ne bucurăm, cu toţii, că aţi ajuns la această concluzie

am fost, la invitaţia zenobiei, la piesa de teatru "artă". în timp ce încercam să mă hotărăsc ce personaj are dreptate, ce rol aş putea să-mi atribui, cine aş putea să fiu în viaţa reală ca să termin odată cu toate căutările, mintea mea, incapabilă de a stăpâni un exerciţiu de control, îmi fugea departe şi-mi strângea inima pe care o acopeream cu mâinile încrucişate, de frig şi de ruşine: "deci asta e. asta e concluzia."

nu puteam să nu mă regăsesc în omul care ţipa, care era "atât de categoric şi tranşant", vocea mea din interior care iese la suprafaţă la fel de categorică, atâta doar că nu ţipă. te rog să îţi imaginezi asta ca pe o piesă de teatru. ce scriu eu acum, aici. Marc (Vlad Zamfirescu) era omul care striga din toată inima că un tablou alb nu poate să fie artă. exemplul meu este mereu cel cu vaca tăiată în jumătate şi expusă într-un muzeu. cu ochelarii de cal la ochi, prefer să fiu categorică şi să îmi aleg ce este artă şi ce nu astăzi, din alt mod de a acţiona al omului care trăieşte în timpul său. astfel, odată cu Marc, refuzam acest tip de artă contemporană în spatele căreia se ascund întotdeauna ideile. şi mai refuz, la fel de categoric, să spun că astăzi nu mai putem defini binele, că nu mai putem defini moralul şi că nu mai putem defini adevărul. ultimul om care a ajuns la această concluzie a lăsat un bilet de sinucidere de 1950 de pagini după care a decis să îşi pună capăt existenţei în această formă considerând că nu există nicio diferenţă între viaţă şi moarte.

şi da, daţi-mi voie să rezum doar la atât fapta sa. şi mai daţi-mi voie să judec oamenii şi să spun că toţi judecăm (fiecare dintre noi este un aspru judecător. l'enfer c'est les autres, cu asta sunt de acord).

concluzia la care am mai ajuns, cu care nu mai aveţi cum să fiţi sau nu de acord (cu părerile de mai sus puteţi să rezonaţi sau nu, să le judecaţi sau ba) a fost că mi-a dispărut, sper eu că nu în mod irevocabil, pofta de viaţă. că deşi observ cu mare atenţie o piesă de teatru care mi se pare frumoasă, nu reuşesc să mă concentrez în totalitate şi nu reuşesc să savurez din plin cele aproximativ 90 de minute. şi că atunci când deşi crezi că te-ai odihnit, laşi impresia unui om obosit şi eşti sfătuit să te odihneşti, trebuie să mergi la culcare.