sa ne amintim

nu mai am ce sa impart mai mult de-atat. adica am, dar nu vreau. iti fac loc la fereastra daca vrei. sunt fire, invizibile, ca de paianjen. iar mie mi-a fost intotdeauna frica de paianjeni.

imagineaza-ti un patrat mic in care m-am miscat intotdeauna gresit, am calcat pe margini, m-am lovit de colturi, i-am strambat adesea unghiurile de 90 de grade. si-asa m-am tot rasucit fara sa ma uit de ce pereti ma lovesc pana cand patratul s-a transformat in cerc. cubul in sfera, mai bine zis. iar acum, in sfera asta, e cald si e bine. si stiu cum sa ma misc si nu ma mai lovesc de nimic. dar mi-e teama sa ies din ea. ma tem ca sfera s-ar transforma inapoi in cub, iar asta ar fi un sfarsit clar.

imagineaza-ti cum nu mai indraznesc nici sa respir. imagineaza-ti ca nici macar aceste cuvinte nu exista. le am in minte, scrise cu cerneala invizibila. sunt scrise pe fereastra aburita, e suficient sa intind palma si sa le sterg. privim aceeasi strada pustie. imi spui ca aici a locuit nu mai stiu ce scriitor. altadata as fi tinut minte. acum abia aud ce imi spui. o sa mi se rupa cureaua de la ceas in curand. a fost cureaua ta, dar mi-ai daruit-o mie, pur si simplu. eu nu eram obisnuita cu astfel de oameni. puri si simpli.

vezi tu, eu nu am cum sa tip. dar toate strigatele se sparg in mine, se lovesc de coaste si se intorc in inima. uneori dor, uneori nu mai simt nimic. le las acolo, poate intr-o zi vor fi suficient de puternice incat sa rabufneasca intr-un val de nebunie care va fi suficient de mare pentru cei 457 km.