multe ori să iau note bune la şcoală şi-ţi mai ceream sănătate pentru bunicul, pentru bunica, pentru mama şi pentru mine. uneori îţi ceream şi pentru tata, apoi l-am uitat de tot. odată ţi-am cerut sănătate pentru căţelul meu care se îmbolnăvise, dar a murit aşa că nu ţi-am mai cerut nimic câteva zile, doar am plâns. pe urmă ţi-am cerut să mă ajuţi să trec de teze, îmi era groază de teze, întotdeauna mi-a fost. şi mereu mă ajutai să iau note bune. pe urmă am început să nu-ţi mai cer nimic. cam tot pe atunci am început nici mie să nu-mi mai cer nimic. şi cam tot pe atunci n-am mai ştiut cine eşti şi tot atunci n-am mai ştiut cine sunt. mai târziu, nu mi-a mai fost frică de teze, apoi au venit examenele, iar ultimele nu au mai însemnat nimic. acum nici măcar sănătate nu-ţi mai cer. nu-ţi mai cer nimic. descoperă-mă tu pe mine, eu ştiu cine eşti.