iubeşte-te pe tine însuţi ca pe tine însuţi

pentru că nimeni nu te va iubi mai mult şi dacă te va iubi mai mult, rău o să-ţi fie. am dat la o parte scrisul şi-am lăsat gol de câte trei ceşti de cafea tare. mi-a fost frică de toate fricile pământului şi-am urât până n-a mai rămas decât iubire. am dat la o parte toate obiceiurile rele şi-acum nu îndrăznesc să beau decât apă fiindcă sufletul nu se mai hrăneşte noaptea târziu decât cu un singur vis.

urcă cele trei etaje ca şi cum nici n-ai şti unde vrei să ajungi. îţi port tricoul tăiat şi mi-e frică mereu să nu mănânc prea mult, nu prea mult ştiind că nu te poţi întoarce acolo oricum nu mai ai cum. şi câtă dragoste, tot atâta pierzanie.

e uşor să ajungi acolo unde vrei atunci când nici nu ştii cât de aproape eşti pentru că te uiţi doar în cafeaua ta şi te iubeşti ca niciodată. nu te mai gândeşti prea mult la cum ai ajuns aici după ce ai văzut că în toată lumea nu există decât o singură cale. îţi frângi uneori mâinile, mai ales atunci când îţi amorţesc, sau acum, când te dor după cele câteva sute de rânduri scrise.

doar uneori mai aluneci pe panta fină de unde îi tragi uneori şi pe cei apropiaţi ţie, apropiaţi şi altora, în marea nefirească a celui mai mic cerc din lume. ne împărţim fumul şi amintirile şi suntem, de-atâta vreme, aceiaşi.