o zi ca oricare alta

incerc sa-mi adun gandurile. cateva au ramas in pat, sub pat, pe langa biblioteca si prin cine stie ce carti. imi infasor haina, imi netezesc rochia cu palmele si-mi ascund complimentele primite undeva in buzunare. nu le mai cred de foarte mult timp.
aseara, la un ceai negru si un tort de morcovi, ne-am repovestit. intr-o zi nu o sa vreau sa-mi mai aud concluziile asa ca o sa plec pur si simplu.
am racit. fiecare parte din corp doare, imi analizez durerea de cap, o rasucesc si o savurez multumita. nu reusesc sa ma adun, sa scriu ceva. astept sa se termine ziua. sunt zile la care renunti pur si simplu, fara sa te gandesti ca peste ani o sa le vrei inapoi.
suport de umbrele. asta e una dintre concluziile triste la care ajungi. nu gasesc nici acum puterea sa plec, sa ma desprind de toate si sa vad cum se schimba lucrurile. imi doresc oameni noi, locuri noi. s-ar putea ca maine sa nu mai vreau nimic din toate acestea, dar visez la o schimbare mult prea mare ca sa fie uitata asa de usor.
azi nu vreau sa ma intrebe nimeni ce-am facut, cat am scris, daca am terminat. azi nu vreau sa ma gandesc la nimic, numar minutele pana la infinit, catre un moment fara sens, fara inceput si fara sfarsit. e o zi ca oricare alta, in care iei in spate tot greul existential doar prin intrebarea "de ce existam?".
iti limitezi apoi nelamurirea la un simplu "si acum ce fac?".
iti lasi capul pe spate, sorbi putina cafea si ajungi la aceeasi concluzie:
"n-am nici cea mai mica idee".