prin colţul ferestrei, în stânga, se vede o parte din ateneu. l-au luminat, acum că e seară. ai fi vrut să ieşi la un ceai, să citeşti o femeie, l-ai plimbat toată ziua pe peter esterhazy cu tine. asculţi sidsel din nou. te cutremură vocea ei. ne cutremurăm amândoi, dar pentru tine înseamnă altceva, ceva ce eu nu o să înţeleg niciodată. aşa mi-ai spus. ai vrut să rămânem în casă în seara aceasta, aşa că am rămas. mâine o să pleci, dar numai puţin. două zile. îţi privesc mâinile şi-ţi spun că ai slăbit. tu nu mă crezi. îmi spui că vrei să dispari. că vrei să devii mică-mică de tot. te strâng şi mai tare în braţe. nu-ţi înţeleg nebunia, dar o ascult. o iau şi pe ea în braţe, odată cu tine. pe mâna dreaptă ai două semne mici, te-ai ars în timp ce scoteai o prăjitură din cuptor. ţi s-au subţiat şi buzele. iar nu mă crezi şi-mi spui că găteşti pentru mine. mă amuzi aşa cum te joci de-a iubita. aşa cum te transformi chiar dacă dimineaţa eşti din nou tu. ţi se face dor până seara. mă-ntreb cum erai acum câţiva ani. de ce te temeai pe atunci. cum îţi erau dimineţile de duminică şi cum îţi erau serile. mă-ntreb ce citeai şi cum iubeai. îmi citeşti gândurile şi-mi răspunzi, pe rând, la toate întrebările. îmi spui că ţi-e bine acum, cu mine, neştiut de nimeni. ne amuzăm de propriile minciuni şi secrete şi ne împărţim aceeaşi privelişte către colţul de ateneu.
No comments:
Post a Comment