11 February 2012

Au revoir, Tristesse

Aş vrea să simţi lumina asta din cameră. Tu, oricine. Să simţi apăsarea şi bucuria clipei, să asculţi liniştea şi să rămâi o clipă, în tăcere, cu chipul aproape de ceaşca de ceai. Ştii cum faci un ceai verde bun? Nu laşi apa să fiarbă de tot, o iei de pe foc înainte de punctul de fierbere. Mă opresc acum şi rememorez o dimineaţă pierdută, una dintre primele noastre dimineţi când, într-o linişte de undeva din centrul Bucureştiului (ce ciudat să-ţi imaginezi numai că şi în oraşul ăsta e uneori linişte) ţi-am ascultat inima bătând şi mi s-a părut cel mai firesc lucru din lume şi singurul. Torni apa de sus, peste frunzele uscate. Aştepţi două minute, nu mai mult. Am privit pe fereastră, în timpul ăsta. Ninge, iar zăpezile astea nu le-am mai trăit nicicum.

E casa mea şi parcă nici nu ştiu cum s-o spun. Cum să iau în mâini propoziţia asta, cum să schiţez, prin câteva cuvinte, viaţa pe care o am? Cine sunt? Am toate lucrurile pe care ni le dorim, de obicei? Liniştea asta, mie, mi-e suficientă. Poţi lăsa multe lucruri să te zguduie dacă nu ştii dinainte ce te face puternic. Nu-mi fac planuri. Tot ce fac, fac pentru mine. Dacă nu pot iubi pe cineva la un moment dat, nu mă frământ. Îmi găsesc fericirea în atât de multe lucruri. Pentru că nu pot să le mai văd altfel. Nu pot să nu văd cum, dincolo de o melancolie care m-ar face mai puţin om dacă n-aş simţi-o, există atât de multe motive care mă împlinesc.

Îmi zâmbeam, cu doar câteva minute, când ceaiul era deja gata, şi mă gândeam că m-am transformat, nici eu nu ştiu cum, dintr-un om temător, timid, neîncrezător, într-un om care iubeşte din nou tot, se iubeşte pe sine, îi iubeşte pe cei din jur, renunţă imediat la cei care i-ar putea aduce nefericire şi-şi găseşte sprijin în cei pe care îi are aproape şi care, până acum, au dovedit de nenumărate ori cum ştiu să îmbogăţească viaţa celorlalţi. Parcă nici nu-mi vine să cred că sunt aici, că nu mă leg de lucruri, că nu mă leg de planuri şi că, deşi încă mai am de muncit aici, fac faţă mult mai bine schimbărilor neaşteptate şi-mi spun că totul se întâmplă pentru un motiv şi că o schimbare înseamnă doar un pas înspre mai bine.

Şi sunt (nu ştiu nici eu cum am reuşit) resursa aceea nelimitată de optimism şi de gânduri bune pentru prieteni. Ştiu că, pe de o parte, e o alegere conştientă de a privi viaţa altfel, dar mai există şi o nouă perspectivă asupra vieţii pe care o simt cel mai mult în aceste momente de linişte când, după o săptămână plină, pot să zâmbesc ştiind că am trăit zile frumoase.


12 comments:

  1. ce ceașcă bună de verde am servit citind rândurile astea.

    ReplyDelete
  2. Multumesc. Le recitesc si eu acum, in speranta ca voi avea aceeasi senzatie. :)

    ReplyDelete
  3. "renunţă imediat la cei care i-ar putea aduce nefericire şi-şi găseşte sprijin în cei pe care îi are aproape şi care, până acum, au dovedit de nenumărate ori cum ştiu să îmbogăţească viaţa celorlalţi"
    e exact raspunsul la intrebarile mele de astazi..........fantastic cum nimic nu e intamplator! multumesc. asa se face ceaiul verde? ce bine ca acum stiu.......

    ReplyDelete
  4. sincer, iti invidiez aceasta coincidenta. as vrea sa stiu unde sa ma uit acum pentru a gasi niste raspunsuri.

    ReplyDelete
  5. exact unde te uiti...... cred ca asa functioneaza. creem pur si simplu imprejurarile. trebuie numai sa fim atenti. :)

    ReplyDelete
  6. da, trebuie sa imi creez imprejurari frumoase, bune, pozitive. stiu asta.

    ReplyDelete
  7. frumoase, bune, pozitive - great. dar te rog da-mi voie sa adaug: deschise, permisive, curajoase, constiente. o stii sigur pe aia cu "tot raul spre bine". adica ce e bun sau rau pentru noi in ceea ce ni se intampla e greu de definit.
    scri extraordinar. si tot ce scri se transforma in intentie. si intentia in...imprejurari, experiente, realitate.

    ReplyDelete
  8. Multumesc mult. Intr-adevar, intentia se transforma in realitate pentru ca totul porneste de la ganduri. Mintea controleaza multe si am impresia ca de multe ori ne mai sprijina doar inima cand mintea se alimenteaza din locurile gresite.

    ReplyDelete
  9. da :) ce bine ca avem si inima :) stii care e locul de alimentare, "benzinaria" ca sa zic asa. e iubirea. iti trimit chiar acum un "plin": te iubesc si te imbratisez cu dragoste

    ReplyDelete
  10. multumesc, am simtit din primele tale comentarii cat esti de deschisa, ca om. trebuie sa spun au revoir tristesse, ca in titlu. :) si tot inainte, inima!

    ReplyDelete
  11. e minunat ca ai simtit asta...ma bucur foarte tare. apropo de tristete...fiecare ne alegem experientele pe care sa le traim si ele sunt exact cele de care avem nevoie. ai avut nevoie de experienta generatoare a acestei tristeti de astazi. cand nu vei mai avea nevoie o vei abandona, vei porni mai departe, in urmatoarea experienta. m-a impresionat foarte mult clipul asta, ca metafora a zborului nostru peste inaltimi:
    http://www.youtube.com/watch?v=mCW5c6LpNVo&feature=player_embedded

    ReplyDelete
  12. Mi-a plăcut mult. Mulţumesc.

    ReplyDelete

With the past, I have nothing to do; nor with the future. I live now. Ralph Waldo Emerson

Don’t pray when it rains if you don’t pray when the sun shines.




îmi ţin fericirea în buzunare, în zeci de buzunare cusute pe dos.

My photo
scriu pentru mine, ca să cresc mare