în ultima vreme mă simt ca un borcan cu înţelepciune

din care fiecare îşi îndeasă pe gât câte o lingură mare, dar înţelepciunea le iese mai devreme sau mai târziu pe urechi. pentru că sfaturile mele au fost adunate treptat în zile ploioase şi friguroase sau în dimineţi târzii şi doar eu ştiu cât de important e să ascult de mine acum că am mai crescut un pic şi ştiu că soarele e întotdeauna acolo, chiar dacă în zilele cu cer noros, nu îl vezi. şi mai ştiu că atunci când simt că am dreptate, atunci aşa e. şi ştiu că dacă vrei să te îndrăgosteşti, nu ai cum şi dacă vrei să nu mai iubeşti, ai cum. şi tot eu am învăţat că oamenii buni şi sinceri sunt rari şi că atunci când îi găseşti e bine să ai grijă de ei şi să îi îmbrăţişezi din când în când ca să le arăţi cât eşti de fericit că i-ai întâlnit. şi ştiu că o iubire pe care trebuie să o păzeşti, nu reprezintă nimic şi că fericirea e de cele mai multe ori aparentă. dar eu am învăţat cum să fiu uneori fericită cu adevărat. şi nici nu cred că aş vrea să fiu fericită tot timpul, cu siguranţă aş vrea să mi se facă dor de cineva şi poate să şi vărs câte o lacrimă, cu fruntea sprijinită de geam şi cu un cană cu lacrimi de crocodil în mână.