o conştiinţă care uneori tremură de atâta neamintire

nu-mi mai amintesc aproape nimic, nu ştiu ce e dincolo. parcă mi-au îngropat alţii sentimentele. citesc, dar poate n-ar trebui să citesc atunci când mintea încearcă să găsească o învăţătură în fiecare rând. am obosit şi simt că sunt într-o căutare febrilă a ceva, fără să ştiu ce este. mă doboară la răstimpuri atunci când rămân singură după ce m-am bucurat de compania prea multor oameni sau, dimpotrivă, atunci când, aflată în mijlocul celor fac parte din viaţa mea în mod constant, îmi doresc să iau o pauză.

nu cred în prospectele medicamentelor şi cred că cel mai mult te poţi ajuta singur atunci când afli şi decizi că ai în tine tot ce-ţi trebuie pentru a fi un om puternic. nu am cum să cred în haosul care ne fărâmiţează existenţa. doar îl accept şi înţeleg că trebuie să fie. nu pot să urmăresc semne şi coincidenţe bizare, să sper, să-mi imaginez ceea ce nu ţine de noi.

pot doar să trăiesc, să iau decizii pe moment şi să-mi asum consecinţele acestei existenţe. şi, tocmai de aceea, cât de cât stăpâni pe ceea ce ne dorim să trăim, am învăţat că deciziile dor uneori, că nu te aplaudă nimeni când mai închizi o uşă şi ai vrea să ţi se spună: "ce om puternic eşti!". îţi construieşti singur medaliile şi-ţi agăţi singur diplomele pe perete.

după ani, după zeci de astfel de decizii, te vei bucura în continuare de compania celor pe care ai ales să-i păstrezi pentru că şi ei au ştiut că vor să rămână. oamenii nu sunt ai noştri şi nu ne aparţin. nici noi nu aparţinem altora. nu sunt construită să-mi petrec viaţa cu un singur om sau cu acelaşi cerc neschimbat de prieteni. cei dragi rămân, mă bucur deja de nişte prietenii pe care le văd împlinindu-se frumos până la 90 de ani. dar nu mă pot gândi la un viitor-tipar în care nu cred.

dezordinea îţi oferă nesiguranţă şi o accept. haosul are partea lui de speranţă. un viitor pe care îl doreşti să îl controlezi nu îţi aduce doar disperare, dar te şi ţine pe loc. nu-mi rispesc prezentul, trăiesc si iubesc pentru mine. şi iubesc mulţi oameni, din toată inima, pentru că ei sunt aici, acum.