Ma intreb daca frumusetea ta vine din palma pe care o intinzi cand daruiesti 50 de eurocenti

Pe sub mustati, asa zambeam in timp ce asteptam pe o banca, in fata supermarketului Billa. Tu, cu o palarie neagra, pantofi Oxford cu negru si alb, blondut, cu parul trecut putin de nivelul urechilor, cu un sacou negru care iti venea ca turnat, cu o infatisare eleganta si cu cel mai frumos chip pe care l-au vazut vreodata austriecii.

Zambeai in timp ce soarele iti intra in ochi. Apoi a venit un cersetor la tine si ti-a cerut 50 de eurocenti. "50 de eurocenti?" l-ai intrebat. Ai cautat o moneda in buzunar si i-ai dat, zambind si mai mult. Ti-a multumit, ti-a spus "danke schon" de cateva ori, si-a intors din nou privirea catre tine dupa ce se indepartase cativa metri si si-a strans pumnul in semn de ok. S-a indepartat multumit, nu pentru ca ii dadusesi 50 de eurocenti, ci un zambet nepretuit.

M-am uitat la tine si ti-am zambit. Imi strangeam genunchii pe banca din fata supermarketului si te priveam, cel mai frumos om din lume. Ma gandesc si acum cat de rar dai peste cineva care sa zambeasca asa ca tine, care sa ofere atat de mult doar printr-o privire atat de plina de bunatate. Ma intreb daca frumusetea ta vine din zambetul tau neintrerupt, din ochii tai albastri, din parul tau blondut, din inima ta, din palma pe care o intinzi cand daruiesti 50 de eurocenti.