diminetile mele de vara

s-au schimbat mult diminetile mele. nu sunt niciodata morocanoasa dimineata, la mine melancoliile se strecoara doar seara prin usa intredeschisa. ma bucur deci, mai mereu, de dimineti in care primesc un e-mail care se incheie "cu drag", unul in care cineva imi spune ca i-am luminat dimineata si altul in care altcineva imi trimite minunate pagini din jurnalul propriu pe care le citesc cu mare placere si din care ma invaluie parca un miros de tei.

a fost o dimineata in care am reusit sa dorm chiar daca nu era innorat. poate ca toate diminetile in care trageam draperiile ca sa ascund soarele au facut sa se intunece un pic din mine. am pasit usor pe parchet si m-am imbracat cu o rochie aleasa pe fuga. n-am mai avut timp de ceai, n-am mai avut timp sa-mi alung gandurile pe care ar trebui mereu sa le lasam in urma sau sa ne facem ca nu le auzim.

simt ca devin un omulet din ce in ce mai mic, un om ciudat care prefera sa se ascunda iarna sub rochii si paltonase decat sa se mai bucure de o inserare de vara. imi citesc uneori horoscopul. nu mi se potriveste mai niciodata, dar eu il citesc, ca si cum in fiecare zi ar putea sa-mi dezvaluie vreun secret. astazi a ghicit. a ghicit ca-mi doresc o schimbare majora, dar mi-a zis ca nu e momentul sa o declansez. sa mai astept? dar asta am tot facut pana acum. si viata nu-i, oricum, decat o lunga asteptare.

sa declansez schimbarea. dar cum? n-am curaj. eu astept sa fiu luata de mana si tarata prin cele mai mari nebunii. imi imaginez strazi necunoscute, orase necunoscute, oameni necunoscuti. totul sa fie diferit de ceea ce traiesc acum. de cate ori vizitez orase din alte tari, raman cu nostalgia acelor locuri. nu stiu cum este pentru altii, dar pentru mine inseamna de fiecare data un singur lucru: sentimentul acut ca viata mea e in alta parte.