18 August 2009

will you get this for me, please?

Cum se face că ne dorim atât de mult ca unele lucruri să se termine, dar apoi ne e frică de un nou început? Şi ce e de făcut atunci când totul devine prea copleşitor pentru a merge mai departe? Cum putem evita delăsarea în care ne adâncim ca într-o cadă cu apă caldă în care senzaţia e plăcută atâta vreme cât nu ne ridicăm?
Ce faci ca să scapi de sentimentul unei zile rele? Ce faci dacă tocmai ţie şi tocmai azi ţi-au oprit apa?
Şi dacă ştii şi de ce te-ai trezit îmbufnat, oare e un semn că ar trebui să înlături imediat cauza? Dar cum te faci că uiţi de cineva de care nu vrei să uiţi? Ştii că nu o să funcţioneze dacă te rogi să suferi brusc de amnezie. Ce mai rămâne de făcut acum că ştim că ne place să suferim? Acceptăm situaţia şi ne facem că nu putem obţine nimic mai mult? Dar în ce ne transformă asta? Nu cumva ne face să fim şi noi ca acei oameni care fac compromisuri şi apoi dau mai departe exact aceleaşi sfaturi deşi ei înşişi se urăsc pentru că au închis ochii şi au aţipit în braţele unui/unei departe-de-a-fi-perfect/-ă?
Atâtea întrebări la care nu prea ştiu răspunsurile. Şi totuşi, câte un post a fost, pe rând, răspunsul la aceste întrebări.

6 comments:

  1. eu cred ca avem nevoie de raspunsuri la astfel de intrebari asa cum avem nevoie de reteta unui fel de mancare delicios pe care l-am gustat la cineva si ne-am dori sa ne iasa si noua exact la fel, insa adevarul e ca fiecare isi lasa amprenta asupra retetei asa cum intamplarea transforma vietile noastre uneori atent planuite...si cine stie? poate ar trebui sa ne inventam propriile noastre retete...

    ReplyDelete
  2. "poate ar trebui sa ne inventam propriile noastre retete..." Imi place mult ce ai scris si ai dreptate. Si eu cred ca de la fiecare avem cate ceva de invatat, iar acest lucru ne schimba si ne face sa evoluam sau nu.

    ReplyDelete
  3. Schimbare, de asta ne e frică. Şi e paradoxal, omul e trecător, schimbarea ar trebui să fie parte din el.
    Cum scapi de sentimentul unei zile rele? Oh, aici m-ai blocat. Ceai? Biscuiti? Îngheţată! Asta e, dragă Verde Ursuz, îngheţată.
    Dincolo de asta, cred că trebuie să învăţăm să fim realişti, să nu fabulăm inutil. Când iei o decizie, oricare ar fi ea, să fii convinsă că e cea mai bună, până atunci să nu te grăbeşti.
    Îmi pare rău, poate că nu ar trebui...

    ReplyDelete
  4. Cred că frica de schimbare nu se manifestă la toţi oamenii. Nu am întotdeauna îngheţată la îndemână şi mi-ar plăcea să nu îmi înec amarul în mâncare. Cât despre fabulat, mi-e teamă că ăsta e unul dintre lucrurile la care mă pricep cel mai bine. De ce să nu profităm de faptul că am fost înzestraţi şi cu imaginaţie? Nu cumva asta e un alt fel de libertate?

    ReplyDelete
  5. Nu am spus sa nu fabulezi. Doamne, rezultatele imaginatiei tale imi ocupa din timp, de ce as vrea sa se opreasca?

    ReplyDelete
  6. Scuze, am înţeles greşit.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare