adevărul e că mi-aş dori să nu mai vorbim niciodată.
şi dacă ronţăi acum migdale, o să-mi treacă?
nu mai am timp. exact asta mi-am dorit, asta am primit. şi scriu, şi citez şi iarăşi scriu. şi printez şi predau proiectele la timp şi le susţin. şi totul e bine, acum că nu mai am timp. şi din când în când, conspectez din cartea care o să mă facă o persoană mai bună împreună cu multe alte cărţi. pentru că e mai greu să înveţi de la oameni, unii au darul de a te dezamăgi. o carte dezamăgeşte mai rar. şi nici nu doare atâta. răutăţile gratuite şi ipocrizia se întâlnesc în schimb doar la unii oameni. mi-e greu să mă vindec după o nedreptate, mi-e greu să trec peste dezgust, peste dorinţa de a fi strigat din inimă cu ură şi de a fi lovit. mi-e greu să cred că sunt un om care a vrut să strige lucruri care ar fi rănit cu siguranţă. şi toate pentru că alţii ne fac să fim aşa. dar acum e totul bine şi frumos, când ai în jur oameni calzi şi sinceri.
tu mă răneşti atât de des, nici nu-ţi dai seama. asa că mi-aş dori să nu mai vorbim niciodată.
poţi să faci asta pentru mine?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
-
▼
2010
(418)
-
▼
Jan
(47)
- bunicul meu nu are barbă albă, dar e plin de poveş...
- ştiu eu sigur
- pe benjamin franklin
- şi uite-aşa
- acum că e târziu şi-i seară
- dăruieşte-mi aripi. dăruieşte-mi cuvinte simple.
- so
- the little things you do to me
- Today I give you all
- ce te faci când
- de ascultat cu ochii închişi
- I wanna show you everything inside of me
- lali puna
- fericirea se învaţă. dilemele lui habarnam.
- deşi
- et voila
- dar nu acum
- I'm not here
- all my life I've been packing
- mişa
- Cum l-am pierdut pe Boogie
- tu ce faci azi?
- fancy a cup of coldrex?
- what a day, what a night!
- so far, so good
- mda
- uite de ce
- de ce pentru mine scrisul
- :)
- here I am
- of
- adevărul e
- am făcut-o şi pe-asta
- mai că m-aş îndrăgosti
- simplu ca bună ziua
- duminica e
- e bine când găseşti în unele dimineţi
- tare mă tem
- good night, good morning
- şi uite-aşa
- s-ar putea să fiu naivă
- cum nu se poate mai bine
- mic dejun
- în ultima vreme mă simt ca un borcan cu înţelepciune
- si tard
- o carte
- la mulţi ani
-
▼
Jan
(47)
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
îmi plac aceste rânduri. îmi place cum ştii să înşiri cuvintele. pari tristă, şi totuşi puternică şi optimistă. o seara faină!
ReplyDelete:) >:D< mulţumesc pentru zâmbet!
ReplyDeleteîmi place aici la tine pe blog. mă bucur nespus că te-am descoperit. trebuie să fii o persoană tare simpatică şi în realitate. mulţumesc pentru tot ce scrii. >:D<
ReplyDeletemulţumesc tare mult pentru cuvintele frumoase, mă bucur când aflu că şi alţii se simt bine aici, ca şi mine. :)
ReplyDeletepăi, în cazul acesta, ar fi bine să începi să te obişnuieşti cu mine, pentru că am de gând să-ţi urmăresc paşii plini de zâmbet zi de zi :)
ReplyDeleteîţi doresc atunci să iei de fiecare dată de aici câte un zâmbet şi, din când în când, câte o ceaşcă de ceai! :)
ReplyDeleteM-am tot gândit dacă să tratez acest subiect de una singură şi să încerc să îmi răspund singură la întrebări, sau dacă să discut cu altcineva şi să îi cer părerea, dar pe urmă mi-am dat seama că tu ai fi singura în măsură să îmi dai un răspuns pertinent, fiind vorba oarecum despre tine. Nu o fac cu vreun gând ascuns şi chiar te-aş ruga să nu mi-o iei în nume de rău, e doar o curiozitate de-a mea asupra mecanismului gândirii oamenilor :)
ReplyDeleteUite cum stă treaba: mă aflam încă pe această pagină în momentul în care tu mi-ai răspuns la al doilea comentariu, de aceea cel de-al treilea comentariu a fost oarecum un răspuns la răspunsul tău pe care, între timp, îl modificaseşi. Ştiu că nu meritam un compliment gratuit, doar ca răspuns la complimentul meu pe care, de altfel, poate mai mult ca sigur l-ai merita din plin, doar că e formulat la condiţional... Numai că faptul că ţi-ai argumentat opinia, şi anume, citez "pentru că te opreşti, din când în când, şi simţi :)" l-a făcut pentru mine autentic şi izvorât din suflet. Lăsând la o parte persoana mea, aş vrea să ştiu părerea ta despre motivele care ne fac uneori să scriem ceva din inimă, într-o scrisoare de pildă, pentru ca peste câteva secunde, să ştergem repede cu creionul, reformulând un pic mai distant. Sau să vrem să spunem ceva la un moment dat, spontan sau poate ceva ce am aşteptat de mult timp să spunem, din greşeală să fim întrerupţi de cineva sau să nu se înţeleagă bine din cauza vreunui zgomot ce am spus, pentru ca mai apoi, la întrebarea "ce spuneai?" să răspundem absenţi "aa, nimic important". Sau să ne ciocnim inerent de un străin pe stradă, să constatăm inconştient că ne plac ochii lui, dar să tăcem conştient din gură, doar pentru că "aşa ceva nu se face..." Bine, am exagerat un pic exemplele, dar sunt sigură că înţelegi ce vreau să spun.
Odihnă plăcută îţi doresc şi o săptămână cât mai plină de optimism şi voie bună! :)
pornind de la exemplul meu, ai dat şi altele, doar că acelea sunt mai importante, al meu fiind doar punctul de plecare, uşor diferit faţă de situaţiile menţionate de tine. :) dacă ne-am fi cunoscut şi în realitate, nu mi-aş fi schimbat comentariul. a fost ceva de moment, m-am temut că poate o să ţi se pară "prea mult" sau poate chiar fals, nu ştiu exact cum să explic. şi nu era un compliment gratuit, îl meriţi. doar că uite, azi puţin mai sunt cei care cred în complimente de acest fel. sunt oameni cărora aceste "dulcegării" nu le fac niciun fel de plăcere. their loss, if you ask me. şi poate că din cauza asta, mi-e greu uneori să spun exact ce simt atunci când nu cunosc persoana respectivă. şi ca să revin la exemplele date de tine, societatea în care trăim nu e una în care oamenii obişnuiesc să îşi deschidă inima sau să fie sinceri unii cu ceilalţi. mie una mi se pare că blogurile apropie oamenii şi ne ajută să ne exprimăm mai bine gândurile şi emoţiile. pe mine m-a ajutat foarte mult şi mi-am deschis sufletul aici de trei ani. and it feels terribly good every time I do this. ba chiar mă gândesc să organizez nişte întâlniri ale bloggerilor cu subiecte legate de acest fenomen: de ce ne facem blog sau de ce unii nu îşi fac, la ce ajută and so on (chiar a trebuit să fac recent un proiect despre bloguri, concluzia a fost că sunt un lucru bun :)). şi cred că ne oprim uneori din a spune lucruri pentru că ne temem, pentru că ne-am obişnuit să fim aşa, închişi în noi, ne-am dezobişnuit să ne mai îmbrăţişăm prietenii sau chiar membrii familiei, ne-am obişnuit să părem puternici ca şi cum nu am avea nevoie de nimeni, cel puţin în faţa altora. ;) lucrurile stau exact pe dos, omul nu a fost făcut pentru a trăi singur. :) şi fiecare dintre noi este centrul compasiunii, doar că unii au ales să o îngroape adânc de tot. nu ştiu dacă un astfel de răspuns aşteptai, dar cam aşa văd eu lucrurile. hugs and have a wonderful day!
ReplyDeleteMulţumesc mult, nu mă aşteptam într-adevăr la un comentariu atât de plin de suflet ;)
ReplyDeletePână la urmă, să înţeleg că e vorba despre un fel de teamă. E bine să recunoaştem numele problemei noastre, măcar aşa avem de unde porni în vederea remedierii ei. :) Adesea, şi mai ales în ultimul timp, am impresia că deranjez. Chiar şi indirect. Şi nu oricum. Prin simpla mea poftă de viaţă. Iar în jurul meu, din ce în ce mai multe persoane apatice. Alteori aş vrea să vorbesc, să caut, să intru cu cineva în vorbă, cu cineva pe care îl admir de la distanţă, dar pe care nu îl cunosc prea bine. Mi-e teamă însă să încerc. Dacă îmi va refuza pe urmă până şi dreptul de a-l admira? Cât despre cei care au bloguri, puţini îndrăznesc să meargă şi dincolo de ecran, să lege prietenii, să se întâlnească. E trist, si totuşi, nu filosofez mai mult pe tema asta, nu cred că îşi mai are rostul.
Să mă ţii minte, însă, în eventualitatea în care vei organiza vreo întâlnire de-asta blogărească, voi fi prima care îţi va răspunde ;)
O zi frumoasă, zâmbărici! >:D<
nu mai ştiu pe unde e, dar ştiu că am scris sigur un post despre cum oamenii ar trebui să se cunoască atunci când simt asta, despre cum ar fi frumos să invităm un străin la cafea and so on, and so forth. ştiu ce spui, am susţinut întotdeauna că meeting new people is fun şi că avem de învăţat de la fiecare câteva ceva. cum termin cu sesiunea, ieşim la un ceai.:D e bine? :)
ReplyDeletecâte ceva*
ReplyDeleteAbia aştept, deşi eu nici nu am început sesiunea încă ^^
ReplyDeleteCănd o să am mai mult timp la dispoziţie, sigur o să răsfoiesc şi prin frânturile tale mai vechi de cuvinte, până atunci, mai răsfoiesc un pic prin ale mele, simt o nevoie disperată de a mă organiza cumva, deşi am atâtea pe cap şi numai de asta nu ar trebui să mă preocup :D
În concluzie, tot "organizându-mă", am dat peste filmuleţul ăsta, mi-l lăsase un amic mai demult într-un comentariu. Şi eu îl vizionez acum pentru prima oară, dar deja nu mai am nevoie să ajung la sfârşit ca să recunosc că are dreptate în tot ce spune. Şi e chiar interesant. :)
O seară faină!