nu o sa

nu o sa regret niciodata ca sunt cum sunt asa cum inca mai regret ca acum cativa ani nu eram cum sunt acum. nu o sa regret niciodata ca in mintea mea acum gandurile sunt cel putin nesanatoase si modelate de niste obiceiuri gresite care sunt acum o parte din mine pentru ca le-am lasat, le-am intins bratele si le-am sarutat cu patima: "transformati-ma in omul acesta de nerecunoscut". si inca fac asta, ma indepartez in fiecare zi de cine eram, dar tot in fiecare zi stiu ca nu e de ajuns, ca trebuie sa fac eforturi mult mai mari, ca nu e timp de pierdut. ma regasesc din ce in ce mai putin, dar ma reindragostesc din ce in ce mai mult.
nu de mine, ci de un nimic placut imposibil de povestit sau explicat.

ma imaginez pe urma inapoi in viena, intreb in continuare daca cineva o sa vrea sa mearga, am ras si-am spus ca nici n-ar conta daca s-ar prabusi avionul, de data asta nici nu m-am cutremurat, m-am gandit doar ca vreau sa plec si-atat. ma mai gandesc sa iau cu mine pur si simplu un necunoscut, sa rad, tot asa cum am tinut un secret un an de zile si rad si-acum cand imi aduc aminte. vezi cum te schimbi?

m-am bucurat ca vine toamna si-mi lungesc diminetile innorate si beau ceaiul in liniste. au inceput sa redifuzeze arabela, nu-mi amintesc decat de rumburak de pe vremea cand eram mica, dar nu de nume, doar de barba lui perfect taiata si de inelul magic.

camera in care nu mai am timp sa fac ordine isi arunca dezordinea spre mine, se inmultesc si cartile, si revistele, si hainele aruncate atat de la intamplare. in unele dimineti as pleca in pijamale la serviciu, dar nu fac asta si atunci imi amintesc cat de mult mi-ar placea sa traiesc intr-o tara in care oamenii sa nu se uite ciudat la tine daca ai iesi pe strada in ursi albastri si papuci de casa.

nu o sa regret nimic, imi spun. ma-ntreb insa daca nu cumva o sa regret faptul ca de ani de zile mi-am propus sa nu regret nimic.