nu pot nici macar atat

am zis ca iau o pauza, dar nu pot. a fost nevoie de un inceput de raceala ca sa rasuceasca in mine vertebre, artere si tot.

nu-mi doresc nimic, cum poti sa opresti o astfel de cadere? cand tu esti suficient de slab, iar langa tine nu e nimeni suficient de puternic. imi doresc doar sa opresc trecerea timpului cativa ani, atat mi-ar trebui ca sa ma lamuresc ce sa fac cu mine.

eu sunt ca un hopa-mitica, asa m-am trezit ca sunt intr-o dimineata in care a inceput lupta. azi, zambim, maine, nu. poimaine zambim din nou, iar peste doua zile ne convingem ca lucrurile merg rau. n-am memorie, n-am vointa. si teama, teama asta de a nu deranja pe nimeni, teama asta de a nu rani pe nimeni. si nepasarea, nepasarea asta cu care alung oamenii din jur atunci cand simt ca totul devine mult prea greu. si iubirea, iubirea asta ca o durere permanenta de stomac. iubirea asta chinuita si inexistenta pe care o mototolesc si o faram in palme si o arunc prin colturi, o imping cu piciorul sub pat, orice ca sa ii neg sensul.

orice atata vreme cat esti tu ok. si sunt okokokokok. azi, da. intreaba-ma si maine acelasi lucru si raspunsul va fi cu totul altul.

si-mi inghit cuvintele, si-mi verific pasii, si-mi leg sireturile mai bine ca nu cumva sa se desfaca, si-mi asez mai bine o suvita de par. si-mi amintesc de liz gilbert careia mintea ii spunea: "e ok, sunt aici, cu tine. te iubesc si o sa am grija de tine". si mintea mea nu-mi spune niciodata asta, imi spune doar ca trebuie sa nu fac asta, si nici asta, si nici asta. si-mi mai spune ca pentru altceva n-am curaj. imi spune sa astept in timp ce imi da mari dureri de cap.

imi pun palmele pe genunchi si-mi spun ca numipasanumipasanumipasa, nu-mi pasa.