25 July 2010
micile
duminicile au mereu un iz de copilărie, o impresie de "în realitate n-am plecat niciodată", un parfum de "întotdeauna acasă o să mă simt copil, oricât de mare voi fi crescut".
nu m-am împăcat nici acum cu acest sentiment. mă sperie şi mă întristează în egală măsură. uneori aproape mă sufocă. cum să te obişnuieşti cu sentimentul că nu s-a schimbat nimic? şi mi-e drag şi dor, în acelaşi timp, de copilul care ar fi putut să facă atât de multe.
o călătorie cu trenul mă va arunca în doar câteva ore în inima Bucureştiul murdar şi încins. Copilul o să rămână acasă, o să mă aştepte într-o altă duminică, poate va fi toamnă până atunci. În zgomot şi printre mii de necunoscuţi, obosesc adesea, dar mă simt bine. Nu am timp să mă mai gândesc la copilul care ar fi putut să facă atât de multe. Între atâţia necunoscuţi, îmi pierd definiţia şi, cel mai sănătos, renunţ să o mai caut.
duminicile vor avea întotdeauna o mână puternică de care se vor folosi ca să te întoarcă în timp. de duminici mă tem aşa cum mă tem de zilele de luni. duminicile sunt mereu un sfârşit melancolic şi obositor de săptămână, iar zilele de luni sunt mereu doar triste începuturi ale unor săptămâni gri.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.
îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.
-
▼
2010
(418)
-
▼
Jul
(41)
- pastiche gone bad. esterhazy.
- credeai că. (a se citi pe nerăsuflate)
- switching back to coffee, are we?
- încerc să înţeleg, vă jur
- semne de buna purtare
- micile
- ain't gonna keep on doing the same things
- nimic mic-mic
- see how I run
- I could fly a zillion miles with you. Or not.
- o fi bine, o fi rau?
- şi totul e
- dezamăgiri mari şi vrute, şi nevrute
- aiurea-n tramvai, îmi zic
- în ţara pinguinilor cu ochelari de vedere
- ochelari de soare
- Lucruri ciudate. Mărunte, dar ciudate.
- Saturday alone
- Interviu
- preview
- ochiuri de sârmă
- is it really about us?
- Eseu despre amortire
- pretty much clueless
- lazy after all
- n-am nimic de zis, dar am 900 de postari
- multi-tasking, I am
- no more posts in English, I promise.
- how my browser looks like
- I'm good at shopping.
- Living Flirtatiously
- într-o seară de vineri. rem.
- smooth-sailing, honey
- iubibil, iubibilă
- when I make plans, I make plans
- Dar asta ramane intre noi
- It's done. Please share and add this to your blogroll
- des choses ennuyeuses
- there are some remedies worse than the disease
- he says I suffer from delusion
- cum unele zile
-
▼
Jul
(41)
50
(74)
acasa in viena
(12)
adevaratul verde ursuz
(202)
aici ne-am chinuit neuronii mai mult decat de obicei
(24)
aiurea-n tramvai
(458)
bbberlin
(4)
cantec pentru a te face sa zambesti
(285)
cu inima cat un purice
(158)
fericirea sta intr-o ceasca de ceai
(212)
imi doresc
(100)
intr-o zi... o sa scriu o carte despre tine
(66)
ipocritii nu mi-au placut niciodata
(13)
iubire etc.
(214)
lamultianimie
(8)
leapsa
(10)
maria
(3)
melancolii si firimituri
(256)
micul Paris
(687)
mie-mi plac
(54)
my precious to do list
(190)
nepasare
(78)
o carte
(71)
pentru verde ursuz de la strainii calatori printre randuri
(5)
povesti cu si despre carturesti
(21)
tu ai miros de soare
(82)
un fel de stare de bine
(229)
un fel de stare de rau
(112)
un soi ciudat de erotism adolescentin
(75)
ursuzonime
(43)
varugamsavacumparatibilet
(20)
verde ursuz in bucatarie
(27)
VLP la MTV Romania
(1)
nu-mi plac duminicile de niciun fel.
ReplyDelete