29 February 2012

iubeşte-te pe tine însuţi ca pe tine însuţi

pentru că nimeni nu te va iubi mai mult şi dacă te va iubi mai mult, rău o să-ţi fie. am dat la o parte scrisul şi-am lăsat gol de câte trei ceşti de cafea tare. mi-a fost frică de toate fricile pământului şi-am urât până n-a mai rămas decât iubire. am dat la o parte toate obiceiurile rele şi-acum nu îndrăznesc să beau decât apă fiindcă sufletul nu se mai hrăneşte noaptea târziu decât cu un singur vis.

urcă cele trei etaje ca şi cum nici n-ai şti unde vrei să ajungi. îţi port tricoul tăiat şi mi-e frică mereu să nu mănânc prea mult, nu prea mult ştiind că nu te poţi întoarce acolo oricum nu mai ai cum. şi câtă dragoste, tot atâta pierzanie.

e uşor să ajungi acolo unde vrei atunci când nici nu ştii cât de aproape eşti pentru că te uiţi doar în cafeaua ta şi te iubeşti ca niciodată. nu te mai gândeşti prea mult la cum ai ajuns aici după ce ai văzut că în toată lumea nu există decât o singură cale. îţi frângi uneori mâinile, mai ales atunci când îţi amorţesc, sau acum, când te dor după cele câteva sute de rânduri scrise.

doar uneori mai aluneci pe panta fină de unde îi tragi uneori şi pe cei apropiaţi ţie, apropiaţi şi altora, în marea nefirească a celui mai mic cerc din lume. ne împărţim fumul şi amintirile şi suntem, de-atâta vreme, aceiaşi.

12 comments:

  1. ce tarm misto acolo unde ai urat tot pana la iubire si ti-a fost frica de toate fricile. :) ai scris superb. dar mi-ai facut pofta de o cafea si un fum. :)

    ReplyDelete
  2. sa stii ca-i fain. :) multumesc. si-mi pare bine ca ti-am facut pofta de cafea. la fum ma mai gandesc.:)

    ReplyDelete
  3. am cerut o tigara de la colegul meu si am ametit fumand-o. deci de astazi sunt oficial nefumatoare. cred ca au trecut cam 6 luni de cand m-am lasat...

    ReplyDelete
  4. nu vreau sa am efectul asta asupra oamenilor, dar e bine de stiut ca uneori ceea ce scriu transmite atat de mult. la fel simt si eu. si la multi ani pentru azi! :)

    ReplyDelete
  5. Älska dig själv gillar det är det sista dagen du får se solljus.

    ReplyDelete
  6. pe asta il stii?
    http://www.youtube.com/watch?v=sLCu8v1q18A&feature=youtube_gdata_player

    l-am fredonat la greu ani intregi.........:)
    La multi ani si tie.

    ReplyDelete
  7. @ Ioana Cristina: älska dig själv som du älskar människor och känslan av kärlek.

    @ Monica: Multumesc, nu o stiam. ;) Haha, imi place cum se potriveste. :))

    ReplyDelete
  8. primăvară, vino-ți în fire!

    ReplyDelete
  9. nu stiu daca sa cred in zodii, dar: esti cumva rac? ca eu sunt si ma regasesc foarte mult in prezentul tau.

    ReplyDelete
  10. @Sara : și eu aveam impresia că e rac pentru că eu sunt rac.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare