doi plus un câine

lumina de dinainte de ploaie pătrunde încet printre draperii şi perdele. e aproape seară şi e cald, e-atât de cald... te-ntrebi ce-ai pierdut şi unde anume. te-ai întoarce să cauţi ce-ai pierdut. dacă ai şti unde.

priveşti înapoi în timp ce toate în tine se topesc, în timp ce el citeşte nepăsător lângă tine. aşa l-ai şi vrut: nepăsător. dar puternic.

aţi bea o cafea, dar vă gândiţi că e o oră prea târzie.
-ce citeşti?
-urmuz. după furtună.

de unde are atâta muzică tristă? te-ntrebi şi te întristezi. dar îţi place. să te întristezi din cauza muzicii. începi să te joci cu habarnam câinele. încă nu aţi ales un nume. până atunci, e habarnam pentru că habar n-aveţi.

te gândeşti că tu nu l-ai citit încă pe urmuz.
-şi-i fain?
-urmuz? da.
habarnam se plictiseşte şi pleacă să-mi roadă sandalele.

-n-am putea să-l numim urmuz?
priveşte spre ghemul de blană care îţi molfăie în continuare sandalele.
-habar n-am.

everythins feels strange nowadays

concertul noisettes de aseară a fost extraordinar. ploaia s-a oprit la timp, iar noi am dansat,
şi-am dansat, şi-am dansaaaat...

in drum spre

cum va spuneam, imi place sa ma trezesc dimineata. din motivepecarenulementionezcasanumaenervezdecisuntzenzenzen, astazi m-am trezit la 3, apoi la 5, apoi la 6 si, in sfarsit, la 6.30. pe drumul spre job, pe Calea Victoriei, imi da cineva buna dimineata. familiar ca atitudine, zambitor, dar total necunoscut. se prezinta. as vrea sa ma rasucesc eu pe calcaie, dar jobul e in directia in care merge si tinerelul care nu parea criminal in serie, asa ca am continuat sa impartim acelasi traseu. nu intelege de ce nu vreau sa fac cunostinta cu el. mai stiti cand povesteam despre ce frumos ar fi sa cunoastem oameni pe strada pur si simplu? ei bine, ei bine. sa zicem doar ca intalnirile astea ar trebui sa tina cont de niste reguli. sau nu stiu, cert e ca nu i-am dat numarul de telefon, dar am facut cunostinta. cand a ajuns la sediul politiei, ne-am luat la revedere, el a intrat acolo, eu am mers mai departe.

bună dimineaţa. zâmbitor, dar total necunoscut.

în drum spre casă

am trecut pe la cărtu, era jazz, doar am trecut, fără să rămân, drum lung, mă-ntreb de ce am ocolit atâta, a, uitasem, trecusem şi pe la bcu înainte, e ciudat că deodată ziua ta e atât de plină, oricum, eram puţin nostalgică, tristă, întristată, furioasă, pe mine, da, deşi nimic nu m-a supărat azi, aproape de casă eram, mai aveam zece minute, am zărit doi părinţi, tineri, tatăl ţinea o fetiţă blondă pe umeri, iar ea, fetiţa cu cârlionţi galbeni, ea ţinea un aparat foto dslr, cântărea aproape un kg, dar ea îl ţinea şi făcea poze, da, făcea poze, aşa, de pe umerii tatălui ei, ea făcea poze: clădirilor, copacilor, oamenilor. m-a prins, m-a văzut şi mi-a făcut poză. m-a întrebat cum mă cheamă, am întrebat-o câţi ani are, are trei. are trei ani şi face fotografii de pe umerii tatălui ei. mi-aş dori să pot vedea fotografiile, ce idee minunată. da, acum ştiu că-mi voi purta copilul pe umeri şi-l voi lăsa să facă fotografii clădirilor, copacilor, oamenilor, mie.

ce poze minunate trebuie că a făcut micul fotograf. privea prin obiectiv. un omuleţ de trei ani fotografia lumea aşa cum o vede acum, când e abia la început de drum. mult noroc, scumpa mea, şi mulţumesc pentru zâmbetul pe care mi l-ai dăruit în seara aceasta şi pentru fotografia pe care mi-ai făcut-o.

pauza mea de masa

mie imi place rutina. nu sa ma trezesti de la 5, dar sa ma trezesti de la 7. sa am timp de ceai si de un mic dejun gustos, sanatos si da, aranjat frumos. sa am timp sa-mi linistesc gandurile, sa rasfoiesc putin o carte sau un ziar peste care nu am avut timp sa ma uit ieri. si pe urma, sa cobor in strada. floraresele sa spele trotuarul din fata buchetelor de nuferi abia scosi in aerul proaspat. pentru ca la asta se rezuma totul. la 8 dimineata lumina de afara deja nu mai seamana cu cea de la 7, dar macar inca mai simti ca e dimineata. ca abia iti incepi ziua. nu, nu mai am inspiratie pentru altceva. cred ca-mi amintisem sa va scriu despre Vizuina luminata a lui Blecher, despre cum ultima parte a cartii pare cu totul si cu totul din alta lume, una in care Blecher scria povesti pe care mai apoi le regiza tim burton. stiu, ciudata asociere, dar cum spunea si montaigne, eu spun doar cum vad eu lucrurile, nu cum cred altii ca ar trebui sa fie.

s-aveti o zi frumoasa si sa vi se intample ceva frumos!

despre ură. să nu uit să-l citesc pe montaigne. cândva, într-o duminică.

am jazz pe listă, dar nu mai ajung, am diacritice pe tastatură, dar nu-mi mai trebuie, am termos, ba n-am, e acasă, am ceai verde, dar nu mai am ceai negru, am o singură iubire, adică n-o mai am, am dimineţi devreme, dar mă roagă să ajung târziu, am o singură casă, dar o să am alta, am o singură teamă, iar asta mă stăpâneşte mereu, am un drum nou dimineaţa, dar se lucrează cu pickhummerul, am cărţi, dar nu am când să le citesc, am planuri, dar nu mă ţin de ele, am spaime şi le îngrijesc cu grijă, n-am regrete, dar poate ar trebui, am un nou zâmbet, dar încă nu m-am obişnuit cu el, am multă dezamăgire în ceaiul de dimineaţă, dar aştept să treacă, am tăiat zilele de pe calendar, dar timpul trece greu, am duminică să îmi trag puţin sufletul, dar vine luni, am doi ochi pe care să-i privesc din inimă, dar ei mă privesc doar atunci când dorm, am şi n-am, dar n-am şi cu siguranţă am.

foto: tumblr.

dearest all, am veşti

there is just so much to do, so much to plan, so much to organize. and I've got a great awesome wonderful idea last night, it involves photography (I've been missing my camera terribly since I left it at home) and pretty much every morning for a period of three weeks or so. but for that, I'm waiting for the things to chill a lil' bit.

so today was my first day at work. my first real job, my first contract, my first lunch with the colleagues. I can only consider myself very lucky because I've been given the opportunity of working in a publishing house, after going to four interviews in only 2 days (also one as a copywriter where I did a pretty well job).

other things are changing too these days, but I refrain myself from writing about those due to various reasons. I learned that sometimes it's good to keep some things only to yourself, your family and your close friends. and these close friends have reduced to a number of three. and I love them terribly although I never tell them I do, I just hope they know how much I appreciate them. there are of course the other friends, you know, you enjoy their company a lot, you also like them and appreciate them, but when you get some very good news, your closest friends are those that you call immediately on the phone to share your joy with. or at least this is only an example of illustrating a difference between them and the other friends.

so I am happy and I wish someone would give me a cat as a present, it should be a he, I'd call him Tom (very uninspired, I'll think of something else). the idea is that if I'd be given this cat (it should be black and white, I'm very picky :p) I would not run/avoid the fact of actually owning one. my last cat died this winter, hit by a car. it was a black and white one. I still miss him although I had him only for a short time but it was the most beautiful and sweetest cat ever.

Istoria urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt – Matei Vişniec

N-am găsit imagine cu coperta decât în formatul acesta meschin în care abia dacă vezi titlurile scrise oricum destul de mic. E cartea pe care am cumpărat-o cu aproape o lună în urmă şi din

care am apucat să citesc doar prima piesă de teatru, cea cu titlul cel atât de minunat şi ispititor. Tare-aş vrea să citesc un roman cu titlul ăsta, iar eu să fiu iubita din Frankfurt. Ieri am terminat Dacă într-o noapte de iarnă un

călător de Italo Calvino şi deşi ar fi trebuit s-o citesc prin 2006 când a apărut la noi, mă bucur că am citit-o acum pentru că Italo trece pe lista celor norocoşi (de fapt, singurul norocos în toată povestea aş fi eu).

De ieri seară mă tot învârt în jurul unui proiect, iar în dimineaţa aceasta-aproape prânz-mă învârt în jurul a două pagini care ar mai trebui scrise şi nu ştiu cum să fac şi ce motivaţie să-mi găsesc pentru a le termina mai repede. Mă aşteaptă o carte, câteva filme şi câteva tutoriale video pentru Excel, dar se pare că nici astea nu sunt de ajuns după un semestru în care te-ai obişnuit să nu prea faci nimic, ba uneori să uiţi efectiv că ai cursuri şi că ar trebui să fii la facultate, nu la ceai.

Soarele din dimineaţa aceasta e aproape soare de iunie, îl simt prin fereastra larg deschisă şi nu pot decât să sper că nu va mai urma încă o săptămână de noiembrie în loc de sfârşit de mai. Mă tot bate-un gând de-un picnic, de-o zi de numărat nori, dar trebuie mobilizare, trebuie organizare şi am renunţat de mult la iniţiative care implică adunat alţi oameni. aşa că un telefon mergisaunumergi ar trebui să rezolve situaţia. cum am materialele pentru lucrare în stânga, nu mă mai pot preface că nu le văd aşa că o să trec la executarea (silită!) a primului proiect din această sesiune.

come on, be the one

"dacă nu mi-ai fi zâmbit, nu ţi-aş fi zâmbit nici eu"

suntem ceea ce gândim.


sunt toată numai fericire.

sunt toată numai linişte.

sunt iubire.

fă-mă să mă simt în siguranţă.

pe când natasha

Bei ceaiul cu Natasha, pe strada B. Franklin. Nu prea-ţi place trotuarul acela mereu înclinat, mereu strâmb, mereu parcă plin de atâtea nereguli. De fapt, nici de Natasha nu-ţi mai place astăzi. Poate nu-ţi mai place de mult, dar azi aproape că te scoate din sărite. Îi priveşti mâinile şi ţi se pare că are prea multe inele, cum de nu ai observat până acum? Şi gulerul e puţin descusut într-o parte, nu mult, abia dacă se vede, dar ăsta e un semn că e neglijentă. Începi să baţi din picior când vezi că şuviţa de păr pe care a lăsat-o intenţionat mai lungă, îi atinge buzele atunci când bea ceai. Eşti aproape pe punctul de plecare. Sorbi cu zgomot restul de cafea, achiţi nota şi te ridici. Te priveşte mirată, dar nu întreabă nimic. Îţi scuturi firimiturile de croissant de pe pantaloni şi întinzi mâna spre Nataşa, aproape mecanic. O să o mângâi pe cap, ca pe un câine? O să îi dai în sfârşit şuviţa aia enervantă după ureche? La jumătatea distanţei, te opreşti. Rămâi cu mâna suspendată în aer. Te gândeşti că ceva ar putea să cadă de undeva de sus, de la un balcon, şi ţi-ar reteza mâna. Nu o mişti. Te desprinzi parcă de tine, mâna îţi rămâne în continuare în aer, iar Natasha rămâne în continuare pe scaun. Nu se mişcă, deşi această situaţie o stânjeneşte şi se gândeşte la ce cred cei de la celelalte mese.

blog zen, începând de azi?

optimismul se cultivă, nu? sau nu neapărat optimismul, cât starea de bine, calmul, inteligenţa emoţională, înţelepciunea. dilemele lui ursuz se produc însă astfel: când se întristează, degeaba-şi caută sursa de bună dispoziţie printre propriile rânduri pentru că nu mai crede ce a spus. eh, dar dacă a spus altcineva că o să fie bine, atunci cu siguranţă va fi. aşa că ar fi bine să-mi propun să fiu măcar o sursă de stare de bine pentru alţi ursuzi care poate funcţionează ca mine şi nu-şi cred propriile încurajări.

aşa că pentru cei care cred că mâine n-o să fie frumos, vă spun eu că o să fie bine.

şi nu o spun doar aşa, ci din inimă şi cu mult drag.

foto.

well, what if I do?

What if I fall further than you
What if you dream of somebody new
What if I never let you win-
Well, what if I do?

azi-dimineaţă era primăvară

aşa că m-am îmbrăcat corespunzător. şi-am mers pe terasa de la cărtu, să fi fost vreo unu, cred, era cald şi plăcut şi-mi luasem ceai negru ca să mă trezesc şi crème brûlée ca să mă răsfăţ (crusta e ca cea din Amelie, evident că nu m-am putut abţine să nu o lovesc cu linguriţa exact ca în film, râzând pe sub mustăţi). nu mai contau orele de nesomn. pe la cinci am făcut cum am făcut şi-am ajuns pe motoare, cert e că se făcuse deja toamnă, să zic, noiembrie. şi ne-aşteptam să ningă din clipă-n clipă. priviri pe furiş, zâmbete, mai să ne ruşinăm ca nişte adolescenţi. da'-n secret, nici prietenii nu ştiu de ce, de data asta. ceva mai târziu, aş fi vrut să trec iar pe la cărtureşti, să iau cam 300g de Foarţă, nu cred să aibă mai mult cartea aia. Mi-a venit să-l numesc în grame şi să-l cântăresc în palme, amintindu-mi poate de cătălin care şi-a cântărit cărţile din bibliotecă (e tot un fel de jurnal de lectură şi ăsta) şi căruia anul acesta am uitat să îi spun la mulţi ani, dar el ştie oricum că mi-i drag ca un personaj de poveste, cu monoclu şi joben.

acum e din nou primăvară, şi cum se uită soarele înapoi, înseamnă că mâine va fi aproape iunie.

s-aveţi o seară frumoasă şi liniştită.

foto.

there's no use crying over spilt milk. mai ales când tu singur l-ai vărsat.

o noapte în care nu am prea dormit, am încercat să mă adun, să nu adorm, să scriu, să scriu bine, corect, să mă gândesc la cât să mă trezesc ca să ajung la timp, să calculez câte minute o să îmi ia să ajung la un copy center, să estimez câte minute o să stau la coadă, să calculez câte secunde îi va lua băiatului de la xerox să îmi dea restul, să mă gândesc câte minute va întârzia metroul. nu era nici măcar un proiect, era o reuşită. două trepte de care trecusem şi aş fi vrut să trec şi de a treia. în dimineaţa aceasta i-am sunat şi le-am spus că nu mai vin.

mă gândesc că am luat decizia bună. ba nu, nici nu mă mai gândesc. las timpul să treacă, îmi fac un ceai şi mă bucur că azi a ieşit în sfârşit soarele.

bună dimineaţa!

foto.

Cafeneaua critică din Control. şi în acest timp, o idee.

În seara asta am fost din nou la Cafeneaua critică din Control. De data aceasta, a fost invitat Mircea Cărtărescu. Cartea o cumpărasem de la Cărtureşti, cu câteva ore înainte să ajung la lansare de unde aveam să iau şi autograf. Aşa că în seara aceasta m-am dus sperând să mai "fur" nişte "poveşti". Pe lângă draga mea dragă care mi-e parcă mereu din ce în ce mai dragă şi sper să-mi fie aşa până la adânci bătrâneţi (spun şi eu, cum a spus Cărtărescu în seara aceasta, că îmi doresc să trăiesc, să supravieţuiesc), au mai fost acolo şi Luminicious, şi încă două cunoştinţe. Şi în timp ce încercam să ne împărţim urechile şi atenţia, i-am spus lui Lumi, mai în glumă, mai în serios, că ar fi frumos să avem şi noi un soi de cenaclu sau nu ştiu, nişte întâlniri la care bloggerii îşi vor citi postările preferate (câte una de fiecare întâlnire), după care ar urma întrebări şi impresii. Fără critică, din două motive: ne-am întâlni să încercăm să dăruim şi altora din ceea ce suntem noi, fără să avem neapărat pretenţii de talent literar, şi spun asta pentru că unii merită şi chiar fac mai mult decât să posteze (nu încerc să minimalizez însă nici postările personale) şi aş putea să dau aici ca exemplu Cartea cu păcate, Mintea de ceai, Inethos şi mulţi alţii) şi, în al doilea rând, am încerca să ne simţim pur şi simplu bine, să primim şi un alt fel de feedback, unul mai viu, să împărtăşim chiar din inimă în inimă ceea ce uneori scriem cu atâta drag. Nu ştiu cum ar trebui să înceapă o astfel de întâlnire, dacă sunt doritori, dacă ar trebui să ne întâlnim efectiv ca să punem lucrurile în mişcare şi să încercăm să mai atragem şi alţi bloggeri pe parcurs, dacă ne-ar trebui acordul unei ceainării sau cafenele pentru aşa ceva, cert e că ar fi ceva intim şi plăcut, să-i spunem nimic mai mult decât o lectură de seară.

Impresii, păreri, gânduri? Doritori? Idei de locuri?

marţi, ceai verde la cărtu

azi am primit o veste atât de bună încât am uitat că-i marţi.

Fericirea vine când te aştepţi mai puţin. Dar vine. Şi e important să o primeşti cu calm şi să nu îţi pierzi capul. Să te bucuri însă de moment. Calm şi fericire într-un echilibru perfect. Mulţumire şi încredere. Zâmbet, îmbrăţişări. Mi-am regăsit liniştea parcă pe nesimţite. Mi-am adus aminte de mine, de cine sunt, de ce îmi place să fac, de cât de mult îmi place să iubesc. Să-mi fie cu iertare dacă uneori v-am părut altfel. Aşa am şi fost. Cred însă că înţelepciunea stă în puterea de a-ţi păstra calmul. De a avea încredere. De a fi optimist. Eu nu sunt un om optimist, ci unul temător. Dar vă întreb pe voi, cei optimişti, nu-i aşa că toate se rezolvă atunci când aveţi convingerea că toate se vor rezolva?

Azi a plouat. Şi m-am plimbat prin ploaie, în sandale şi cu umbrela în geantă. Era o zi de primăvară doar. Cred că până şi zilele, indiferent de vreme, sunt cum vrem noi să fie. Pentru că şi noi, indiferent de sentimente, gânduri, emoţii, putem fi cum vrem noi să fim.

And thanks to Lumi here, mâine de la 19.00, pe MagicFm, aveţi bucăţi de Verde Ursuz. Din păcate, eu nu voi avea cum să ascult, fiind deja la întâlnirea cu Cărtărescu, dar poate cineva care va asculta întâmplător, îmi va povesti şi mie ce şi cum.

pe ici, pe colo

o dimineaţă bună începe cu o piesă bună, poate sarah blasko, poate noisettes, poate those dancing days. sau poate cat stevens, stranglers sau the bug. desigur, e important să îţi faci patul pentru că dă ritmul pentru întreaga zi. şi e important să zâmbeşti, să te uiţi în oglindă şi să faci câteva exerciţii. cum ar spune maude (nu vă iert dacă nu vă uitaţi la film), greet the dawn with a breath of fire.
poţi să dansezi puţin prin casă, ţine de tine să ai o zi bună. şi dacă te supără cineva pe parcurs, zâmbeşte şi mergi mai departe. tu eşti un om liniştit, fericit şi azi nu te supără nimeni. şi nici mâine. şi tot aşa. :)

no regrets. sper că asta o să vă facă să zâmbiţi.

look at us, we're beautiful

am devenit copilul acesta bătrân, cu ochelari pe nas, cu o nevoie de linişte pe care numai tu singur ai înţeles-o.

am devenit copilul acesta bătrân, cu o carte în mână tot timpul, o femeie-copil cu rochie şi pantofi cu un număr mai mare. o femeie-copil pe care doar tu ai ştiut cum să o iubeşti.

m-am închis în mine deşi credeam că întind braţele spre nou. şi cumva, ai ştiut că nu-mi dădeam seama de nebunie.

fericirea te loveşte într-o dimineaţă, pe la 8, când speri că vei găsi o librărie deschisă. găseşti în schimb cea mai frumoasă povestire dintre toate. a ta.

foto: aici.

plouă

plouă. şi totul ar trebui să fie alb, pereţii albi, podeaua albă, tavanul alb, canapeaua albă, lemnul uscat şi tare al ferestrelor, alb. dar mi-a spus că trebuie să mai aştept puţin, mereu îmi spune că trebuie să mai aştept puţin. şi cred fiecare cuvânt. pentru că are dreptate. pentru că va avea grijă să fie aşa. visul va deveni realitate. azi, pentru că plouă, am început să rearanjez cărţile. aş rearanja şi mobilierul, dar în curând va trebui să plec. mi-e dor de drumurile lungi cu tramvaiul. de-astă toamnă am avut norocul să locuiesc la doar zece minute de universitate. şapte, dacă mă grăbesc. dar, de cele mai multe ori, merg încet, las timpul să treacă după cum vrea el. o să ajung prea repede, îmi zic mereu. nu mai am timp să savurez nimic. pe drumul de întoarcere, trec pe la union. îmi place când întâmplător trebuie să înceapă un film chiar când trec eu pe acolo. şi-mi place să intru, dacă nu am altceva de făcut. să intru la nimereală, sigur va fi un film bun. ar fi frumos să fie aşa şi cu cărţile. să intri într-o librărie şi să ştii sigur că orice carte sau aproape orice carte de acolo, o să-ţi placă, o să te cucerească ea cumva, o să-ţi lase o urmă, o amintire. mă întorc la cărţi. nu ştiu cum să încep, am de aşezat şi alte lucruri şi caut schimbarea, în acelaşi timp. şi trebuie să mă rup de liniştea asta, numai bună de citit şi stat în casă, şi să plec la bcu. şi-o să merg încet, fac cinci minute până acolo. nu mai am timp să savurez nimic, îmi zic. las timpul să treacă după cum vrea el.

the week is finally ending

I like how I no longer share everything with everyone. how if someone wants to know what I've been doing, I can keep some things only for myself and smile and only say: "I've been doing nothing, really. And I'm fine." But then I know, I smile and I ask: "What about you?"

azi-noapte

pe la 12, am împlinit 23 de ani. de două zile însă încerc să îmi dau seama dacă mi se întâmplă cu adevărat toate astea (ţinem secret deocamdată). all you need to say now is "fingers crossed"!

vineri

joijoi

o zi plină de coincidenţe stranii, mult mers pe jos, n-am ştiut dacă să mă bucur sau să mă enervez, o zi ciudată, asta mi-e clar. încerc să mă dezmeticesc.

într-o zi de miercuri

I'm tired. I often think and feel that I'm tired. If I stop one second and think about the last whole year, well, all I can say is that it's been weird. Not particularly good, not particularly bad. I've met some new people, I've decided to leave behind some others. I guess I only like to talk about ordinary things in a rather unusual way.

Yesterday we went to Galateca where Cărtărescu announced his latest book (which I also bought) called "Frumoasele străine". It's been fun. And everybody there also got an autograph, of course. I'm glad I'm closer to this world of books now.

I don't know what I wanted to write about in the first place. Nothing, I guess. I'm a little bit upset now because I took my umbrella with me, dressed for rain, and after it indeed rained a little bit, it stopped and I'm now dressed in black, with my umbrella next to me (I hate carrying my umbrella around) and while I'm having my hot chocolate, I'm thinking that I wish my dear A. were here, because I got used to spending Wednesdays together.

:) sweet update: a guy just entered the place and he's holding a rose and a magazine, so I'm thinking it might be a first date. First dates are always fun, I believe.

I'm gonna be a total geek now and check his date when she's coming. But I think we might have to wait a little bit, I think she's late. Or maybe he got here too soon, I bet he's nervous. So bare with me, I'll get back to you with a later edit. Oh, he also bought her coffee. Hmm, that means it's not their first date if he bought her drink even if she's not here yet.

be right back, munchkins!

later edit: it's been like, what, 15 minutes already? well, she's not here yet and he's reading her magazine.

OK, I hope you won't be disappointed by what's coming: it no longer looks like a first date, it actually appears that they were trying to get back because he seemed more eager to hug and kiss her. and now she's all in tears. yet again, who knows how things are for real, I'm just a spy but it's no longer fun. hope they'll fix whatever it's no longer working.

bye, munchkins!

and keep me updated with your stuff too.

:)

100 beautiful followers and app. 800 posts.

Thank you.

foto.

.

de când m-am simţit ultima oară prost că nu am citit destul (dar e semn de mare dăştăptăciune să te simţi prost) m-am pus pe citit cum nu credeam că o să mai citesc vreodată (dar spre bucuria mea, am dat peste oameni care m-au făcut să mă simt suficient de prost încât să mă dezmeticesc şi să-mi revin din facultateo-amorţeală). şi m-am gândit că în loc să mă războiesc cu listele care nu-mi convin (vezi cele 1001 de cărţi), mai bine iau la răsfoit de la început (şi-a început blogul chiar de ziua mea de naştere, m-am bucurat "ca prostul" de coincidenţă) site-ul teroristei. şi-mi aleg de-acolo ce-mi place şi după ce le termin, mai vorbim. m-a apucat mania cumpărării de cărţi (zic manie pentru că iau minim 3 cărţi pe săptămână) şi cum sunt încă jobless, sigur o să-mi afecteze bugetul pe termen lung. dar până atunci, mă voi îmbogăţi intelectualiceşte, nu? cât despre proşti, că mi-am adus aminte, prin clasa a cincea ne-a spus nouă profesoara de română că nu există în dicţionar cuvântul. şi ştiu că nu înţelegeam cum se poate aşa ceva, mai ales că proşti există şi noi ştim de ei şi le spunem că sunt proşti. lăsând gluma la o parte (nu că ar fi fost una prea spirituală), n-am cum să nu invidiez uneori, când se trezeşte ursuzul din mine, fericirea aceea simplă, lipsită de griji, a oamenilor care nu-şi bat capul cu prea multe lucruri. şi scriind asta, îmi dau seama că e exact invers, că proştii suntem noi.

să vedem, ai un pix şi-o foaie?

bun, vedem cum facem cu motanul, mai aşteptăm, zic, să fac, totuşi, o listă, mi-am zis şi-aşa că am tăiat de pe lista pe care nu o scrisesem încă 1001 de cărţi de citit într-o viaţă, nu pentru că le-am citit deja, ci pentru că pe mine nu m-a întrebat nimeni ce părere am, dar dacă totuşi mă întreabă cineva, ei bine, aş spune că poate doar 300 dintre cărţile de acolo merită citite, dar mai vorbim oricum peste câţiva ani, să mă mai dezmeticesc, buuun, şi până la urmă rămâne prăjitura cu ciocolată.


later edit: şi-un caiet cu 400 de file.

să vezi ce chestie

să ştii că s-ar putea să se întâmple până la urmă, s-ar putea să se aşeze lucrurile aşa cum tot speri, dar încă nu-ţi vine să crezi şi palme încă nu-ţi vine să-ţi dai. şi te gândeşti să nu te bucuri încă, aştepţi să-ţi vezi visul (dar oare ăsta o fi, gata?) cu ochii şi pe urmă poţi să plângi. şi-o să te bucuri şi-o să speri că totul o să fie bine, perfect. perfect nu se poate, dar bine şi mulţumitor, da. pe vox news - lamineposturilepecarenumăuitsuntpela6789daruneorioiauşiînjos, adică de la 0 până înapoi la 1- şi era un nene care mie-mi plăcea şi care vorbea despre puterea gândurilor şi despre conexiunile-obişnuinţe (obiceiuri proaste, iar eu am destule) şi despre cum le putem schimba. şi mai era un nene care nu îl înţelegea, şi-l întreba cum transmitem noi ceva unui chinez dacă nu ştim limba, chinezul ne poate citi gândurile? şi mi-a părut rău că nenea acela simpatic stătea acolo şi celălalt nu-l înţelegea, ci voia doar să comunice telepatic cu un chinez. în ultima vreme, îmi tot vine să-mi înfăşor blogul, ca să nu-l mai citească oamenii care nu-l înţeleg şi care mă întreabă pe urmă cum pot vorbi cu un chinez dacă ei nu cunosc chineza. dar ştiu că nu mai scriu de mult doar pentru mine şi când te legi singur la cap, nu mai ai voie să spui că te doare.

howaitodei (white day)

în fiecare primăvară
cineva dădea pomii cu var

pomi, aşa le ziceam.

apoi mi s-a făcut ruşine
şi-mi venea să le zic copaci,
dar ei tot pomi erau.

şi-n fiecare primăvară
cineva îi dădea cu var.




Verde Ursuz

simfonia în galben a lui Oscar

Citeam
poezii
din epoca victoriană
şi-o frunză a
căzut
pe pagina din dreapta
unde-mi cădea şi umbra.



© Verde Ursuz

hyper.txt.

nici n-am văzut când a căzut tabloul -
am un tablou pe perete
cu ramă albastră de la ikea
şi-n el
am pus o hârtie de împachetat
de la cărtureşti
şi parcă dl. h. m-a întrebat
e pe bune?
da,
e pe bune.

ce rămâne de făcut?

da, lista aia cu cărţile e chiar bună, mai ales când eşti întrebat ce citeşti şi deşi ai citit o grămadă de cărţi în ultima vreme, îţi vin în minte doar câteva nume.
dar nu despre asta aş vrea să vorbesc. de fapt, aş vrea să-mi vorbesc despre ordinea ciudată a întâmplărilor dintr-o singură zi. despre cum, după ce primeşti o veste foarte bună, afli că a murit cineva. şi ştii că trebuie să te duci la înmormântare, dar tu nu ştii cum să reacţionezi în astfel de situaţii. o să-ţi păstrezi sângele rece până când toţi din jurul tău vor începe să plângă. pe cine să mai susţii atunci? începi şi tu să plângi. şi tare n-ai vrea să te duci la înmormântare, te sperie situaţia asta, te sperie că toţi ai tăi suferă, te sperie că va trebui să ai grijă de toată familia, să le spui că o să fie bine. şi ce să le mai spui? că timpul nu le vindecă pe toate, dar că alină? ai fi vrut să faci asta, să rămâi aici şi să aştepţi să treacă timpul. şi pe urmă, gata, ai tăi ar fi fost mai liniştiţi şi tu nu te-ai mai fi gândit că o să suferi. nu e egoism, îţi spui, doar că te cam sperie treaba asta, nu prea ştii cum să reacţionezi. şi-ai vrea să faci cumva să fie bine, să nu se fi întâmplat nimic. în tot cazul, te superi pe tradiţiile ortodoxe, asta faci. şi pe urmă iei primul tren spre casă. ce rămâne de făcut?

Short Sunday Update

The book I wanted to tell you about was Sam Savage's Firmin. It's been an incredible journey, I adored every line of this book. I also finished The Reader (I know, I should've done this ages ago) and it was a good book, it did not disappoint me as I expected since I had already seen the movie. I'm planning on making a list with all my recent (and favourite) readings so I can keep a list for myself but also for those who like to search trough this kind of reading lists.

Now it's time for Harold and Maude, have a lovely evening!