12 January 2010

mai că m-aş îndrăgosti

nu ştiu alţii ce-au făcut astăzi, dar eu am avut o zi frumoasă, cu încă o sacoşă de pânză (obsesie care se alătură celor pentru cănile cu pisici şi pentru ceai), cu un curs la care am desenat-o pe regina cireşelor în timp ce se discuta aprins despre cyborgi şi dispozitive protetice, o plimbare la cărtureşti, un ceai cu dl. h. şi drumul spre casă pe strada benjamin franklin (o străduţă mică şi frumoasă de lângă Ateneu). aşa se face că am ajuns acasă cu zâmbetul pe buze (un zâmbet care s-a învăţat parcă să nu mai iasă la iveală, dar pe care încerc să îl dezvăţ de obiceiul ăsta prost). mâine o iau de la capăt, cu program de bcu şi un master care uneori mi-e tare drag. şi tot azi am descoperit cu mare bucurie că motanul arpagic a fost reeditat. un motan al copilăriei dăruit de ana blandiana. îl găsiţi la humanitas sau la cărtureşti. :) şi printre cărţi, şi ceai şi zile în care nu-mi mai văd capul de treburi (dorinţă care mi s-a îndeplinit), mai că m-aş îndrăgosti.

2 comments:

  1. mai ca ti'as spune ca nu ma satur sa te citesc. desi parca ti-am mai zis asta deja.
    incep sa devin dependenta de verde ursuz. and i'm lovin' it :D
    te imbratisez cu drag

    ReplyDelete
  2. mulţumesc mult :) >:D<

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare