31 May 2009
30 May 2009
Voi cum v-aţi petrecut după-amiaza?
There was this house, this shabby yet charming old spinster.
And then this army of angry weird dolls.
Later on, the sun was drowning.
And then a bird found me.
And she took me home with her.
She also gave me a lonely earring: "You're just like it."
And then this army of angry weird dolls.
Later on, the sun was drowning.
And then a bird found me.
And she took me home with her.
She also gave me a lonely earring: "You're just like it."
29 May 2009
Ignoring some insignificant people works just fine with me
Verde Ursuz a decis să îşi ia vacanţă de la mulţi dintre voi.
Unii oameni fug de alţi oameni, dar adevăratul sens al vieţii îl reprezintă ceilalţi oameni.
Dispar. Am obosit.
Ştiţi cum să mă găsiţi în caz că vi se face dor.
Unii oameni fug de alţi oameni, dar adevăratul sens al vieţii îl reprezintă ceilalţi oameni.
Dispar. Am obosit.
Ştiţi cum să mă găsiţi în caz că vi se face dor.
28 May 2009
Looks like morning in my eyes
Dimineţile mele nu sunt fermecate. Nu au iz de reclamă TV, cu miros de cafea şi un câine alb alergând prin bucătăria mare cât China. Dimineţile mele se dezmeticesc într-o bucătărie de bloc, cu o masă pe care veşnic se odihnesc pâini de toate soiurile: de secară, neagră, albă cu sare, albă fără sare, feliată, nefeliată. Cutii care ascund bomboane şi pungi cu covrigi. Biscuiţi şi uneori o farfurie cu firimituri. În bucătăria noastră mică şi albă străjuiesc din toate părţile soldaţi înalţi şi albi, graşi şi pătrăţoşi: un dulap alb, maşina de spălat, frigiderul, cuptorul cu microunde şi aragazul. În bucătăria aceasta am luat uneori micul dejun ca la carte. În dimineaţa aceasta l-am sărit şi nu am avut timp decât pentru un ceai negru. Dimineţile din această bucătărie sunt nişte dimineţi obişnuite. Visez la dimineţile în care mă voi trezi şi îmi voi bea ceaiul rupând cu vârful degetelor câteva fire de iarbă care vor fi crescut răzleţe în jardinierele de la fereastră. În fiecare dimineaţă visez la alte dimineţi.
24 May 2009
Oh, wait, I know this song
...no, I don't.
Aş vrea să mă înfig in nisipul mării şi să muşc din valuri ca dintr-o prăjitură cu frişcă. Aş vrea să uit de mine şi să îmi crească scoici in loc de urechi. Aş vrea ca atunci când mă săruţi să ai miros de sare, de piele încinsă de soare, şlefuită ca o piatră cu care faci broscuţe pe oglinda unui lac. Să nu-mi mai pot desprinde degetele din părul tău încâlcit. Să nu ne mai putem ridica pleoapele de la atâta sare şi să rămânem amândoi acolo, înfipţi în nisip, muşcând din mare ca dintr-o prăjitură.
23 May 2009
22 May 2009
I need to find dreams anywhere in me
Verde Ursuz&Timmy©2009
O să fie o zi plină de lucruri bune. Mă concentrez şi scriu. Bem un ceai negru şi o să fie bine. E soare, e foarte cald, iar eu iubesc dimineţile cu soare. Azi o să lucrăm ca nişte oameni în toată firea. Numai aşa, să văd cum e.
De văzut: A Complete History of My Sexual Failures (o să vă placă, promit)
Les Chansons d’amour
De ascultat: Coloana sonoră a filmului „Les Chansons d’amour”
Vorba lungă, bucuria bloggerului
Unii îşi iau vacanţă după o perioadă mai grea. Verde Ursuz îşi ia o depresie. Nici n-am ştiu că vine odată cu liniştea. (Vă scriu din Piaţa Revoluţiei. Din soare, din foarte mult soare. Nu m-a deranjat niciodată să stau la soare). În tot acest timp m-am concentrat asupra problemelor. Nu mai vedeam nimic dincolo de ele, nu îmi făceam planuri, pe scurt, îmi ocupau tot timpul şi fiecare colţişor al minţii şi aşa destul de ursuză. Iar apoi, după ce s-au rezolvat toate, m-am trezit obosită şi fără un program anume. Nu mai trebuie să fiu nicăieri la nicio oră. Deodată au dispărut foarte mulţi oameni. Deodată nu am mai ştiut ce să fac cu mine. Nu m-am gândit că asta e, că m-am jucat prea mult în tot acest timp, că niciodată nu am luat lucrurile în serios. Aş vrea să ştiu unde greşesc, dacă greşesc, dacă depinde sau nu de mine, dacă nu cumva îmi bat capul degeaba şi nu e nimic de făcut. Ştiu atât de puţin. Sunt oameni de aceeaşi vârstă cu mine care ştiu atât de multe...
De ziua mea de naştere am întrebat o colegă în ce dată suntem. Niciodată nu am simţit atât de puţin că e ziua mea. O să urmez sfatul unui prieten şi o să fac ordine şi curăţenie deplină. Nu vreau să mai cunosc pe nimeni. E timpul ca alţii să îşi dorească să mă cunoască. De mâine, dragilor, unii dintre cei care au intrat în viaţa mea şi au lăsat urme care seamănă mai mult sau mai puţin cu cercurile lăsate de pahare pe mobila lăcuită, nu vor mai auzi de mine. Pentru că ţin la ceea ce ofer, pentru că ofer încredere şi primesc tăcere. Pentru că nu îţi dai seama de ceea ce ai lângă tine decât atunci când acel ceva dispare. M-am săturat să mi se spună că sunt o fiinţă de treabă. E ca şi cum ai spune că un tablou e drăguţ, te face să zâmbeşti de câte ori te uiţi la el, dar din când în când îl uiţi cu săptămânile şi laşi să se aşeze praful peste el. (Piaţa Revoluţiei mă inspiră mai mult decât aş fi crezut. M-am oprit să beau o cafea fierbinte, în soare, în drumul spre BCU). Cum nu am (şi nu am avut niciodată) un fir logic al gândurilor, o să scriu mare şi clar ce am mai spus şi altă dată: merit mai mult. Culmea e că depinde de mine. Sau aşa cred. Doar că nu mai vreau să încerc să demonstrez acest lucru.
Mi s-a întâmplat să simt că nu reuşesc să fac suficient de mult, că nu sunt suficient de bună alături de un om care nu era nici pe jumătate (o spun cu toată modestia şi obiectivitatea) la fel de inteligent sau măcar amuzant. Nu mi-am ascuns niciodată sentimentele şi nu m-am prefăcut niciodată că ţin la cineva mai mult decât ţineam în realitate. Am pus capăt imediat tuturor relaţiilor în momentul în care îmi dădeam seama că nu mai simt nimic pentru omul respectiv. Răsplata a fost o mare minciună: o persoană (acum, din fericire, total nesemnificativă) care nu ştia ce vrea, care nu a avut niciodată curajul să dea cărţile pe faţă. Mă cunoaşteţi deja destul de bine ca să vă daţi seama că nu îmi plac ipocriţii. Am încheiat, tot eu, şi această poveste (cu greu poate fi numită relaţie; a fost o pierdere de timp). Am învăţat însă şi mai mult cum nu trebuie să fiu. Şi sunt, în continuare, sinceră atunci când vine vorba de sentimente. Dacă apreciază cineva acest lucru? So far, so no one. Am rănit de trei ori, trei oameni diferiţi în perioade diferite. Oameni care s-au îndrăgostit de mine fără ca eu să am timp să mă îndrăgostesc la fel de mult. Nu ţinem niciodată la celălalt în egală măsură. În momentul în care am spus lucrurilor pe nume, nimic nu a mai fost frumos. Eu eram însă cu conştiinţa împăcată. Ei erau liberi să găsească pe cineva care să îi iubească aşa cum toţi merităm, dar nu îsi dădeau seama. No hard feelings was it? Resentimentele rămân, orice ai face.
(Câteva rândunele desenează cercuri din ce în ce mai mici. Pe fundal sunt nori albi cu margini argintii. Cred că o să încep să colecţionez nori. S-ar putea să plouă. Am dedus asta din zborul rândunelelor, fireşte. Şi uneori ştiu dacă o să ningă sau nu după croncănitul ciorilor. But who cares about that anyway?!).
M-am gândit la un joc în timp ce veneam încoace. Să facem nişte lucruri nebuneşti din când în când. Încă nu am pus la punct toate detaliile, dar o să vă anunţ când va sosi momentul. În metrou scriu mereu câte un început de roman. Poate ar trebui să scriu un roman al începuturilor fără sfârşit.
Nu îmi plac oamenii care nu spun lucrurilor pe nume. Care se tem de urmările propriilor cuvinte. Care nu vor să îşi asume responsabilitatea. Eu înţeleg ori de câte ori cineva vrea să mă invite la o cafea, dar mă întreabă doar ce planuri am a doua zi şi apoi încep să îmi vorbească de ultimul film văzut. Lăsaţi-mă pe mine să decid whether I want to drink that coffee with you or not. Şi nu mă refer doar la mine. Dacă vreţi să cunoaşteţi pe cineva mai bine, nu aşteptaţi zece ani. Nu aveţi nimic de pierdut. Prietenia? Dacă un om fuge de voi după ce vă declaraţi sentimentele înseamnă că nu ţinea neapărat să vă aibă ca prieten. Prin urmare, nu pierdeţi absolut nimic. În schimb, veţi vedea totul mult mai clar. It is that simple!
(S-a înnorat de-a binelea. V-am spus eu că s-ar putea să plouă. Cafeaua nu a fost prea grozavă. Poate ar trebui să mă duc totuşi la BCU).
E un post foarte sincer, daţi-i aprecierea pe care o merită şi nu uitaţi, fiţi cât se poate de sinceri pentru că suntem oricum pe cale de dispariţie. Numai bine şi sper să nu vă prindă ploaia.
Later edit in the evening: A plouat într-adevăr, dar numai pe alocuri. :p
De ziua mea de naştere am întrebat o colegă în ce dată suntem. Niciodată nu am simţit atât de puţin că e ziua mea. O să urmez sfatul unui prieten şi o să fac ordine şi curăţenie deplină. Nu vreau să mai cunosc pe nimeni. E timpul ca alţii să îşi dorească să mă cunoască. De mâine, dragilor, unii dintre cei care au intrat în viaţa mea şi au lăsat urme care seamănă mai mult sau mai puţin cu cercurile lăsate de pahare pe mobila lăcuită, nu vor mai auzi de mine. Pentru că ţin la ceea ce ofer, pentru că ofer încredere şi primesc tăcere. Pentru că nu îţi dai seama de ceea ce ai lângă tine decât atunci când acel ceva dispare. M-am săturat să mi se spună că sunt o fiinţă de treabă. E ca şi cum ai spune că un tablou e drăguţ, te face să zâmbeşti de câte ori te uiţi la el, dar din când în când îl uiţi cu săptămânile şi laşi să se aşeze praful peste el. (Piaţa Revoluţiei mă inspiră mai mult decât aş fi crezut. M-am oprit să beau o cafea fierbinte, în soare, în drumul spre BCU). Cum nu am (şi nu am avut niciodată) un fir logic al gândurilor, o să scriu mare şi clar ce am mai spus şi altă dată: merit mai mult. Culmea e că depinde de mine. Sau aşa cred. Doar că nu mai vreau să încerc să demonstrez acest lucru.
Mi s-a întâmplat să simt că nu reuşesc să fac suficient de mult, că nu sunt suficient de bună alături de un om care nu era nici pe jumătate (o spun cu toată modestia şi obiectivitatea) la fel de inteligent sau măcar amuzant. Nu mi-am ascuns niciodată sentimentele şi nu m-am prefăcut niciodată că ţin la cineva mai mult decât ţineam în realitate. Am pus capăt imediat tuturor relaţiilor în momentul în care îmi dădeam seama că nu mai simt nimic pentru omul respectiv. Răsplata a fost o mare minciună: o persoană (acum, din fericire, total nesemnificativă) care nu ştia ce vrea, care nu a avut niciodată curajul să dea cărţile pe faţă. Mă cunoaşteţi deja destul de bine ca să vă daţi seama că nu îmi plac ipocriţii. Am încheiat, tot eu, şi această poveste (cu greu poate fi numită relaţie; a fost o pierdere de timp). Am învăţat însă şi mai mult cum nu trebuie să fiu. Şi sunt, în continuare, sinceră atunci când vine vorba de sentimente. Dacă apreciază cineva acest lucru? So far, so no one. Am rănit de trei ori, trei oameni diferiţi în perioade diferite. Oameni care s-au îndrăgostit de mine fără ca eu să am timp să mă îndrăgostesc la fel de mult. Nu ţinem niciodată la celălalt în egală măsură. În momentul în care am spus lucrurilor pe nume, nimic nu a mai fost frumos. Eu eram însă cu conştiinţa împăcată. Ei erau liberi să găsească pe cineva care să îi iubească aşa cum toţi merităm, dar nu îsi dădeau seama. No hard feelings was it? Resentimentele rămân, orice ai face.
(Câteva rândunele desenează cercuri din ce în ce mai mici. Pe fundal sunt nori albi cu margini argintii. Cred că o să încep să colecţionez nori. S-ar putea să plouă. Am dedus asta din zborul rândunelelor, fireşte. Şi uneori ştiu dacă o să ningă sau nu după croncănitul ciorilor. But who cares about that anyway?!).
M-am gândit la un joc în timp ce veneam încoace. Să facem nişte lucruri nebuneşti din când în când. Încă nu am pus la punct toate detaliile, dar o să vă anunţ când va sosi momentul. În metrou scriu mereu câte un început de roman. Poate ar trebui să scriu un roman al începuturilor fără sfârşit.
Nu îmi plac oamenii care nu spun lucrurilor pe nume. Care se tem de urmările propriilor cuvinte. Care nu vor să îşi asume responsabilitatea. Eu înţeleg ori de câte ori cineva vrea să mă invite la o cafea, dar mă întreabă doar ce planuri am a doua zi şi apoi încep să îmi vorbească de ultimul film văzut. Lăsaţi-mă pe mine să decid whether I want to drink that coffee with you or not. Şi nu mă refer doar la mine. Dacă vreţi să cunoaşteţi pe cineva mai bine, nu aşteptaţi zece ani. Nu aveţi nimic de pierdut. Prietenia? Dacă un om fuge de voi după ce vă declaraţi sentimentele înseamnă că nu ţinea neapărat să vă aibă ca prieten. Prin urmare, nu pierdeţi absolut nimic. În schimb, veţi vedea totul mult mai clar. It is that simple!
(S-a înnorat de-a binelea. V-am spus eu că s-ar putea să plouă. Cafeaua nu a fost prea grozavă. Poate ar trebui să mă duc totuşi la BCU).
E un post foarte sincer, daţi-i aprecierea pe care o merită şi nu uitaţi, fiţi cât se poate de sinceri pentru că suntem oricum pe cale de dispariţie. Numai bine şi sper să nu vă prindă ploaia.
Later edit in the evening: A plouat într-adevăr, dar numai pe alocuri. :p
21 May 2009
Zi de vară
Ştiţi că nimic nu mă supăra mai tare decât o zi în care nimic nu merge cum aş vrea eu. Şi să simt că am pierdut degeaba multe ore. Ore pe care nu mi le permit. Şi afară e foarte cald, nu am nici măcar chef sau timp, nu-mi dau seama, de un ceai în Cărtureşti. Mi-ar plăcea să mă mut în Londra sau în Paris şi să nu mai cunosc pe nimeni. Pentru că oamenii pot deveni uneori foarte plictisitori, obositori şi supărători. Credeam că îmi place să cunosc oameni noi. Poate că e din vina celor pe care îi ştiu deja. Poate că nimic nu se schimbă din cauză că ei sunt mereu aceiaşi. Aceleaşi locuri. Nimic nu mai merge cum trebuie. Şi e atât de cald afară! M-am săturat de atât de multe lucruri. Să mă prefac că sunt bine, când de fapt aş vrea să fiu departe de toţi şi de toate. Într-o ţară în care să nu mă cunoască nimeni şi să nu mai cunosc pe nimeni.
M-am plictisit pur şi simplu. Se mai întâmplă, nu?
Ştiu prea bine ce îmi doresc, dar asta nu o să mi se întâmple mie aşa că devine şi mai enervant. În momentul acesta sunt poate cel mai enervant şi enervat blogger.
Sunt cu siguranţă supărată şi pe altcineva în afară de mine.
M-am plictisit pur şi simplu. Se mai întâmplă, nu?
Ştiu prea bine ce îmi doresc, dar asta nu o să mi se întâmple mie aşa că devine şi mai enervant. În momentul acesta sunt poate cel mai enervant şi enervat blogger.
Sunt cu siguranţă supărată şi pe altcineva în afară de mine.
A Working System
-Unde sunt dosarele noastre? Nu le găsim şi vi le-am predat semestrul trecut.
-Mai uitaţi-vă.
-Nu sunt. Şi aveau şi adeverinţa în original. Nu avem de unde să mai facem rost de aşa ceva în momentul acesta.
-Nu adeverinţa mă interesează.
(După ce am umblat ca bezmeticii să facem rost de sfintele adeverinţe care între timp şi-au pierdut importanţa de act oficial şi singurul valoros din tot dosarul.)
-Bine, dar în rest... nu mai e nimic!!!
-E în ordine, le reconstituim.
Ca student cu nota zece la Pragmatica limbii engleze, am înţeles desigur că folosirea verbului la persoana întâi plural nu implică ajutorul persoanei care ne-a pierdut dosarele. Prin urmare, "le reconstituim" înseamnă că "vă duceţi voi frumuşel acasă şi faceţi altele".
Pentru că pe parcursul sistemului educaţional din România am învăţat să ne comportăm ca nişte oiţe umile şi lipsite de coloană vertebrală, ne-am dus frumuşel acasă şi am făcut altele.
-Mai uitaţi-vă.
-Nu sunt. Şi aveau şi adeverinţa în original. Nu avem de unde să mai facem rost de aşa ceva în momentul acesta.
-Nu adeverinţa mă interesează.
(După ce am umblat ca bezmeticii să facem rost de sfintele adeverinţe care între timp şi-au pierdut importanţa de act oficial şi singurul valoros din tot dosarul.)
-Bine, dar în rest... nu mai e nimic!!!
-E în ordine, le reconstituim.
Ca student cu nota zece la Pragmatica limbii engleze, am înţeles desigur că folosirea verbului la persoana întâi plural nu implică ajutorul persoanei care ne-a pierdut dosarele. Prin urmare, "le reconstituim" înseamnă că "vă duceţi voi frumuşel acasă şi faceţi altele".
Pentru că pe parcursul sistemului educaţional din România am învăţat să ne comportăm ca nişte oiţe umile şi lipsite de coloană vertebrală, ne-am dus frumuşel acasă şi am făcut altele.
Iubirea asa cum o inteleg acum
Iubirea nu există.
Mai mult, dacă există, e incredibil de plictisitoare. Eşti mereu cu zâmbetul pe buze, mereu în al nouălea cer. Where’s the fun in that?
Good sex? That doesn’t necessarily come with love just like love (be that true love) doesn’t imply good sex. Do you see my point?
Mereu fericit. O iubeşti, îl iubeşti, te iubeşte, vă iubiţi la semafor, dimineaţa, la prânz, 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână. E plictisitor, clişeic, cu un iz de ipocrizie. Nu mai există prietenii tăi, nu mai există prietenii lui. Existaţi doar voi doi. Nu e minunat?!
Iubirea, dacă ar exista, ar trebui să fie ca o luptă pe viaţă şi pe moarte. Un război de 100 de ani.
Sper că nu mă înşel când spun că Paler a zis că adevărata dragoste e plămădită din agonie şi extaz.
Perfecţiunea nu există. Perfecţiunea e ceva fals. După trei ani afli că nu a ţinut la tine. Cum??? Dar era minunat, era.... (perfect, nu?)
Am fost întrebată dacă eu cred că există poveşti. Cu siguranţă, da. Doar le scriu.
„Atunci există şi iubire.” Nu. A privi iubirea ca pe o poveste înseamnă să trăieşti o minciună. Poveştile sunt minciuni frumoase. Nu spunem niciodată ceea ce simţim cu adevărat şi povestim în loc să trăim. Suntem astfel o mare de mincinoşi.
I rest my case.
Contra-argumentele are more than welcome.
Mai mult, dacă există, e incredibil de plictisitoare. Eşti mereu cu zâmbetul pe buze, mereu în al nouălea cer. Where’s the fun in that?
Good sex? That doesn’t necessarily come with love just like love (be that true love) doesn’t imply good sex. Do you see my point?
Mereu fericit. O iubeşti, îl iubeşti, te iubeşte, vă iubiţi la semafor, dimineaţa, la prânz, 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână. E plictisitor, clişeic, cu un iz de ipocrizie. Nu mai există prietenii tăi, nu mai există prietenii lui. Existaţi doar voi doi. Nu e minunat?!
Iubirea, dacă ar exista, ar trebui să fie ca o luptă pe viaţă şi pe moarte. Un război de 100 de ani.
Sper că nu mă înşel când spun că Paler a zis că adevărata dragoste e plămădită din agonie şi extaz.
Perfecţiunea nu există. Perfecţiunea e ceva fals. După trei ani afli că nu a ţinut la tine. Cum??? Dar era minunat, era.... (perfect, nu?)
Am fost întrebată dacă eu cred că există poveşti. Cu siguranţă, da. Doar le scriu.
„Atunci există şi iubire.” Nu. A privi iubirea ca pe o poveste înseamnă să trăieşti o minciună. Poveştile sunt minciuni frumoase. Nu spunem niciodată ceea ce simţim cu adevărat şi povestim în loc să trăim. Suntem astfel o mare de mincinoşi.
I rest my case.
Contra-argumentele are more than welcome.
19 May 2009
no more cats
unii oameni la care tin ma intristeaza uneori. uneori ma cert cu oamenii la care tin. uneori ma intristeaza niste necunoscuti. intr-o noapte un pejumatatenecunoscut m-a facut sa plang. uneori unii cunoscuti imi strica ziua. uneori am impresia ca sunt nebuna, alteori chiar sunt.
nu imi mai iau pisica, I shall live all alone and unhappy for the rest of my days.
the cat would only make the portrait more pathetic.
I am the weakest person alive.
there is no such thing as happiness, there is nothing but a hidden vulnerability.
I am tired of playing this role.
I'm such a bad actor with an inexistent career.
there is no stage but a thirsty audience, some vicious spectators.
my falling shall fill their glasses.
nu imi mai iau pisica, I shall live all alone and unhappy for the rest of my days.
the cat would only make the portrait more pathetic.
I am the weakest person alive.
there is no such thing as happiness, there is nothing but a hidden vulnerability.
I am tired of playing this role.
I'm such a bad actor with an inexistent career.
there is no stage but a thirsty audience, some vicious spectators.
my falling shall fill their glasses.
Dearest
...we're doing just fine!
Poate că nu e tocmai o dovadă de bine faptul că vorbesc despre mine la persoana întâi plural, dar nu mai contează. Aseară s-au terminat aparent cam toate problemele care nu mă lăsau să îmi văd liniştită de ale mele. Iar acum, deodată, m-am trezit înconjurată de atâta linişte încât nu ştiu ce să fac cu ea. Pot în sfârşit să îmi fac planuri, să aleg între Viena şi Lisabona, între mare şi... mare, pot să dorm liniştită chiar dacă mai e o lună până la examenul de licenţă.
Offtopic:
Film: Goodnight Irene. Un film despre oameni.
Poate că nu e tocmai o dovadă de bine faptul că vorbesc despre mine la persoana întâi plural, dar nu mai contează. Aseară s-au terminat aparent cam toate problemele care nu mă lăsau să îmi văd liniştită de ale mele. Iar acum, deodată, m-am trezit înconjurată de atâta linişte încât nu ştiu ce să fac cu ea. Pot în sfârşit să îmi fac planuri, să aleg între Viena şi Lisabona, între mare şi... mare, pot să dorm liniştită chiar dacă mai e o lună până la examenul de licenţă.
Offtopic:
Film: Goodnight Irene. Un film despre oameni.
18 May 2009
A Night to Remember
Nu vreau să mă gândesc la ce o să fie mâine. Azi e azi şi m-am dat în leagăn. Nu-mi place să-mi pierd nopţile, iar astfel de plimbări îmi par o idee din ce în ce mai bună. Stelele lucrează part time în Bucureşti. Abia acum m-am întors, iar afară încă e cald. Nu e păcat să închizi ochii şi să ratezi o astfel de noapte?!
17 May 2009
Have some tea with me
My past few days in four photos:
A friend gave me another teapot.
My new pocket watch.
Raftul Atwood prinde contur.
I love when people give me flowers and especially when I care a lot about those people.
A friend gave me another teapot.
My new pocket watch.
Raftul Atwood prinde contur.
I love when people give me flowers and especially when I care a lot about those people.16 May 2009
soare, zâmbete şi oameni
ieri şi azi. două zile minunate. cu prieteni, cu mulţi prieteni. cu prieteni dragi care după aproape trei săptămâni în care am avut impresia că e furtună în fiecare zi, au reuşit să mă facă să văd că începe să se facă senin. mă tem să cred că o să se rezolve totul, dar gândul că am în jurul meu oameni care îmi sunt atât de dragi mă consolează mai mult decât orice. cum spuneam, azi. târg de vechituri. ceas de buzunar şi transformat în pandantiv(poze în curând). prânz delicios în aer liber. două rochii. spre seară m-am dus la film (studio, festivalul filmului european, "cui i-e frică de lup"). plăcut. o să ratez din nou noaptea muzeelor. nu regret în speranţa că mă aşteaptă nopţi mai bune. mă întreb dacă nu cumva dragostea NU vine cu fluturi în stomac. e aşa de cald afară. am stat doar două ore în casă. mi-e somn de toate şi de toţi, dar trebuie să fiu mai trează ca nicicând. Cum bine a spus cine a spus: "We might be losers, but we are not quitters." Mă încadrez aici, se pare.
"In my dreams I were a werewolf..."
"In my dreams I were a werewolf..."
14 May 2009
11 May 2009
Vezi tu, nimic nu e făcut ca să dureze
O să dispari. Vezi tu, nimic nu e făcut ca să dureze. Şi dintre toate, poate norii pier cel mai rapid. Dar mor în linişte şi nu se plâng, doar plouă. Şi îi uităm la fel de inocent. Noi ne hrănim cu soare, doar ştii bine. Vreau soare când mi-e dor din nou de tine. Eu cred că ne-am născut din melodii. Că suntem note frânte de copii. Că uneori ne scriu greşit pe portativ. Şi pentru că sunăm atât de fals, rănim.
M-adun de câte ori mă risipesc. Mă risipesc de câte ori iubesc. Sunt ca un nor, aşa uşor dispar. Mă-mprăştii printre stele iar şi iar. Ţi-am spus că noi greşim când existăm.
M-adun de câte ori mă risipesc. Mă risipesc de câte ori iubesc. Sunt ca un nor, aşa uşor dispar. Mă-mprăştii printre stele iar şi iar. Ţi-am spus că noi greşim când existăm.
zori de zi
Nu, nu, fericirea nu este a ta ca să o păstrezi. Mai ales atunci când îi uiţi pe cei nefericiţi.
Sursa foto: Anja.
Sursa foto: Anja.
Toată numai linişte II
M-am mutat pe balcon. Am cărat scaun, mâncare, muzică. O pătură îmi lipsea, dar o iau data viitoare. M-am aşezat confortabil şi am început să număr ferestrele încă aprinse. Apoi am observat că nu se văd stelele. După care s-a făcut linişte. După o lună de zile de ghinioane, după nopţi de nesomn şi dimineţi agitate, s-a făcut linişte. Cine-ar fi crezut că în noaptea de pe balcon se ascundea atâta calm? Mâine seară mă găsiţi tot la etajul şase. Faceţi cu mâna, cobor eu după voi.
Offtopic: Mulţumesc pentru cuvintele frumoase primite astăzi. M-am bucurat să văd că sunteţi aici, aproape.
Offtopic: Mulţumesc pentru cuvintele frumoase primite astăzi. M-am bucurat să văd că sunteţi aici, aproape.
10 May 2009
So be it
Am uitat de mine, de ceea ce mi-am propus să fiu, de viaţa pe care mi-am propus să o duc şi la schimbarea căreia am lucrat de aproape trei ani. Să uit de neoameni. O să fiu fericită, mulţumită şi recunoscătoare pentru ceea ce am. Întotdeauna se poate şi mai rău, iar viaţa nu e toată numai zâmbete. Pentru unii e, dar eu nu am noroc, aşa că va trebui să fac singură curat şi să lupt până voi scăpa de toţi imbecilii care mă supără uneori mai mult decât simt că pot suporta. Amintiţi-mi că am zis aşa ceva. Uneori uit, doar mă ştiţi.
09 May 2009
Oh pure joy
Azi am picat primul examen din toată facultatea, exact înainte de licenţă. Nimeni nu a zis nimic de poezia mea pentru mama. :(
A Window and a Blooming Cherry Tree
Without you I do not exist
there is no reflection of me in the mirror
or in that window and our cherry tree.
without you I cannot walk
I have no wings to fly like you do
through the window to our cherry tree.
Without you I am only a statue
not the one invented by Condillac
who did not know our cherry tree.
without you I have no senses
there is nothing but a non-existent me
and a window and a blooming cherry tree.
To Mother.
there is no reflection of me in the mirror
or in that window and our cherry tree.
without you I cannot walk
I have no wings to fly like you do
through the window to our cherry tree.
Without you I am only a statue
not the one invented by Condillac
who did not know our cherry tree.
without you I have no senses
there is nothing but a non-existent me
and a window and a blooming cherry tree.
To Mother.
How to Kill a Lilly
Oh, my dear lillies, I am so scared, my mind is shattered, what does it take to have a heart-attack?
I wake up in the morning and I lose my breath
there is a weight on my chest
you know, like Harry felt while waiting for his death
when that turpid hyena was waiting for him.
My dear lillies, could this be the end?
of my soul, of my heart, of my smiles,
of my jolly existence
of myself?
Powerless and weak I find myself today
in front of a demoniac executioner
In vain I cry: 'have mercy, oh'
Snow Queen put ice in his eyes.
this bloody heart bleeds
I cannot see my hands, I cannot stop the blood
the pain, the screaming, the dreams
it's all running down on my feet and I step on everything:
on my soul, on my heart, on my smiles
on my jolly existence,
on myself.
I wake up in the morning and I lose my breath
there is a weight on my chest
you know, like Harry felt while waiting for his death
when that turpid hyena was waiting for him.
My dear lillies, could this be the end?
of my soul, of my heart, of my smiles,
of my jolly existence
of myself?
Powerless and weak I find myself today
in front of a demoniac executioner
In vain I cry: 'have mercy, oh'
Snow Queen put ice in his eyes.
this bloody heart bleeds
I cannot see my hands, I cannot stop the blood
the pain, the screaming, the dreams
it's all running down on my feet and I step on everything:
on my soul, on my heart, on my smiles
on my jolly existence,
on myself.
08 May 2009
Be scared. There’s no one there holding you from falling.
Ce-ar fi ca măcar de data asta totul să fie minunat? Ca măcar de data asta să mi se îndeplinească visele?
Sunt speriată, cum altfel? Nu mai există mâini care să mă ţină strâns în braţe, nu mai există ochi somnoroşi cu gene lungi şi negre, nu mai există cafeaua de dimineaţă sorbită din aceeaşi ceaşcă, nu mai sunt sunete de paşi pe podeaua veche, nu mai sunt urme de scrum pe pervazul ferestrei, nu mai sunt sunete de chitară, nu mai sunt cămăşi aruncate la întâmplare, chei uitate întotdeauna pe măsuţa din dormitor, cărţi vechi pentru copii cumpărate pentru a-mi aminti că nu sunt decât o puştoaică fără minte, nu mai există lampă de veghe şi nimeni nu mai citeşte până târziu în noapte. Cum să nu fiu îngrozită de următoarele două luni când privirile caută cu disperare acelaşi chip în mulţimea de oameni din fiecare zi? Cum să nu mă tem când fiecare pas înainte se transformă peste noapte în doi paşi înapoi? Cum să nu simt că alunec în gol când până şi muzica are parfumul tău? Cum să cred că o să fie bine când după fiecare dimineaţă se face de fiecare dată îngrozitor de întuneric? Când o călătorie s-a transformat în eternitate? Când oamenii nu aleg să dispară, dar dispar? Când altcineva alege pentru noi? În cine să cred când nimeni nu îşi întinde braţele pentru o îmbrăţişare?
Cândva, cineva mi-a scris o poezie. N-am ştiut decât mai târziu că era înfiorător de tristă.
trucuri însângerate ascunse-n mâneci cicatrizate
realităţi putregăite sub seducătoarea mască a iluziilor clipite
tapetate cu flori tăbăcite croncănind şi orbecăind fără vedere
ca o bâjbâire sforăitoare a unghiilor înfipte-n stâlpul de telegraf
pe fond de muzicuţă cu Somewhere over the rainbow
luna încălţată-n papuci de biserică
ieşită din sicriu fără să umble la cuie
se regăseşte-n mişcarea pierdută-n spaţiul cleios
deasupra reflectoarelor amorfe agăţate de 15 conducte volatibizabile
metilizate de infirmul trandafiralbastru
spumat cu menajerii de sticle înlăcrimate
sfeşnice scrise ca irizaţii fosforescente haşurate pe gramofon
acoperind cu cearşafu’ verde plăcile ideilor clandestine
Pentru verde ursuz
Aş vrea să ştiu şi cine a scris-o.
Sunt speriată, cum altfel? Nu mai există mâini care să mă ţină strâns în braţe, nu mai există ochi somnoroşi cu gene lungi şi negre, nu mai există cafeaua de dimineaţă sorbită din aceeaşi ceaşcă, nu mai sunt sunete de paşi pe podeaua veche, nu mai sunt urme de scrum pe pervazul ferestrei, nu mai sunt sunete de chitară, nu mai sunt cămăşi aruncate la întâmplare, chei uitate întotdeauna pe măsuţa din dormitor, cărţi vechi pentru copii cumpărate pentru a-mi aminti că nu sunt decât o puştoaică fără minte, nu mai există lampă de veghe şi nimeni nu mai citeşte până târziu în noapte. Cum să nu fiu îngrozită de următoarele două luni când privirile caută cu disperare acelaşi chip în mulţimea de oameni din fiecare zi? Cum să nu mă tem când fiecare pas înainte se transformă peste noapte în doi paşi înapoi? Cum să nu simt că alunec în gol când până şi muzica are parfumul tău? Cum să cred că o să fie bine când după fiecare dimineaţă se face de fiecare dată îngrozitor de întuneric? Când o călătorie s-a transformat în eternitate? Când oamenii nu aleg să dispară, dar dispar? Când altcineva alege pentru noi? În cine să cred când nimeni nu îşi întinde braţele pentru o îmbrăţişare?
Cândva, cineva mi-a scris o poezie. N-am ştiut decât mai târziu că era înfiorător de tristă.
trucuri însângerate ascunse-n mâneci cicatrizate
realităţi putregăite sub seducătoarea mască a iluziilor clipite
tapetate cu flori tăbăcite croncănind şi orbecăind fără vedere
ca o bâjbâire sforăitoare a unghiilor înfipte-n stâlpul de telegraf
pe fond de muzicuţă cu Somewhere over the rainbow
luna încălţată-n papuci de biserică
ieşită din sicriu fără să umble la cuie
se regăseşte-n mişcarea pierdută-n spaţiul cleios
deasupra reflectoarelor amorfe agăţate de 15 conducte volatibizabile
metilizate de infirmul trandafiralbastru
spumat cu menajerii de sticle înlăcrimate
sfeşnice scrise ca irizaţii fosforescente haşurate pe gramofon
acoperind cu cearşafu’ verde plăcile ideilor clandestine
Pentru verde ursuz
Aş vrea să ştiu şi cine a scris-o.
07 May 2009
Un sentiment mai puternic decât mine
Era camera aceea plină de lumină, multă lumină, lumină puternică, galbenă şi blândă. Inunda toată camera prin fereastră. Îmi plăceau perdelele acelea albe cu flori, cunoşteam fiecare floare în parte, le analizam dimineaţa înainte să mă dau jos din pat. Mă uitam la tine cum te pregăteai. Stăteai în lumină, în lumina aceea puternică şi blândă. Aşteptam, te aşteptam să fii gata, eu nu aveam niciodată nimic de făcut, pe atunci eram gata la timp, acum întârzii mereu pentru că, vezi tu, am devenit o fiinţă nesigură şi singură. Ne pregăteam să ieşim în oraş. Cât de adânc mi-a rămas întipărită în minte imaginea ta în lumina aceea, iar eu pe marginea patului, privindu-te uimită, aşteptând să te pregăteşti.
Toată numai linişte
Aş fi vrut să fiu un ceainic. Nu m-aş fi temut decât că apa s-ar putea să fie prea fierbinte, că nu o să îmi placă aroma de ceai cu piper şi că o să strănut iar, stropind cu picuri portocalii rochiţa cea nouă a domnişoarei care comandase Pepper Tea. Ea nu ar fi avut de unde să ştie, ar fi crezut că eu îi port ghinion sau că poate ceaiul nu a fost pregătit bine. A doua oară şi-ar fi comandat un alt ceai într-un alt ceainic. Mi-e dor de prăjiturile de la Cărtureşti. Nu merit un răsfăţ, dar o să mă duc acolo oricum. Poate o să mă întâlnesc şi cu ceainicul care strănută. Poate după un ceai, lucrurile îmi vor părea senine. Un ceai cu miros de singurătate. Un ceai cu miros de ciocolată. Un ceai cu miros de amintiri. Un ceai cu miros de linişte. Cred că pe acesta o să îl comand. Să mi se împrăştie liniştea în tot corpul. Din vârfurile degetelor până în vârful nasului. Toată numai linişte.
E ciudat cum tuturor li se pare că sunt bine, mai puţin mie.
Sunt toată numai linişte.
E ciudat cum tuturor li se pare că sunt bine, mai puţin mie.
Sunt toată numai linişte.
06 May 2009
Fericirea nu se cumpără în rate, ea se găseşte de-a gata în ciocolată
Acum că v-am spus unde să găsiţi fericirea, o să vă mai dezvălui un secret (în cazul în care ciocolata nu vă place). Cei mai fericiţi oameni sunt cei care uită. Cei care îi uită pe cei care i-au rănit, cei care îi uită pe cei care le-au frânt inima, cei care uită minciunile şi durerea. Cei care iartă pentru că uită, nu pentru că înţeleg. Îmi place să cred, şi sper să şi fie aşa, că eu nu sunt unul dintre aceşti oameni. Motivul? Resentimentele. Am o cutiuţă cu resentimente. Au apărut în mod inevitabil în anumite momente din viaţa mea şi s-au înmulţit în loc să dispară. Dacă vreau să scap de ele? Nu, sunt sănătoase şi îmi sunt de folos. Ele îmi aduc mereu aminte că pe acei oameni trebuie să îi uit şi să îi evit. Că nu am nevoie de oameni care să mă rănească, de oameni care să mă mintă, de oameni ipocriţi şi egoişti. Nu vă aruncaţi resentimentele pentru că aşa spune psihologul. Războaiele se duc în continuare tocmai pentru că nimeni nu ţine cont de trecut. A avea resentimente nu înseamnă a trăi în trecut, ci a avea repere în prezent. Sunt ca nişte indicatoare pe autostrada vieţii: „Drum închis” sau „Atenţie, cad pietre!”. Aceşti oameni nu îşi vor cere niciodată iertare. Nu mă ghidez în viaţă după principiul „întoarce şi celălalt obraz”. Mi se întâmplă uneori să iert şi pentru că uit, dar atunci oamenii respectivi sunt încă acolo şi încă aici. Şi îmi este poate cel mai uşor să uit de oamenii care aleg, la rândul lor, să uite de mine. Pot să dispar şi eu, la fel de bine, ca un măgar în ceaţă. Şi nu regret nici măcar o clipă şi niciodată.
În dragoste cea mai mare greşeală este să ierţi pentru că uiţi. Să cerşeşti călăului iubire. Să speri că totul va fi minunat. Călăul însă, prin natura meseriei lui, te va decapita fără milă pentru a doua oară. De ce să uiţi şi să ierţi când tu nu ai nouă vieţi, ci doar una? De ce să îţi iroseşti şi aşa puţinele clipe cu oameni care nu îţi vor face decât rău? Liberul arbitru nu e doar un mit. Conştiinţa e acolo cu un scop. Puterea de a decide stă la îndemâna fiecăruia.
Răzbunarea nu e însă niciodată dulce. Dar pentru că eşti om, nu te vei putea abţine să nu zâmbeşti atunci când cel care te-a rănit va fi mai puţin fericit decât tine. La urma urmei, suntem toţi o apă şi-un pământ. Aceeaşi apă şi acelaşi pământ.
O să credeţi că eu nu iert, că îi tratez pe oameni cu indiferenţă şi răceală. Sunt poate, cel mai iertător om pe care îl cunosc. Am iertat însă de prea multe ori aceleaşi persoane. Ajungi să descoperi că ai fi mult mai sănătos şi fericit dacă pur şi simplu ai alege să le spui „nu”, dacă ai înceta să mai faci parte din viaţa lor. Ei sunt acolo pentru a se hrăni cu propria-ţi suferinţă. Pentru că singuri nu ar putea sta în picioare aşa că au nevoie de un punct de sprijin: au nevoie de tine, chiar dacă şi tu, la rândul tău, te clatini.
Când ierţi din prea multă dragoste, primeşti înapoi milă, niciodată iubire.
Sunt propriul meu punct de sprijin.
În dragoste cea mai mare greşeală este să ierţi pentru că uiţi. Să cerşeşti călăului iubire. Să speri că totul va fi minunat. Călăul însă, prin natura meseriei lui, te va decapita fără milă pentru a doua oară. De ce să uiţi şi să ierţi când tu nu ai nouă vieţi, ci doar una? De ce să îţi iroseşti şi aşa puţinele clipe cu oameni care nu îţi vor face decât rău? Liberul arbitru nu e doar un mit. Conştiinţa e acolo cu un scop. Puterea de a decide stă la îndemâna fiecăruia.
Răzbunarea nu e însă niciodată dulce. Dar pentru că eşti om, nu te vei putea abţine să nu zâmbeşti atunci când cel care te-a rănit va fi mai puţin fericit decât tine. La urma urmei, suntem toţi o apă şi-un pământ. Aceeaşi apă şi acelaşi pământ.
O să credeţi că eu nu iert, că îi tratez pe oameni cu indiferenţă şi răceală. Sunt poate, cel mai iertător om pe care îl cunosc. Am iertat însă de prea multe ori aceleaşi persoane. Ajungi să descoperi că ai fi mult mai sănătos şi fericit dacă pur şi simplu ai alege să le spui „nu”, dacă ai înceta să mai faci parte din viaţa lor. Ei sunt acolo pentru a se hrăni cu propria-ţi suferinţă. Pentru că singuri nu ar putea sta în picioare aşa că au nevoie de un punct de sprijin: au nevoie de tine, chiar dacă şi tu, la rândul tău, te clatini.
Când ierţi din prea multă dragoste, primeşti înapoi milă, niciodată iubire.
Sunt propriul meu punct de sprijin.
Despre lene ca untul pe paine
Ne place. Ne place. Doamne, cât ne mai place să fim leneşi. Până şi cei mai harnici dintre noi au momentele lor de lene pe care le savurează îndelung ca orice leneş care se respectă. Mie de la o vreme mi-e lene să mă desprind de laptop, mi-e lene să merg la culcare, mi-e lene să mă trezesc, mi-e lene să mă târăsc în bucătărie şi când ajung în cele din urmă acolo, mi-e lene să mănânc, mi-e lene să ies din casă, mi-e lene să stau numai în casă, mi-e lene să scriu, mi-e lene să citesc, mi-e lene să gândesc, uneori mi-e lene să fiu eu. Mi-e lene să îmi fac ceai, să mai pun şi dulceaţă pe pâine (asta îmi aminteşte că ar trebui să mai cumpăr, dar mi-e lene, evident), mi-e lene să aştept să se răcească, mi-e lene să fac orice gest care ar putea însemna incipitul unei acţiuni. Mi-e pur şi simplu lene.
Am citit undeva că în România nu se moare de foame, ci de lene.
P.S.
S-ar putea chiar să îmi fie prea lene ca să vă răspund la comentarii. În schimb, vouă nu trebuie să vă fie lene să le lăsaţi.
Daţi-mi reţetele voastre de lene.
Am citit undeva că în România nu se moare de foame, ci de lene.
P.S.
S-ar putea chiar să îmi fie prea lene ca să vă răspund la comentarii. În schimb, vouă nu trebuie să vă fie lene să le lăsaţi.
Daţi-mi reţetele voastre de lene.
Nimic, dar mai nimic
Aduceţi-mi aminte să mai pictez din când în când. Uneori, când sunt prea obosită, uit să mai dorm. E mai. Au apărut cireşele? Nu m-am regăsit în cartea pe care am răsfoit-o azi la Cărtu, cea cu prinţese uitate sau necunoscute. Sau poate sunt câte puţin din fiecare. Am obosit să tot spun că am obosit. Cert e că am obosit. Am obosit, ce-i drept. Voi de unde vă cumpăraţi timp şi cât mai costă minutele?
05 May 2009
03 May 2009
Printre flori te-am căutat
Firul de la căştile mele are multe noduri. Îmi imaginez cum se răsuceşte muzica atunci când ajunge în dreptul lor.
Poate că în loc de fericire ar trebui să ne rugăm pentru timp.
Mi-ar plăcea să fiu pisică şi să mă ia cineva în braţe. Să nu am griji. Să fiu o mâţă mare consumatoare de ceai, nu de lapte. O pisică gri cu dungi verzi. Desigur, toţi vecinii ar veni să mă vadă. Iar eu le-aş zâmbi ca pisica de Cheshire şi de pe mustăţi mi s-ar prelinge picături de ceai cu vanilie. Iar tu le-ai zâmbi la rândul tău, bucuros că deţii un asemenea exemplar.
Vrei?
Poate că în loc de fericire ar trebui să ne rugăm pentru timp.
Mi-ar plăcea să fiu pisică şi să mă ia cineva în braţe. Să nu am griji. Să fiu o mâţă mare consumatoare de ceai, nu de lapte. O pisică gri cu dungi verzi. Desigur, toţi vecinii ar veni să mă vadă. Iar eu le-aş zâmbi ca pisica de Cheshire şi de pe mustăţi mi s-ar prelinge picături de ceai cu vanilie. Iar tu le-ai zâmbi la rândul tău, bucuros că deţii un asemenea exemplar.
Vrei?
I cry glitter
Lupta cu pragmatica începuse de câteva ore. Iar orele fugeau, fugeau şi foile acelea pistruiate parcă nu se mai terminau. Nu înţelegea de ce trebuie să înveţe par coeur cum să explice cuvintele domnului X. Ea ştia ce a vrut el să spună, dar nu mai înţelegea nimic atunci când trebuia să îşi exprime furia în termeni specializaţi. Dacă domnul X nu mai vrea să îi ţină umbrela când plouă, asta înseamnă fie că X e supărat pe ea, fie că X vrea să protejeze altă domnişoară de picăturile de ploaie. Şi nu înţelegea de ce nu a mai avut de aproape un an de zile un sfârşit de săptămână liber, de ce ea trebuia mereu să stea în casă, de ce duminicile s-au transformat pe nesimţite în nesuferitele zile de luni. Nici nu mai ştia când îşi vizitase ultima oară casa, nici nu mai ştia de când se obişnuise să nu îşi mai viziteze casa, deşi toţi ceilalţi îi duceau dorul. Şi toţi prietenii ei erau afară, în ploaie, sub umbrele. Ar fi ieşit şi ea, dar se temea că apa o să îi decoloreze rochia cea nouă acum că domnul X nu dorea să îi mai ţină umbrela. Ştia că a doua zi avea să fie din nou fericită. I se părea că, dimpotrivă, zilele de luni se transformaseră în duminici mici, mici, mici, dar frumoase. Se mira şi ea când vedea că uitase să îşi asculte până şi muzica preferată. De cărţi nu mai avea timp. Uneori se trezea zâmbind, dar odată cu seara, se întorcea şi teama care o stăpânea de la o vreme.
O să fie bine, micuţă domnişoară...
Antony And The Johnsons - Mysteries Of Love
Asculta mai multe audio Muzica »
O să fie bine, micuţă domnişoară...
Antony And The Johnsons - Mysteries Of Love
Asculta mai multe audio Muzica »
Promit
... să vă scriu despre cărţi şi filme. Mai am un pic şi termin Lolita. De Atwood nu mă ating până nu termin cu examenul de licenţă. Nabokov scria că Lolita este romanul său cel mai drag, chiar dacă s-a bucurat de un succes atât de mare încât oamenii aproape că i-au ignorat celelalte opere. Aşa că o să citesc şi Masenka. Lolita a devenit, alături de 1984 şi Împăratul muştelor, una dintre cărţile care m-au uimit şi încântat cel mai mult.
O să revăd The Hours. Can't wait, can't wait.
O să revăd The Hours. Can't wait, can't wait.
02 May 2009
Noi n-am ştiut, iar el plângea.
Noi n-am ştiut că metrourile nu mai circulă până la 12.30. Un copil cerşea în staţia de taxiuri când am ajuns noi.
Nu încurajaţi cerşetoria. Nu le daţi bani.
M-a convins şi pe mine campania asta. În Viena nu sunt cerşetori.
Dau bani numai oamenilor bătrâni pentru că îmi vine să plâng de câte ori trec pe lângă ei. Sunt nişte bunici uitaţi.
Era frig. Plouase. După ce ne-am urcat în taxi, l-am văzut prin geamul maşinii. Aşezat pe marginea trotuarului, privea în gol şi pe obraz i se uscau două lacrimi mari. M-am simţit mai puţin om.
Nu încurajaţi cerşetoria. Nu le daţi bani.
M-a convins şi pe mine campania asta. În Viena nu sunt cerşetori.
Dau bani numai oamenilor bătrâni pentru că îmi vine să plâng de câte ori trec pe lângă ei. Sunt nişte bunici uitaţi.
Era frig. Plouase. După ce ne-am urcat în taxi, l-am văzut prin geamul maşinii. Aşezat pe marginea trotuarului, privea în gol şi pe obraz i se uscau două lacrimi mari. M-am simţit mai puţin om.
01 May 2009
Rutina asta mă omoară
încă nu am învăţat. nu am scris. nu am temă pentru lucrare. nu am chef. doar e 1 Mai. nu am timp. ba am timp, dar nu pentru scris. nu ştiu de ce trebuie să caut simboluri acolo unde în mod evident nu există. prea mulţi critici. prea multă literatură. vreau un tort. vreau să învăţ să fac un tort. aş tricota în loc să învăţ. învăţ pe balcon. peste o oră o să plec. cumpărături. metrou. unirii. oboseală, nervi. pauză. unirii. MŢR. poate nu plouă chiar azi. nu mai vreau. pragmatică. pragmatică. pragmatică. literatură. ceai de mango. vreau ceai de portocale. nu mai am ceai negru. Cărtureştiul are haine noi. gentuţă-portofel. portofel-gentuţă. rutina asta mă omoară.
Mă jucam
E poate cel mai simpatic desen pe care l-am făcut în ultima vreme. Poate şi din cauză că în ultima vreme (n.r.-ultimul an) nu am mai desenat nimic.Se pare că mă inspiră examenele...
Am de făcut o lucrare legată de Lolita. Dacă nu mi-ar fi atât de somn, lene şi stare de bine, poate chiar aş începe să o scriu.
Ştie cineva dacă MTR e deschis azi?
Aseară a fost minunat. O seară cu un vin foarte bun, prăjituri imense care ne-au luat pe nepregătite şi un Verde Ursuz care aproape că a vorbit continuu. Îţi promit că voi vorbi mai puţin în seara asta.
Later edit: Mi-am dat seama că bicicletei mele îi lipseşte o parte.
Subscribe to:
Posts (Atom)
