fericirea se învaţă. dilemele lui habarnam.

şi se educă până când ajungi să fii fericit şi mulţumit şi calm tot timpul. eu sper că prin adevărata stare de bine o să fiu inspirată tot timpul, o să mă pot întoarce la pictură aşa cum îmi doresc, o să pot face lucruri care pentru alţii ar putea părea copilării. de ce cred alţii în privinţa lucrurilor pe care le fac, nu-mi pasă oricum. faptul că am făcut accesorii timp de un an de zile mi-a arătat că pe lumea asta nu contează banii, ci satisfacţia pe care o ai atunci când cineva zâmbeşte când îi dai ceva lucrat cu propriile mâini. acum am timp şi în afară de o sesiune care se va sfârşi odată cu luna ianuarie, nimic nu mă opreşte de la a-mi redescoperi creativitatea şi plăcerea de a desena, iscoci şi crea lucruri cât e ziua de lungă. şi-mi doresc un atelier, cu o masă cât o cameră de mare şi cu multă lumină. şi pe de altă parte, la suprafaţă, se iveşte nici eu nu ştiu de unde, cred că mai mult din partea societăţii şi a oamenilor care chiar se aşteaptă "să faci ceva", un traducător care nu ştie cum de s-a trezit peste noapte cu o ştampilă pe care scrie numele lui, cu chitanţier, facturier şi registru de încasări. şi toate acestea nu mă sperie, doar că momentan, mi-e greu să-mi dau seama cum să mă împac cu situaţia şi în ce măsură mă potrivesc eu în acest peisaj. mi-e drag de mine când mă imaginez traducând cărţi pentru copii, dar cred că până nu încerc nu voi afla dacă mi se potriveşte sau nu. actele oficiale nu-ţi pot aduce decât satisfacţii materiale, nu ai cum să interpretezi sau cum să te bucuri că ai reuşit să traduci un joc de cuvinte "intraductibil" din punctul altora de vedere.
am însă mai tot timpul impresia că se iveşte ceva. că trebuie să treacă şi lucrul ăsta ca să pot face asta. dar acum, ar trebui să nu mai intervină nimic. ar trebui să învăţ să mă descurc singură ca să nu depind de un şef şi să nu uit de mine într-un birou mic şi prăfuit.
nimic nu mă inspiră astăzi. m-am obişnuit să fiu eu în micul meu paris, dar nu am învăţat cum să fiu tot eu atunci când merg în alte locuri. nici eu nu mă înţeleg aici, deci nu încercaţi nici voi.
şi în întregime offtopic, ieri am cumpărat dintr-un anticariat cartea Aventurile lui Habarnam. Este o carte pe care am citit-o când eram mică de tot, nu mai ştiu de unde o împrumutasem, dar mi-am dorit-o foarte mult şi nu am găsit-o până ieri deoarece nu a fost niciodată reeditată. Dacă daţi click pe titlu, veţi găsi în întregime povestea, cu ilustraţiile originale. Ultima pagină din carte e ruptă, dar asta nu m-a oprit. era o parte a copilăriei mele pe care tot încercam să o regăsesc de câţiva ani încoace.
şi mai ştiu ce-mi lipseşte acum, dar aştept să se facă dimineaţă, să mă întorc în micul paris şi să uit că mi s-a făcut dor din nou.