15 October 2010

pe când

nu ştiu dacă-ţi mai aminteşti de mine. acum mulţi ani (să fie deja cincisprezece?) obişnuiam să-ţi cer câte ceva în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă. îţi ceream de cele mai multe ori să iau note bune la şcoală şi-ţi mai ceream sănătate pentru bunicul, pentru bunica, pentru mama şi pentru mine. uneori îţi ceream şi pentru tata, apoi l-am uitat de tot. odată ţi-am cerut sănătate pentru căţelul meu care se îmbolnăvise, dar a murit aşa că nu ţi-am mai cerut nimic câteva zile, doar am plâns. pe urmă ţi-am cerut să mă ajuţi să trec de teze, îmi era groază de teze, întotdeauna mi-a fost. şi mereu mă ajutai să iau note bune. pe urmă am început să nu-ţi mai cer nimic. cam tot pe atunci am început nici mie să nu-mi mai cer nimic. şi cam tot pe atunci n-am mai ştiut cine eşti şi tot atunci n-am mai ştiut cine sunt. mai târziu, nu mi-a mai fost frică de teze, apoi au venit examenele, iar ultimele nu au mai însemnat nimic. acum nici măcar sănătate nu-ţi mai cer. nu-ţi mai cer nimic. descoperă-mă tu pe mine, eu ştiu cine eşti.

5 comments:

  1. si eu. si eu cred ca stiu cine e...

    ReplyDelete
  2. ma intriga foarte mult textul asta al tau.

    ReplyDelete
  3. era şi cazul, dragule. nu prea mai treci pe aici. şi o să uiţi curând de verde ursuz.

    ReplyDelete
  4. revoltă?

    hai al cules de îngeri!

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare