pentru că nimeni nu te va iubi mai mult şi dacă te va iubi mai mult, rău o să-ţi fie. am dat la o parte scrisul şi-am lăsat gol de câte trei ceşti de cafea tare. mi-a fost frică de toate fricile pământului şi-am urât până n-a mai rămas decât iubire. am dat la o parte toate obiceiurile rele şi-acum nu îndrăznesc să beau decât apă fiindcă sufletul nu se mai hrăneşte noaptea târziu decât cu un singur vis.
urcă cele trei etaje ca şi cum nici n-ai şti unde vrei să ajungi. îţi port tricoul tăiat şi mi-e frică mereu să nu mănânc prea mult, nu prea mult ştiind că nu te poţi întoarce acolo oricum nu mai ai cum. şi câtă dragoste, tot atâta pierzanie.
e uşor să ajungi acolo unde vrei atunci când nici nu ştii cât de aproape eşti pentru că te uiţi doar în cafeaua ta şi te iubeşti ca niciodată. nu te mai gândeşti prea mult la cum ai ajuns aici după ce ai văzut că în toată lumea nu există decât o singură cale. îţi frângi uneori mâinile, mai ales atunci când îţi amorţesc, sau acum, când te dor după cele câteva sute de rânduri scrise.
doar uneori mai aluneci pe panta fină de unde îi tragi uneori şi pe cei apropiaţi ţie, apropiaţi şi altora, în marea nefirească a celui mai mic cerc din lume. ne împărţim fumul şi amintirile şi suntem, de-atâta vreme, aceiaşi.
29 February 2012
TU NU STII, DAR EU STIU
a fost o perioada de liniste, a fost o perioada de neincredere. acum imi amortesc mainile de la pastile, dar ma adoarme o fericire pe care o redescopar incet dupa ce, in ultima vreme, am impins-o adanc, inapoi, nici eu nu stiu unde.
imi place sa iubesc. imi place sentimentul asta de iubire pe care-l ai pentru oameni si pentru senzatii, nu pentru dependente. imi place sa iubesc momente si nu planuri viitoare. nu pot decat sa fiu recunoscatoare acelui moment din viata in care am inteles cat rau ne putem face daca nu ne concentram asupra prezentului si asupra propriei fericiri.
imi place sa stiu ca pot iubi pentru frumusetea sentimentului. ca ma pot desprinde de oameni cand si ei vor sa se desprinda de mine. ca nu ma mai leg de ceea ce nu pot controla, de ceea ce, implicit, ne face nefericiti.
nu ma pot gandi decat ca am inteles ca te poti privi cu alti ochi dimineata. ca sentimentele bune ne fac pe toti mai frumosi. ca daca te incrunti, putini oameni iti vor zambi inapoi. nu stiu si nu-mi permit sa fiu altfel decat cum sunt acum. nu pot sa incerc sa merg spre mai bine dupa ce am inteles cat de rau era raul in care ma adanceam de la o zi la alta.
un rau pe care-l creezi cand alegi sa nu mai vezi ca langa tine sunt oameni buni si oameni pe care ii poti iubi din toata inima. si ca ii poti iubi si mai mult atunci cand nu mai astepti de la ei lucruri pe care nu ti le pot oferi.
nu stiu cum sa iau alte decizii si nu stiu cum sa fiu altfel dupa ce viata mea s-a schimbat in bine dupa doar cateva cuvinte. nu reusesc mereu sa pastrez acest echilibru, dar am invatat ca astfel de momente sunt firesti.
mi le repet pentru ca nu stiu in ce altceva sa cred decat in bine.
imi place sa iubesc. imi place sentimentul asta de iubire pe care-l ai pentru oameni si pentru senzatii, nu pentru dependente. imi place sa iubesc momente si nu planuri viitoare. nu pot decat sa fiu recunoscatoare acelui moment din viata in care am inteles cat rau ne putem face daca nu ne concentram asupra prezentului si asupra propriei fericiri.
imi place sa stiu ca pot iubi pentru frumusetea sentimentului. ca ma pot desprinde de oameni cand si ei vor sa se desprinda de mine. ca nu ma mai leg de ceea ce nu pot controla, de ceea ce, implicit, ne face nefericiti.
nu ma pot gandi decat ca am inteles ca te poti privi cu alti ochi dimineata. ca sentimentele bune ne fac pe toti mai frumosi. ca daca te incrunti, putini oameni iti vor zambi inapoi. nu stiu si nu-mi permit sa fiu altfel decat cum sunt acum. nu pot sa incerc sa merg spre mai bine dupa ce am inteles cat de rau era raul in care ma adanceam de la o zi la alta.
un rau pe care-l creezi cand alegi sa nu mai vezi ca langa tine sunt oameni buni si oameni pe care ii poti iubi din toata inima. si ca ii poti iubi si mai mult atunci cand nu mai astepti de la ei lucruri pe care nu ti le pot oferi.
nu stiu cum sa iau alte decizii si nu stiu cum sa fiu altfel dupa ce viata mea s-a schimbat in bine dupa doar cateva cuvinte. nu reusesc mereu sa pastrez acest echilibru, dar am invatat ca astfel de momente sunt firesti.
mi le repet pentru ca nu stiu in ce altceva sa cred decat in bine.
26 February 2012
GRIURI MICI MARI AIUREA-N TRAMVAI
Nu ştiu cum să mai fiu în casa asta goală în care, din oglinzi, mă privesc eu-uri vechi şi-mi spun că, în fond, nimic nu s-a schimbat. Îmi acopăr urechile şi refuz să le mai ascult. Eu nu mai am decât o singură alegere, iar întoarcerea la trecut nu e o opţiune. Merg înainte, îmi spun, sunt un altcineva care cântăreşte cu zece kilograme mai puţin, are părul de trei ori mai lung şi lucrurile pe care credea că şi le doreşte. le văd, le scriu, le pipăi. mă dor mâinile, mă dor degetele, mă doare capul, mă dor ochii, iar spatele nu mă lasă să dorm. doare tot şi nu ştiu de ce. nu ştiu dacă ăsta e începutul sau sfârşitul sau tranziţia. nu ştiu ce e, dar nu se poate să fie reîntoarcerea. nu mă împinge nimeni de la spate, dar aş vrea. aş vrea ca cineva să mă ajute să ajung mai repede acolo unde îmi doresc. nu ştiu ce mă ţine pe loc, de ce în ceea ce priveşte acest drum pe care numai eu îl înţeleg, nu mă pot ţine de nicio decizie. m-am obişnuit prea mult cu mine? nu mă mai recunosc nicicum, din nou. şi mi se face frică, mai ales că azi a trebuit să recunosc că, atunci când iubeşti cu adevărat, accepţi şi nuanţele de gri.
o conştiinţă care uneori tremură de atâta neamintire
nu-mi mai amintesc aproape nimic, nu ştiu ce e dincolo. parcă mi-au îngropat alţii sentimentele. citesc, dar poate n-ar trebui să citesc atunci când mintea încearcă să găsească o învăţătură în fiecare rând. am obosit şi simt că sunt într-o căutare febrilă a ceva, fără să ştiu ce este. mă doboară la răstimpuri atunci când rămân singură după ce m-am bucurat de compania prea multor oameni sau, dimpotrivă, atunci când, aflată în mijlocul celor fac parte din viaţa mea în mod constant, îmi doresc să iau o pauză.
nu cred în prospectele medicamentelor şi cred că cel mai mult te poţi ajuta singur atunci când afli şi decizi că ai în tine tot ce-ţi trebuie pentru a fi un om puternic. nu am cum să cred în haosul care ne fărâmiţează existenţa. doar îl accept şi înţeleg că trebuie să fie. nu pot să urmăresc semne şi coincidenţe bizare, să sper, să-mi imaginez ceea ce nu ţine de noi.
pot doar să trăiesc, să iau decizii pe moment şi să-mi asum consecinţele acestei existenţe. şi, tocmai de aceea, cât de cât stăpâni pe ceea ce ne dorim să trăim, am învăţat că deciziile dor uneori, că nu te aplaudă nimeni când mai închizi o uşă şi ai vrea să ţi se spună: "ce om puternic eşti!". îţi construieşti singur medaliile şi-ţi agăţi singur diplomele pe perete.
după ani, după zeci de astfel de decizii, te vei bucura în continuare de compania celor pe care ai ales să-i păstrezi pentru că şi ei au ştiut că vor să rămână. oamenii nu sunt ai noştri şi nu ne aparţin. nici noi nu aparţinem altora. nu sunt construită să-mi petrec viaţa cu un singur om sau cu acelaşi cerc neschimbat de prieteni. cei dragi rămân, mă bucur deja de nişte prietenii pe care le văd împlinindu-se frumos până la 90 de ani. dar nu mă pot gândi la un viitor-tipar în care nu cred.
dezordinea îţi oferă nesiguranţă şi o accept. haosul are partea lui de speranţă. un viitor pe care îl doreşti să îl controlezi nu îţi aduce doar disperare, dar te şi ţine pe loc. nu-mi rispesc prezentul, trăiesc si iubesc pentru mine. şi iubesc mulţi oameni, din toată inima, pentru că ei sunt aici, acum.
nu cred în prospectele medicamentelor şi cred că cel mai mult te poţi ajuta singur atunci când afli şi decizi că ai în tine tot ce-ţi trebuie pentru a fi un om puternic. nu am cum să cred în haosul care ne fărâmiţează existenţa. doar îl accept şi înţeleg că trebuie să fie. nu pot să urmăresc semne şi coincidenţe bizare, să sper, să-mi imaginez ceea ce nu ţine de noi.
pot doar să trăiesc, să iau decizii pe moment şi să-mi asum consecinţele acestei existenţe. şi, tocmai de aceea, cât de cât stăpâni pe ceea ce ne dorim să trăim, am învăţat că deciziile dor uneori, că nu te aplaudă nimeni când mai închizi o uşă şi ai vrea să ţi se spună: "ce om puternic eşti!". îţi construieşti singur medaliile şi-ţi agăţi singur diplomele pe perete.
după ani, după zeci de astfel de decizii, te vei bucura în continuare de compania celor pe care ai ales să-i păstrezi pentru că şi ei au ştiut că vor să rămână. oamenii nu sunt ai noştri şi nu ne aparţin. nici noi nu aparţinem altora. nu sunt construită să-mi petrec viaţa cu un singur om sau cu acelaşi cerc neschimbat de prieteni. cei dragi rămân, mă bucur deja de nişte prietenii pe care le văd împlinindu-se frumos până la 90 de ani. dar nu mă pot gândi la un viitor-tipar în care nu cred.
dezordinea îţi oferă nesiguranţă şi o accept. haosul are partea lui de speranţă. un viitor pe care îl doreşti să îl controlezi nu îţi aduce doar disperare, dar te şi ţine pe loc. nu-mi rispesc prezentul, trăiesc si iubesc pentru mine. şi iubesc mulţi oameni, din toată inima, pentru că ei sunt aici, acum.
25 February 2012
I had a dream and it was you
I did not recognize my hands tonight, I did not recognize my veins, as if by luck someone mistaken my destiny with his own. I had a dream and it was you. In an art gallery, you pointed at your sister. She was painting a blue painting and I told myself she is beautiful just like you. Before this we had been both covered in blue paint, we had to wash the blue color away, we were making love before that, before we were covered in blue paint. I had the strangest dream and I wondered why was there so much blue paint. I had a dream last night, the strangest dream. Like this ballet act now, the Gayane composition that you listen. The strangest sounds making my thoughts blue, as if covering them with a blue layer of paint, taking out the color from that dream. Or maybe my thoughts are going back into the realm of blue.
21 February 2012
I have lived
 |
| Gia Coppola for Weatherly Spring 2012 |
I was born in May and it would always rain on my birthday. I have lived autumns, smelled and enjoyed every memory of november days. what made me so sad during spring, I wonder. now I long for beams of sun and I long for warmth. a gentle touch on the skin of my hands.
too many times I have visited the doctor in the last two months. I have never felt so alone, so terribly alone. I wanted to be home again. this morning I felt I cannot go on. Small random administrative problems seemed too much. I have to face nothing, I have to keep this in mind. these are not real problems. my pile of issues, next to the other's real problems, is inexistent.
I knew I should be ashamed of such a weak mind after focusing on making myself stronger. it's just that sometimes we let ourselves fall.
tantrums, you might call them. I had moments of fury, of such strong anger. I am tired. I want to break free but I have no direction. I settled, but I don't know what I have settled for. I live in the present, but present is making me tired.
am I alone in the present? should I join others in enjoying comforting memories of a past where you'd walk with me in the morning or when we'd never thought one day we'd come to such an end?
I am lost and spring is not here.
what if one day
my heart felt as if it had skipped one beat. for a moment there, I understood. everything that had happened struck me in a split of a second but it quickly went away, only after it had stayed long enough to leave me with a heart ache, a small sting, and tears in the corner of the eyes. That was it. It has ended. I have lived it. I was coming to my senses after I had chosen to cover myself in numbness. Can you feel it? I have never felt so far away from real world like I have felt it this morning.
I got scared. Even now, my feet are numb. All these thoughts and worries occupied my mind for the last two months. You get tired, strange and you almost live somewhere else. Earthly things seem almost unattainable. Words fade away seconds after someone tells them. Actions are pointless or artificially completed. I guess I am feeling far away from everyone I know. I never thought this winter would mean an intense inner struggle. Every step on the icy cover on the street comes with a thought, every attempt of avoiding a sliding bump on the alley has its reflection on my thinking. And everything, in the end, hurts.
A strong need for crying comes from somewhere in the deep. Like in those moments when you grasp for air. I have been smothering my own feelings and my reactions and now they ask for their right to take place. Tears fall down on my cheeks and I'm suffocating.
I got scared. Even now, my feet are numb. All these thoughts and worries occupied my mind for the last two months. You get tired, strange and you almost live somewhere else. Earthly things seem almost unattainable. Words fade away seconds after someone tells them. Actions are pointless or artificially completed. I guess I am feeling far away from everyone I know. I never thought this winter would mean an intense inner struggle. Every step on the icy cover on the street comes with a thought, every attempt of avoiding a sliding bump on the alley has its reflection on my thinking. And everything, in the end, hurts.
A strong need for crying comes from somewhere in the deep. Like in those moments when you grasp for air. I have been smothering my own feelings and my reactions and now they ask for their right to take place. Tears fall down on my cheeks and I'm suffocating.
19 February 2012
ca în basmele din copilărie
nu ştiu de unde vine iubirea aceea care ţine o viaţă. poate că în unele regiuni din ţară se iubeşte mai mult. poate că atunci când provii dintr-o familie în care se trăia o astfel de poveste de zeci de ani înveţi să iubeşti la fel. poate că iubirea asta e dată doar celor care o pot duce o viaţă întreagă. în rest, noi (cei mai mulţi), râvnim după ea fără să ne gândim că s-ar putea să nu fie lucrul de care avem nevoie.
ridic din umeri dacă mă întreabă acum cineva ce-mi doresc. habar n-am. habar n-am în afară de sănătate. fericirea ne-o construim singuri. încrederea se educă. iubirea se întâmplă. şi se întâmplă cel mai frumos atunci când nu avem planuri fixe, când avem inimile deschise şi nu ne temem de necunoscut şi de ce o să aducă sau de ce nu o să mai aducă ziua de mâine.
deşi-mi plănuiesc ieşirile numai peste graniţă, am rămas cu un dor teribil de bucovina. aşa că-n vară e foarte probabil să revin. cât să respir nişte dimineţi curate, liniştite şi să citesc sub un nuc bătrân, în cea mai dumnezeiască linişte din lume.
(iubirea de o viaţă există. eu am cunoscut oameni care ştiu să iubească frumos şi care sunt construiţi pentru o astfel de iubire. eu încă nu ştiu, doar ridic din umeri şi vreau să merg din nou acolo unde cerul pare mai aproape de pământ).
ridic din umeri dacă mă întreabă acum cineva ce-mi doresc. habar n-am. habar n-am în afară de sănătate. fericirea ne-o construim singuri. încrederea se educă. iubirea se întâmplă. şi se întâmplă cel mai frumos atunci când nu avem planuri fixe, când avem inimile deschise şi nu ne temem de necunoscut şi de ce o să aducă sau de ce nu o să mai aducă ziua de mâine.
deşi-mi plănuiesc ieşirile numai peste graniţă, am rămas cu un dor teribil de bucovina. aşa că-n vară e foarte probabil să revin. cât să respir nişte dimineţi curate, liniştite şi să citesc sub un nuc bătrân, în cea mai dumnezeiască linişte din lume.
(iubirea de o viaţă există. eu am cunoscut oameni care ştiu să iubească frumos şi care sunt construiţi pentru o astfel de iubire. eu încă nu ştiu, doar ridic din umeri şi vreau să merg din nou acolo unde cerul pare mai aproape de pământ).
estamos cobardes
Cada uno en su curva, todos los planetas adelantan con igual dignidad. Seduce al tiempo, obliga al tiempo. Otros pueden acabar antes — peor o mejor para ellos. Tú, a tu vasto viaje; tú, a tu arco grande y a tu declinación segura. Tú, a lo tuyo.
- Reyes A. (1981). Obras completas
it never crossed my mind, really, to leave for good. to just leave. I have rarely experienced the feeling that, in fact, we might not be free, not at all. at the same time, I know we are free. but I might not be strong enough to accept this responsibility.
there are times, many times, when habitual activities give me the feeling of incredible tiredness. even eating or cooking dinner, sometimes, leavesme with the impression of raw uselessness. as if futility becomes tangible.
I might disappear, in those moments, I tell myself. reaching for something bigger, inexplicable, yet there, this seems to be the only permanent feeling. yet I knew that actions won over words and thoughts, that little I knew. that whatever felt or was thought as being unbearable, could be surpassed by making a tea, wiping a window, reading a book, walking in the sun.
because for some, figuring out why we are here might lead to despair. and in those moments it's better to just wait for spring while making yet another tea, thinking about old acquaintances, long forgotten lovers, new ones who enter in our lives while we are actually busy preparing tea. in a nutshell, grasping and enjoying whatever sun ray we might receive.
there are times, many times, when habitual activities give me the feeling of incredible tiredness. even eating or cooking dinner, sometimes, leavesme with the impression of raw uselessness. as if futility becomes tangible.
I might disappear, in those moments, I tell myself. reaching for something bigger, inexplicable, yet there, this seems to be the only permanent feeling. yet I knew that actions won over words and thoughts, that little I knew. that whatever felt or was thought as being unbearable, could be surpassed by making a tea, wiping a window, reading a book, walking in the sun.
because for some, figuring out why we are here might lead to despair. and in those moments it's better to just wait for spring while making yet another tea, thinking about old acquaintances, long forgotten lovers, new ones who enter in our lives while we are actually busy preparing tea. in a nutshell, grasping and enjoying whatever sun ray we might receive.
18 February 2012
SELF-SUFFICIENT
OH MY,
some just don't get it. I grew out of so many insecurities. Yes, I turned into wolf. A self-sufficient one. Which never replies messages if wolf doesn't want to. Strong decisions. When I fall, I hit hard. But I get even stronger. Until I find the balanced way of things. Wolf's now 56. Wolf was 64 last year. Wolf's trusting. Wolf's happy. Self-sufficient most of the time. But only starting recently. Self-sufficient about music, for instance. Self-sufficient while focusing on getting better. Sometimes 10 different ways can mess you up. Pick one and have faith.
Wolf's high on its own supplies.
LIFE IS ELSEWHERE
 |
| ©VERDE URSUZ |
"The ability to have complete faith in another human being is one of the finest qualities a person can possess." (H. Murakami - The Wind-Up Bird Chronicle)
Îmi trăiesc vieţile mai puţin aici şi întotdeauna din plin acolo. Bruxelles, Antwerp, Bruges. Abia aştept să plecăm. S-au rătăcit pe drum câteva vise în ultima vreme. S-a mai închis o uşă, aştept să se deschidă altele. E o luptă continuă. E iarnă. Nu suntem ai nimănui şi nu mai ştiu ce putem să facem cu adevărat şi ce nu. Cel mai mult îmi displace cum certitudinile s-au transformat în nesiguranţă. Cum se nasc unele frici. But wolf must be fed and heart needs to be trained. Feeling less means doing more. Because it means moving forward. Oare cât am crescut? Aş vrea să vină cineva cu un centimetru magic şi să-mi spună că am devenit cu uite-atât un alt om. Că mi-au crescut aripi, că au mai pierit din frici, că sunt, până la urmă, un altfel de om. Cer prea mult, prea repede.
Şi habar n-am cum să mai scriu, dar asta e o luptă veche.
14 February 2012
Un matin vous m'avez condamnée à choisir
În Bucureşti sunt sau nu sunt poduri? Noi nu mergem pe niciunele, trecem pe lângă baruri şi nu intrăm în ele, ajungem mereu în acelaşi loc înfundat, drag şi urât, în care ne simţim acasă pentru că ştim toate drumurile şi acolo ne ţinem amintirile din ultimii trei ani. Iarna trecută mi-am petrecut-o pe Calea Victoriei. Nu-mi imaginez zăpezi mai frumoase decât cele de lângă Muzeul de Artă şi Biblioteca Naţională. Acum doi ani, în faţa Ateneului, tot în zăpadă, m-am oprit, cu tot frigul din oase, şi m-am aşezat pe un zid de ciment. Mi se oprise şi inima cred şi nu mai voiam să merg niciunde.
De un an merg zilnic pe Calea Victoriei şi, din toamna trecută, pe lângă casa ta. Fără să mă mai gândesc la nimic, de parcă mi-ar fi înlocuit şi mie inima cu un ceas. Îmi plac lucrurile exacte, când e vorba de ce simţim şi trăim. Nu ştiu însă dacă-mi plac lucrurile astea atât de precise, amintirile, camerele. Prefer mereu o memorie slabă.
Mi-e dor de cafea.
De un an merg zilnic pe Calea Victoriei şi, din toamna trecută, pe lângă casa ta. Fără să mă mai gândesc la nimic, de parcă mi-ar fi înlocuit şi mie inima cu un ceas. Îmi plac lucrurile exacte, când e vorba de ce simţim şi trăim. Nu ştiu însă dacă-mi plac lucrurile astea atât de precise, amintirile, camerele. Prefer mereu o memorie slabă.
Mi-e dor de cafea.
PUSH IT BACK
Play this first:
Dorm liniştit. Puţin, doar câteva ore, într-un colţ al patului, nemişcată. Mă trezesc dimineaţa, cu greu, niciodată la ora 7. Corpul îmi refuză mişcările încă o oră. Nu-mi mai simt dimineţile, în ultima vreme. Nici săptămânile, nici serile. Simt doar oboseala pe care nu reuşesc să o îndepărtez. Mi-e aproape imposibil să mai văd un film singură. Îndur cu greu minutele. Ca şi cum aş pierde, aş rata ceva. Dar unde? Unde se întâmplă acel lucru pe care eu nu-l trăiesc dacă văd un film? E imposibil de explicat, dar sentimentul e clar.
În fiecare dimineaţă, acelaşi drum. Azi mi s-a părut că nici n-am gândit pe drum. Că totul a fost un vis alb, un drum simplu, drept, un fel de roată pe care se învârte un hamster, un nimic şi totuşi concentric. Nu-mi ajung nopţile şi-aş vrea să fiu aproape de toţi oamenii, de cei mai apropiaţi dintre ei, să-i îmbrăţişez şi să-mi spună că de vină e doar iarna interminabilă, frica mea de doctori şi spaimele care-şi fac loc din nou.
Nu le las să revină şi poate că anihilarea asta a gândurilor obişnuite din fiecare dimineaţă vine tocmai de acolo. S-a cam dus fericirea de două zile şi nu ştiu exact unde. Poate m-a luat pe nepregătite vremea, poate că, până la urmă, nu e bine să stai prea mult timp departe de-ai tăi. Şi totuşi, îmi place oraşul ăsta şi trăiesc o conspiraţie zilnică a propriei fiinţe.
Vorba cântecului, aproape că sunt gata să cred din nou, dumnezeule, dar numai dacă mă faci bine.
Dorm liniştit. Puţin, doar câteva ore, într-un colţ al patului, nemişcată. Mă trezesc dimineaţa, cu greu, niciodată la ora 7. Corpul îmi refuză mişcările încă o oră. Nu-mi mai simt dimineţile, în ultima vreme. Nici săptămânile, nici serile. Simt doar oboseala pe care nu reuşesc să o îndepărtez. Mi-e aproape imposibil să mai văd un film singură. Îndur cu greu minutele. Ca şi cum aş pierde, aş rata ceva. Dar unde? Unde se întâmplă acel lucru pe care eu nu-l trăiesc dacă văd un film? E imposibil de explicat, dar sentimentul e clar.
Nu le las să revină şi poate că anihilarea asta a gândurilor obişnuite din fiecare dimineaţă vine tocmai de acolo. S-a cam dus fericirea de două zile şi nu ştiu exact unde. Poate m-a luat pe nepregătite vremea, poate că, până la urmă, nu e bine să stai prea mult timp departe de-ai tăi. Şi totuşi, îmi place oraşul ăsta şi trăiesc o conspiraţie zilnică a propriei fiinţe.
Vorba cântecului, aproape că sunt gata să cred din nou, dumnezeule, dar numai dacă mă faci bine.
12 February 2012
NU MI-E FRICA DE OAMENI, CI UNEORI DE MINE
N-am vorbit mult despre tine şi nici n-am scris. Aşa că atunci (am vrut să scriu "acum", cât a trecut, o săptămână?) când ne-am despărţit, aş fi vrut să trăiesc o suferinţă firească, fără să fie cu adevărat dureroasă, prin îngrijorarea celor din jur. N-am putut să le cer însă ceea ce nici eu nu puteam să-mi ofer. Poate că alinarea lor m-ar fi întristat cu adevărat. Sau poate că nu e timpul trecut să sufăr. Poate că aşa reacţionez de data aceasta, de parcă aş avea o inimă cu amortizor. S-o fi frânt, dar nu s-a auzit nimic. Ştiu însă, oricât aş vrea, de amorul scrisului, că nu s-a rupt nimic. Nu pot să simt decât prea puţin.
N-am povestit detalii. N-am spus că îmi plăcea zâmbetul tău şi-mi plăcea că nu-mi reproşai nimic, nici măcar atunci când deveneam rece, când lucrurile se distanţau, iar eu mă bucuram că e bine şi-aşa. Poate că am fost un om rece şi prea indiferent. Nu mai ştiu cum să analizez trecutul. Îmi rămân doar simţurile, mirosul, râsetele noastre. Râdeam mult.
Nu ţi-am aruncat încă periuţa de dinţi, dar ţi-am tăiat tricoul. Nu cu înverşunare, ci ca să-l port. Nu de dor, ci dintr-o simplă obişnuinţă, poate uşor bizară, de a înfige foarfeca în unele tricouri şi de a le purta aşa, cumva altele. Nu simt nimic şi nu ştiu dacă e de vină frigul sau dacă oboseala şi toate medicamentele din ultimele săptămâni amorţesc în mine sentimente întregi. Oare aşa să fie, totuşi? Să mă fi transformat, cu adevărat, într-un lup de stepă?
11 February 2012
Au revoir, Tristesse
Aş vrea să simţi lumina asta din cameră. Tu, oricine. Să simţi apăsarea şi bucuria clipei, să asculţi liniştea şi să rămâi o clipă, în tăcere, cu chipul aproape de ceaşca de ceai. Ştii cum faci un ceai verde bun? Nu laşi apa să fiarbă de tot, o iei de pe foc înainte de punctul de fierbere. Mă opresc acum şi rememorez o dimineaţă pierdută, una dintre primele noastre dimineţi când, într-o linişte de undeva din centrul Bucureştiului (ce ciudat să-ţi imaginezi numai că şi în oraşul ăsta e uneori linişte) ţi-am ascultat inima bătând şi mi s-a părut cel mai firesc lucru din lume şi singurul. Torni apa de sus, peste frunzele uscate. Aştepţi două minute, nu mai mult. Am privit pe fereastră, în timpul ăsta. Ninge, iar zăpezile astea nu le-am mai trăit nicicum.
E casa mea şi parcă nici nu ştiu cum s-o spun. Cum să iau în mâini propoziţia asta, cum să schiţez, prin câteva cuvinte, viaţa pe care o am? Cine sunt? Am toate lucrurile pe care ni le dorim, de obicei? Liniştea asta, mie, mi-e suficientă. Poţi lăsa multe lucruri să te zguduie dacă nu ştii dinainte ce te face puternic. Nu-mi fac planuri. Tot ce fac, fac pentru mine. Dacă nu pot iubi pe cineva la un moment dat, nu mă frământ. Îmi găsesc fericirea în atât de multe lucruri. Pentru că nu pot să le mai văd altfel. Nu pot să nu văd cum, dincolo de o melancolie care m-ar face mai puţin om dacă n-aş simţi-o, există atât de multe motive care mă împlinesc.
Îmi zâmbeam, cu doar câteva minute, când ceaiul era deja gata, şi mă gândeam că m-am transformat, nici eu nu ştiu cum, dintr-un om temător, timid, neîncrezător, într-un om care iubeşte din nou tot, se iubeşte pe sine, îi iubeşte pe cei din jur, renunţă imediat la cei care i-ar putea aduce nefericire şi-şi găseşte sprijin în cei pe care îi are aproape şi care, până acum, au dovedit de nenumărate ori cum ştiu să îmbogăţească viaţa celorlalţi. Parcă nici nu-mi vine să cred că sunt aici, că nu mă leg de lucruri, că nu mă leg de planuri şi că, deşi încă mai am de muncit aici, fac faţă mult mai bine schimbărilor neaşteptate şi-mi spun că totul se întâmplă pentru un motiv şi că o schimbare înseamnă doar un pas înspre mai bine.
Şi sunt (nu ştiu nici eu cum am reuşit) resursa aceea nelimitată de optimism şi de gânduri bune pentru prieteni. Ştiu că, pe de o parte, e o alegere conştientă de a privi viaţa altfel, dar mai există şi o nouă perspectivă asupra vieţii pe care o simt cel mai mult în aceste momente de linişte când, după o săptămână plină, pot să zâmbesc ştiind că am trăit zile frumoase.
E casa mea şi parcă nici nu ştiu cum s-o spun. Cum să iau în mâini propoziţia asta, cum să schiţez, prin câteva cuvinte, viaţa pe care o am? Cine sunt? Am toate lucrurile pe care ni le dorim, de obicei? Liniştea asta, mie, mi-e suficientă. Poţi lăsa multe lucruri să te zguduie dacă nu ştii dinainte ce te face puternic. Nu-mi fac planuri. Tot ce fac, fac pentru mine. Dacă nu pot iubi pe cineva la un moment dat, nu mă frământ. Îmi găsesc fericirea în atât de multe lucruri. Pentru că nu pot să le mai văd altfel. Nu pot să nu văd cum, dincolo de o melancolie care m-ar face mai puţin om dacă n-aş simţi-o, există atât de multe motive care mă împlinesc.
Îmi zâmbeam, cu doar câteva minute, când ceaiul era deja gata, şi mă gândeam că m-am transformat, nici eu nu ştiu cum, dintr-un om temător, timid, neîncrezător, într-un om care iubeşte din nou tot, se iubeşte pe sine, îi iubeşte pe cei din jur, renunţă imediat la cei care i-ar putea aduce nefericire şi-şi găseşte sprijin în cei pe care îi are aproape şi care, până acum, au dovedit de nenumărate ori cum ştiu să îmbogăţească viaţa celorlalţi. Parcă nici nu-mi vine să cred că sunt aici, că nu mă leg de lucruri, că nu mă leg de planuri şi că, deşi încă mai am de muncit aici, fac faţă mult mai bine schimbărilor neaşteptate şi-mi spun că totul se întâmplă pentru un motiv şi că o schimbare înseamnă doar un pas înspre mai bine.
Şi sunt (nu ştiu nici eu cum am reuşit) resursa aceea nelimitată de optimism şi de gânduri bune pentru prieteni. Ştiu că, pe de o parte, e o alegere conştientă de a privi viaţa altfel, dar mai există şi o nouă perspectivă asupra vieţii pe care o simt cel mai mult în aceste momente de linişte când, după o săptămână plină, pot să zâmbesc ştiind că am trăit zile frumoase.
09 February 2012
imi umpli inima cu muzica si nici nu stii
nu este minunat ca putem sa schimbam cine suntem? ca dumnezeu, daca vreti, ne-a lasat aceasta posibilitate? ca atunci cand, dupa multi ani in care te cauti, sa te descoperi si sa intelegi ca daca nu iti place cine esti, te poti schimba?
nu am inteles niciodata ce inseamna acel "iubeste-te asa cum esti". nu, schimba-te. pentru ca "asa cum esti" s-ar putea sa nu fie suficient de bun nici pentru tine, nici pentru ceilalti. s-ar putea sa fim prea rai, prea egoisti. e bine sa stim asta. e bine sa stim cine suntem si daca suntem suficient de buni in relatia cu ceilalti.
oricine se poate schimba. nu incepand de maine, ci de acum. nu incepand de luna viitoare. pentru ca aceasta schimbare nu consta in ceva exterior, iar determinarea nu o vom gasi in forte care vin de la ceilalti.
lasa-te inspirat de cei din jur si fa efectiv schimbarea aceea. oricat de greu sau lung o sa ti se para drumul, o sa simti, dupa primii pasi, ca traiesti. O sa incepi sa te intrebi de ce nu ai facut asta mai devreme. O astfel de schimbare nu iti da insa voie sa privesti in trecut. Si nu te lasa sa tii cu dintii de oamenii pe care nu ar trebui sa-i ai oricum in viata ta. Daca cineva inca mai are ce cauta in lumea ta, o sa fie acolo sau o sa revina, intr-un fel sau altul. In tot acest timp, tu trebuie sa te bucuri de prezent. Traieste. Trecutul e trecut, iar viitorul nu poate fi controlat. Dar prezentul, acest prezent care ne ofera tot, absolut tot, cum sa nu il savuram si sa il dam in schimb unor ganduri despre trecut sau despre oameni care ne intristeaza? Am facut de multa vreme curat in ceea ce priveste oamenii pe care ii am in viata mea. Nu las pe nimeni in ea daca are de gand sa vina cu bocancii plini de noroi. Nu e timp pentru asa ceva.
Nu inseamna ca iti pasa mai putin de altii, dar iti pasa mai mult de tine. Iar atunci cand iti este bine, le va fi bine si altora. Pentru ca daca tu nu ai ganduri negative, nu le vei transmite mai departe. Gaseste-ti fericirea in orice, caut-o. Dar incepe prin a te bucura de faptul ca existi, ca iti este oferit prezentul, ca inca mai poti citi aceste randuri, ca traiesti si ca poti alege sa fii fericit.
Nu-mi place ca nu mai scriu cum scriam inainte, dar asa cum am spus de nenumarate ori in ultima vreme, despre fericire nu pot sa scriu decat din inima si nu toate aceste ganduri au forma asta simpla, directa, sincera.
nu am inteles niciodata ce inseamna acel "iubeste-te asa cum esti". nu, schimba-te. pentru ca "asa cum esti" s-ar putea sa nu fie suficient de bun nici pentru tine, nici pentru ceilalti. s-ar putea sa fim prea rai, prea egoisti. e bine sa stim asta. e bine sa stim cine suntem si daca suntem suficient de buni in relatia cu ceilalti.
oricine se poate schimba. nu incepand de maine, ci de acum. nu incepand de luna viitoare. pentru ca aceasta schimbare nu consta in ceva exterior, iar determinarea nu o vom gasi in forte care vin de la ceilalti.
lasa-te inspirat de cei din jur si fa efectiv schimbarea aceea. oricat de greu sau lung o sa ti se para drumul, o sa simti, dupa primii pasi, ca traiesti. O sa incepi sa te intrebi de ce nu ai facut asta mai devreme. O astfel de schimbare nu iti da insa voie sa privesti in trecut. Si nu te lasa sa tii cu dintii de oamenii pe care nu ar trebui sa-i ai oricum in viata ta. Daca cineva inca mai are ce cauta in lumea ta, o sa fie acolo sau o sa revina, intr-un fel sau altul. In tot acest timp, tu trebuie sa te bucuri de prezent. Traieste. Trecutul e trecut, iar viitorul nu poate fi controlat. Dar prezentul, acest prezent care ne ofera tot, absolut tot, cum sa nu il savuram si sa il dam in schimb unor ganduri despre trecut sau despre oameni care ne intristeaza? Am facut de multa vreme curat in ceea ce priveste oamenii pe care ii am in viata mea. Nu las pe nimeni in ea daca are de gand sa vina cu bocancii plini de noroi. Nu e timp pentru asa ceva.
Nu inseamna ca iti pasa mai putin de altii, dar iti pasa mai mult de tine. Iar atunci cand iti este bine, le va fi bine si altora. Pentru ca daca tu nu ai ganduri negative, nu le vei transmite mai departe. Gaseste-ti fericirea in orice, caut-o. Dar incepe prin a te bucura de faptul ca existi, ca iti este oferit prezentul, ca inca mai poti citi aceste randuri, ca traiesti si ca poti alege sa fii fericit.
Nu-mi place ca nu mai scriu cum scriam inainte, dar asa cum am spus de nenumarate ori in ultima vreme, despre fericire nu pot sa scriu decat din inima si nu toate aceste ganduri au forma asta simpla, directa, sincera.
08 February 2012
pe scurt
I remember our first nights together. I think I remember you being in love then. Or just looking like someone in love. Your songs. The way you could sing. That song I will listen again because it is a beautiful song. At some point, we stopped listening to that music. We stopped dancing. I remember me telling you how I cannot nor want to be with you all the time. You wanted this. Because you didn't have enough trust. I cannot trust for both. I cannot live for both. I cannot worry for both. Nor should I worry because of you.
This is how I've been educated. But it took me 24 years to understand it. And it was the man I love (not loved, but still loving) who offered me this gift of living present moment without even knowing it. Gradually, I learned how to never look back in anger. How to take all the beautiful parts. This is the only way one can move on.
That is why I never have hard feelings. There is no anger, sometimes just confusion. But I take some days to look at it, to analyze and finally, to draw conclusions. And that's it, I move on. I enjoy my own being, I enjoy my solitude, I focus on myself more than ever. I came a long way and this is a continuous trip. And every step just has to be amazing.
And there is music all the way. And there are no people who cannot keep up. Like I said, I cannot worry for both when the reasons are shallow and when people create dramas which should not be there. When people just wanna be unhappy and keep on feeding their own sadness. No one should try or think they can make others trust themselves. I am not Vincent de Paul and it's not up to me to forgive people. I just move on.
Closing dors, revolving doors. This music is pure pleasure. Wish all of you could feel it. I have become such a different person is just a few months. And it is just so great to have your friends confirming your change. You look happy. That's because I am.
This is how I've been educated. But it took me 24 years to understand it. And it was the man I love (not loved, but still loving) who offered me this gift of living present moment without even knowing it. Gradually, I learned how to never look back in anger. How to take all the beautiful parts. This is the only way one can move on.
That is why I never have hard feelings. There is no anger, sometimes just confusion. But I take some days to look at it, to analyze and finally, to draw conclusions. And that's it, I move on. I enjoy my own being, I enjoy my solitude, I focus on myself more than ever. I came a long way and this is a continuous trip. And every step just has to be amazing.
And there is music all the way. And there are no people who cannot keep up. Like I said, I cannot worry for both when the reasons are shallow and when people create dramas which should not be there. When people just wanna be unhappy and keep on feeding their own sadness. No one should try or think they can make others trust themselves. I am not Vincent de Paul and it's not up to me to forgive people. I just move on.
Closing dors, revolving doors. This music is pure pleasure. Wish all of you could feel it. I have become such a different person is just a few months. And it is just so great to have your friends confirming your change. You look happy. That's because I am.
07 February 2012
să ştii că e greu să fii fericit şi să alegi acest drum, asta te face un om puternic
am adormit la 9 seara şi m-am trezit după 15 minute în sunetul soneriei pe care nu mi-o aminteam. Năucitor, revin în minte imagini ale unor telefoane care se odihneau, de luni bune, pe aceeaşi măsuţă. O alarmă suna întotdeauna, înciudată, la 7. Cealaltă, mărinimoasă şi nu prea, îi mai ceda 15 minute din timpul ei care avea să sosească abia la 9. Să adormi seara, odata cu găinile, ar spune bunica. După nopţi prelungite şi întinse cu înfrigurare şi cafele până spre ora 3, am adormit la 9, sub greaua tihnă pe care doar un Alter Blego al lui Emil Brumaru ti-o poate oferi.
Recitesc pe fugă câteva pasaje şi-mi caut somnul, dupa 2 pastile. E luni şi parcă a trecut o săptămână. Acum e marţi, probabil, doar una din zilele alea de marţi, cum spune un prieten, când ar putea să fie la fel de joi.
Recitesc pe fugă câteva pasaje şi-mi caut somnul, dupa 2 pastile. E luni şi parcă a trecut o săptămână. Acum e marţi, probabil, doar una din zilele alea de marţi, cum spune un prieten, când ar putea să fie la fel de joi.
05 February 2012
Maybe I'm a different breed
Play this first:
Sunt încă acolo. Respir, prin pori, ultimele beat-uri înainte ca totul să se termine. Dar dincolo, undeva la doar câţiva kilometri, altcineva are "a say on my heartbeat". And one day we'll make love, but on a different playlist.
A treia cafea şi-ncep să mă gândesc că în curând o să le pierd şirul. Sunt momente în care simţi că nu-ţi mai rămâne nimic. Şi tocmai atunci trebuie să crezi că ai exact ce-ţi trebuie ca să mergi mai departe.
Ninge mult, poate ca să acopere nişte urme, nu? De acum două zile şi până azi. Un sfârşit pe care nu l-a prevăzut niciunul dintre noi. Gustul amar al celei mai ieftine cafele din lume. Cele trei ore pe care le-am petrecut aşteptând să se trezească cineva. Oricine.
Să ne adâncim sau să nu ne adâncim rănile? Să nu. O să fie primăvară în curând.
Sunt încă acolo. Respir, prin pori, ultimele beat-uri înainte ca totul să se termine. Dar dincolo, undeva la doar câţiva kilometri, altcineva are "a say on my heartbeat". And one day we'll make love, but on a different playlist.
A treia cafea şi-ncep să mă gândesc că în curând o să le pierd şirul. Sunt momente în care simţi că nu-ţi mai rămâne nimic. Şi tocmai atunci trebuie să crezi că ai exact ce-ţi trebuie ca să mergi mai departe.
Ninge mult, poate ca să acopere nişte urme, nu? De acum două zile şi până azi. Un sfârşit pe care nu l-a prevăzut niciunul dintre noi. Gustul amar al celei mai ieftine cafele din lume. Cele trei ore pe care le-am petrecut aşteptând să se trezească cineva. Oricine.
Să ne adâncim sau să nu ne adâncim rănile? Să nu. O să fie primăvară în curând.
 |
| shots I took for hypestreet.ro, on the website tomorrow.
Like my other self here.
|
04 February 2012
real fake watches, genuine fake love
Good deed on today's list break-up with boyfriend after he says I love you.
Nu mi-am luat la revedere de la priveliştea de pe fereastră. Aproape că nici de la el. Realizezi abia în timp ce mergi prin zăpadă, atent să nu cazi (deşi probabil te-ai ridica fără să-ţi pese prea mult) că azi a fost ultima dimineaţă în care. Ultima dimineaţă în care l-ai sărutat, ultima dimineaţă în care l-ai privit dormind. Prima şi ultima noapte în care ţi-a spus că te iubeşte.
Nu am un tipar anume pentru relaţii, dar am o definiţie clară a fericirii şi a iubirii. Tu nu mi-ai spus că mă iubeşti gândindu-te că o să sufăr, iar eu nu ţi-am spus pentru că nu te iubesc. Am învăţat însă că atunci când iubeşti cu adevărat pe cineva, faci tot posibilul să nu răneşti persoana respectivă. And FYI: This is not how you break up with a person. De fapt, asta este pentru my own information.
A trecut doar o oră şi jumătate (probabil mai multe când transcriu asta) şi ştiu că am luat decizia bună. Another one bites the dust. And that's not me.
A fost cea mai frumoasă relaţie. Iau lucrurile bune din ea pentru că tu eşti în continuare un om bun. Sper că într-o zi o să descoperi şi tu acea definiţie a iubirii care te va ajuta să nu-i răneşti pe ceilalţi şi să nu te urăşti aşa cum mi-ai spus.
Oamenii se schimbă, dar nu pot sta lângă cineva care nu crede în schimbare. Şi care nu încearcă să te oprească atunci când pleci după doar două ore de somn şi care îţi spune adevărul după multe luni de zile. Nu sunt reproşuri, sunt fapte pe care le notez pentru că fericirea mea nu depinde de alţi oameni. Fericirea e în mine şi nu mă pot opri ca să îmi plâng de milă.
M-ai făcut fericită într-adevăr, dar s-a terminat totul când honestly you lost your head. But honestly, as long as your head is still attached to the body, I don't see how you cannot think anymore. "Kisses".
I am not cold hearted, I just love me more.
Nu mi-am luat la revedere de la priveliştea de pe fereastră. Aproape că nici de la el. Realizezi abia în timp ce mergi prin zăpadă, atent să nu cazi (deşi probabil te-ai ridica fără să-ţi pese prea mult) că azi a fost ultima dimineaţă în care. Ultima dimineaţă în care l-ai sărutat, ultima dimineaţă în care l-ai privit dormind. Prima şi ultima noapte în care ţi-a spus că te iubeşte.
Nu am un tipar anume pentru relaţii, dar am o definiţie clară a fericirii şi a iubirii. Tu nu mi-ai spus că mă iubeşti gândindu-te că o să sufăr, iar eu nu ţi-am spus pentru că nu te iubesc. Am învăţat însă că atunci când iubeşti cu adevărat pe cineva, faci tot posibilul să nu răneşti persoana respectivă. And FYI: This is not how you break up with a person. De fapt, asta este pentru my own information.
A trecut doar o oră şi jumătate (probabil mai multe când transcriu asta) şi ştiu că am luat decizia bună. Another one bites the dust. And that's not me.
A fost cea mai frumoasă relaţie. Iau lucrurile bune din ea pentru că tu eşti în continuare un om bun. Sper că într-o zi o să descoperi şi tu acea definiţie a iubirii care te va ajuta să nu-i răneşti pe ceilalţi şi să nu te urăşti aşa cum mi-ai spus.
Oamenii se schimbă, dar nu pot sta lângă cineva care nu crede în schimbare. Şi care nu încearcă să te oprească atunci când pleci după doar două ore de somn şi care îţi spune adevărul după multe luni de zile. Nu sunt reproşuri, sunt fapte pe care le notez pentru că fericirea mea nu depinde de alţi oameni. Fericirea e în mine şi nu mă pot opri ca să îmi plâng de milă.
M-ai făcut fericită într-adevăr, dar s-a terminat totul când honestly you lost your head. But honestly, as long as your head is still attached to the body, I don't see how you cannot think anymore. "Kisses".
I am not cold hearted, I just love me more.
03 February 2012
high on so many levels
Play this first:
I need it in my veins. I have it my veins. It's injecting my soul. The world out there doesn't exist anymore. I am high on music. Higher than ever. Every sound which you cannot identify, I feel it in me. Bursting multi-coloured sounds, I'm drowning between the most incredible waves of sound. How could I describe this to you? You just turn the volume up and you feel it. It goes straight to my heart.
God knows I've been listening to almost every music genre. Always open to new, looking for the matching sound. The sound that'd match my self. And I found it. I have finally found it. Or maybe it's been always there, waiting for me.
It's the burning sound of pleasure. Pure pleasure. I am smiling while listening to it and it's been like this for the last weeks. You do not expect others to enjoy or love your music. You just like it and TRUST it to the level that you no longer care. You just finally trust your own music matching you. Because I know myself, at last. Finally, after knowing who I am and loving the wolf side, this music completes me. I am loving so many things and so many people.
Finally, I am truly loving life.
I need it in my veins. I have it my veins. It's injecting my soul. The world out there doesn't exist anymore. I am high on music. Higher than ever. Every sound which you cannot identify, I feel it in me. Bursting multi-coloured sounds, I'm drowning between the most incredible waves of sound. How could I describe this to you? You just turn the volume up and you feel it. It goes straight to my heart.
God knows I've been listening to almost every music genre. Always open to new, looking for the matching sound. The sound that'd match my self. And I found it. I have finally found it. Or maybe it's been always there, waiting for me.
It's the burning sound of pleasure. Pure pleasure. I am smiling while listening to it and it's been like this for the last weeks. You do not expect others to enjoy or love your music. You just like it and TRUST it to the level that you no longer care. You just finally trust your own music matching you. Because I know myself, at last. Finally, after knowing who I am and loving the wolf side, this music completes me. I am loving so many things and so many people.
Finally, I am truly loving life.
01 February 2012
gustul dulce al unei cafele amare
Play this first:
doar oamenii care iau decizii sunt oameni puternici. stiu asta de cateva luni de zile si-mi place. e greu uneori, dar nimic nu e mai palpitant. asa cum nimic nu e mai plictisitor (adesea nociv) sa ramai in aceeasi situatie pentru un timp nedefinit. e naucitor, te zapaceste de-a dreptul viata asta in care inchizi usi, deschizi altele, renunti la oamenii, ii iubesti pe altii zi de zi, le esti recunoscator, cunosti oameni noi si cresti, te bucuri de o multime de lucruri pe langa care treceai inainte fara sa le vezi si esti, pur si simplu, recunoscator pentru viata.
azi mi-au cazut trei nasturi de la haina si cineva de la un radio m-a oprit pe strada sa ma intrebe daca banii mei se duc pe evenimente culturale sau nu pentru ca un studiu recent arata ca oamenii care au o viata activa din punctul asta de vedere sunt mai fericiti. asta pentru ca oamenii astia traiesc si nu traiesc la nesfarsit in aceeasi situatie.
mi-am zambit si i-am zambit, cu cei trei nasturi in buzunar, si i-am spus ca banii mei se duc pe astfel de evenimente.
as long as you're doing what you're doing, you'll be getting what you're getting.
that's why I change things and I do new things. this is how I found MY music.
nu stiu cum mi-am gasit muzica de suflet. nu stiu daca a fost datorita unei cautari constante, dar am gasit-o. insuportabila pentru unii, pe mine ma face fericita. sunt sunete pe care le identific acolo unde altii aud doar zgomot, dar care mie imi ajung direct in inima si care ma fac sa zambesc si sa ma bucur ca asa ceva exista. nu discreditez niciun alt fel de muzica. imi doresc ca toti sa se bucure de ceea ce le place la fel de mult. sa simta totul cu adevarat. sa simta enorm.
cafeaua amara are un gust dulce, cartile astea multe infulecate saptamanal par prea putine. adaug, adaug, adaug. privesc cu drag in lunile care abia s-au scurs si zambesc. si iar ma coplesesc toate trairile si toate sentimentele si toate cate s-au intamplat. si iar nu stiu ce e cu fericirea asta si voi iar o sa credeti ca ursuz se mai numeste degeaba ursuz. dar sa stiti ca dincolo de aceasta stare, cred in echilibru, in "una calda, alta rece", in temperarea sentimentelor extreme, in potolirea unor asteptari prea mari pe care uneori ni le alimentam fara sa mai tinem cont de realitate.
si-as mai scrie, dar cand scriu despre astfel de lucruri simple, mult prea reale, nu pot sa scriu nicicum asa cum verde ursuz obisnuia sa scrie candva.
doar oamenii care iau decizii sunt oameni puternici. stiu asta de cateva luni de zile si-mi place. e greu uneori, dar nimic nu e mai palpitant. asa cum nimic nu e mai plictisitor (adesea nociv) sa ramai in aceeasi situatie pentru un timp nedefinit. e naucitor, te zapaceste de-a dreptul viata asta in care inchizi usi, deschizi altele, renunti la oamenii, ii iubesti pe altii zi de zi, le esti recunoscator, cunosti oameni noi si cresti, te bucuri de o multime de lucruri pe langa care treceai inainte fara sa le vezi si esti, pur si simplu, recunoscator pentru viata.
azi mi-au cazut trei nasturi de la haina si cineva de la un radio m-a oprit pe strada sa ma intrebe daca banii mei se duc pe evenimente culturale sau nu pentru ca un studiu recent arata ca oamenii care au o viata activa din punctul asta de vedere sunt mai fericiti. asta pentru ca oamenii astia traiesc si nu traiesc la nesfarsit in aceeasi situatie.
mi-am zambit si i-am zambit, cu cei trei nasturi in buzunar, si i-am spus ca banii mei se duc pe astfel de evenimente.
as long as you're doing what you're doing, you'll be getting what you're getting.
that's why I change things and I do new things. this is how I found MY music.
nu stiu cum mi-am gasit muzica de suflet. nu stiu daca a fost datorita unei cautari constante, dar am gasit-o. insuportabila pentru unii, pe mine ma face fericita. sunt sunete pe care le identific acolo unde altii aud doar zgomot, dar care mie imi ajung direct in inima si care ma fac sa zambesc si sa ma bucur ca asa ceva exista. nu discreditez niciun alt fel de muzica. imi doresc ca toti sa se bucure de ceea ce le place la fel de mult. sa simta totul cu adevarat. sa simta enorm.
cafeaua amara are un gust dulce, cartile astea multe infulecate saptamanal par prea putine. adaug, adaug, adaug. privesc cu drag in lunile care abia s-au scurs si zambesc. si iar ma coplesesc toate trairile si toate sentimentele si toate cate s-au intamplat. si iar nu stiu ce e cu fericirea asta si voi iar o sa credeti ca ursuz se mai numeste degeaba ursuz. dar sa stiti ca dincolo de aceasta stare, cred in echilibru, in "una calda, alta rece", in temperarea sentimentelor extreme, in potolirea unor asteptari prea mari pe care uneori ni le alimentam fara sa mai tinem cont de realitate.
si-as mai scrie, dar cand scriu despre astfel de lucruri simple, mult prea reale, nu pot sa scriu nicicum asa cum verde ursuz obisnuia sa scrie candva.
Subscribe to:
Posts (Atom)
