bunicul meu nu are barbă albă, dar e plin de poveşti cu zăpadă

mi-am imaginat de multe ori cum ar fi fost să am un bunic cu barbă albă, care să fumeze pipă şi care să aibă o bibliotecă mare, mare de tot la ale cărei rafturi de sus să nu poţi să ajungi decât cu o scară pe picioarele căreia aş fi scrijelit eu omuleţi strâmbi cu picioarele subţiri ca un pai. bunicul meu nu are barbă albă, dar e plin de poveşti cu zăpadă. în ochii lui albaştri şi senini regăsesc şi acum amintirile unui copil care a cunoscut îndeaproape fiecare lună din an şi fiecare fir de iarbă. un copil care a stat de multe ori să vadă cum cară furnicile firimituri şi bucăţi de frunze. un copil care iubeşte şi acum, mai mult poate decât orice, dimineţile de vară în care vrăbiile ciripesc într-un fel anume. un copil care iubeşte teiul cel mare din curtea vecinei, un tei în care adesea guguştiucii îi însoţeau somnul de după-amiază. un copil care o să îşi amintească întotdeauna de lumina apusului când se spune că "se uită soarele-napoi" şi mâine o să fie cu siguranţă senin. un copil care a avut timp să asculte glasul pământului, care a avut timp să observe că lumina de primăvară e diferită de cea de vară, aşa cum lumina iernii e cu totul alta decât cea de toamnă. un copil care nu se împacă decât cu ploile din septembrie şi octombrie.
bunicul meu nu are barbă albă şi nu fumează, dar e plin de poveşti. şi ce-ar fi un bunic fără ele?


mi-e dor de o poveste spusă lin.

ştiu eu sigur

că am crescut. că sentimente care altădată ar fi dat năvală stau cuminţi de multă vreme. că mustrări de conştiinţă şi analize retrospective nu-şi mai au locul în mintea mea. că nu mai despic firul în patru atunci când decid să trăiesc momentul. că asta se cheamă că sunt un om responsabil care îşi asumă tot ce săvârşeşte. că deşi uneori nu par, am capul pe umeri. că îmi dau seama că sentimentele şi emoţiile vin şi trec, dar noi rămânem aceiaşi în esenţă, iar mintea îşi păstrează întotdeauna calmul natural. de ce să o tulbur cu griji care vor ajunge să mă caracterizeze dacă le las să îmi ocupe mintea mai mult decât ar trebui? gândurile apar şi dispar. aşa că ştiu eu sigur că am crescut. că deşi regret că nu am apucat să dorm azi-noapte, nu-i timpul trecut ca să mă bucur de ziua asta aşa cum merită tratată o sâmbătă.

pe benjamin franklin

acum că-i noapte iar şi ninge, aş vrea să ne-mpărţim zăpezile. să ne plimbăm mână-n mână pe Benjamin Franklin, să cumpărăm repede ceva de la patiseria franceză, poate să şi stăm un pic de poveşti la una dintre măsuţele de pe trotuar. ce spui?
acum că-i noapte şi ninge iar, aş sacrifica somnul şi aş ieşi cu tine prin zăpadă. poate să alunecăm pe gheaţa din faţa Ateneului.
încep să cred că depinde de noi să facem totul să fie uşor, să ne ferim de drame şi lacrimi înnodate în barbă la nesfârşit. ce spui?

şi uite-aşa

a venit şi seara dinaintea examenului, cu grijile de rigoare, cu obiceiurile proaste de care nu m-am dezvăţat nici acum, cu zecile de alte lucruri pe care le găsesc de făcut, mai puţin învăţatul. şi uite-aşa, mi-am reamintit cât nu-mi plac oamenii care se comportă exact aşa cum ştiu că se vor comporta, pe care îi citesc ca pe nişte cărţi deschise, dar care se bat cu pumnii în piept că ei nu sunt aşa. că atunci când le arăţi că îi vezi atât de clar, n-au curajul să recunoască şi te mint în faţă. şi nu-mi plac oamenii care după toate astea, te fac să regreţi că ai lăsat din nou de la tine. oameni care îşi proiectează neîncrederea asupra celorlalţi şi sfârşesc prin a crede că toţi sunt la fel. pentru cei ca ei, nu vreau să învăţ să fiu mai bună şi să uit şi să iert. pentru că ei sunt acei oameni care te fac să te simţi rău chiar şi după ce ai iertat, chiar şi atunci când întinzi braţele deşi nu ai greşit cu nimic. celor ca voi, nici măcar un cuvânt de azi înainte.

acum că e târziu şi-i seară

am alunecat pe urmele atâtor zeci de oameni. urme care au bătătorit zăpada până la uşa ta. şi înapoi, până la mine. ca şi cum ei, nişte necunoscuţi, au vrut să ne ajute să ne întâlnim mai uşor. nopţile se pierd în secunde care trec îndată ce clipeşti. şi singură, printre gânduri şi umbre aruncate de lumina lunii, presar cuvinte ca să ştiu drumul de întoarcere.

dăruieşte-mi aripi. dăruieşte-mi cuvinte simple.

o dimineaţă.

în calorifer se auzeau pocnituri mici. acum nu mai ninge. mirosul de ceai mai pluteşte încă în cameră. tu dormi, cu fruntea ascunsă de gânduri. nu îţi văd chipul, aşa cum stai acum, cu mâinile care îmbrăţişează perna. nu mai e mult şi o să te trezeşti să îţi bei cafeaua.
chiar dacă e după-amiază, chiar dacă e luni.
în calorifer se auzeau pocnituri mici. mi-am sprijinit capul pe spatele tău. încet, ca să nu te trezesc. să fur din căldura corpului tău, moleşit de somn şi de vise. să fur din tine, atât cât mai pot.
te iubesc când dimineaţa ţi-s ochii pe jumătate deschişi, când lumina abia îndrăzneşte să îi atingă, când zâmbeşti, iar tu zâmbeşti tot timpul, când înserările sunt cele mai frumoase pentru că vin odată cu tine.
tu încă mai dormi.
chiar dacă e după-amiază, chiar dacă e luni.

so

fifteen years of Romanian educational system later, eu încă învăţ cu doar câteva zile înainte de un examen. and even then, that can hardly be called studying. it's more like not going out for three days in a row, freaking out, taking long breaks, long-long breaks, reading a little, eating a lot, then taking breaks, hmm, no movies, no chit-chat with friends, pretty much no social life. so, yep, three days in a row I turn into this weird almost human being whose lack of motivation is painful. yeah. so this post would've fit better on my other blog. no, the other one. yes, this one. but I feel like I'd waste too much time [giggle] posting it once again so I'll get back to my amazing book. it's marketing, it's really what I've been craving for all my life so hooray to me and to whoever wrote the book. I actually know, just don't want to get into details.
so...
today, in one of my long breaks, I read about the benefits of drinking green tea (the one and only tea I cannot actually drink-yes, the biggest tea fan had a dark secret, now you do know everything about me) and I found out... well, mainly, that it's really really really good to drink green tea (but not too much because then it's... bad :-?? ). so, yeah, I'll give it a shot.
oh, you should also know that this post is to be read quickly and if possible, with a British accent. I'm kidding, but if you can do it, then that would just make it all sound much better. it's more like a video, you know, the sort you see on youtube. I fall for those sometimes (but who would not fall for andrew bravener, for instance?----> guilty pleasure!)
so, enjoy your day and congratulations if you already are green tea fans, that makes you healthier then... ugh... well, many people?! :-?

later edit: this post was full of mistakes, a proof that I'm tired from taking those long breaks. I actually even wrote Bristish instead of British. But I guess no one from Great Bristain would care.

the little things you do to me

especially when you do nothing.

ce prinţipuri, ce demnitate?

ugh.

aici e vorba de iubire!

Today I give you all

love.

pe mine se pare că mă binedispune şi coldrexul, nu doar ceaiul.

şi deşi toţi suntem acum mai mult sau mai puţin ocupaţi, toate se rezolvă aşa cum s-au rezolvat şi până acum. şi chiar dacă primăvara se lasă aşteptată, şi chiar dacă el nu e cel pe care îl doream, şi chiar dacă apartamentele de pe kogălniceanu, cele cu balcon micuţ din fier forjat, nu sunt încă de închiriat, şi chiar dacă azi am dormit mult mai mult decât ar fi trebuit, şi chiar dacă nu am reuşit să nu-mi mai fac griji pentru toate nimicurile, today I give you all love.

şi dacă aveţi nevoie de o pauză, în control vor fi, ca în fiecare duminică, încă două filme.
de la 17.00.
intrarea liberă.
I'll be there, as usual.
enjoy your day!

ce te faci când

deşi nu ai timp, decizi să ţi-l micşorezi şi mai mult? când în loc să înveţi pentru examen, îl alegi pe mozart şi biscuiţii cu chimen suprinzător de buni? (pentru că ţie, de obicei, nu îţi place chimenul). ce te faci când deşi ştii sigur că prin mintea ta se perindă zeci de gânduri, de la o vreme unul singur pare să deţină supremaţia? ce te faci când mai ai puţin şi-ţi calci pe inimă şi pe principii şi pe tot, dar zâmbeşti hoţeşte ca un copil mic care a făcut o răutate, dar căruia nu-i pare rău şi care nici nu are de gând să îşi ceară iertare? tu ce te faci când te confrunţi cu copilul încăpăţânat din tine?
biscuiţii cu chimen nu l-au păcălit aşa că încă ne certăm aprins.

de ascultat cu ochii închişi

pentru că imaginile ne distrag uneori atenţia de la ce e cu adevărat important.

I wanna show you everything inside of me

doar că nu avem timp. cam asta ar fi problema cu iubirea, cu nefericirea, cu tot ce ne face la un moment dat să credem că depindem de altcineva pentru a fi fericiţi.
cum facem să arătăm celui sau celei de care ne îndrăgostim cum suntem noi cu adevărat? cum facem să nu ne mai întrebăm, atunci când decide să plece, de ce nu ne-a văzut aşa cum ne vedem noi?
şi parcă LumiCris mi-a lăsat un video în care se vorbea despre teamă şi la care cred că am uitat să-i răspund.
răspunsul e într-adevăr teama. dacă te temi că o să-l pierzi pe omul la care ţii, o să ajungi să îl pierzi. până şi cele mai vechi proverbe ne arată asta. toate răspunsurile de care avem nevoie au fost scrise de cineva cândva. şi cred astfel, că dacă o să ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de cuvinte şi de cărţi, o să ne pierdem cu totul. mai întâi vor dispărea relaţiile dintre oameni, apoi oamenii înşişi.
I have my ups and downs, dar mi-e întotdeauna mai bine când scriu şi mă regăsesc.

lali puna

mi-ar plăcea să am un mic pick-up în minte care să îmi pună în fiecare clipă playlist-ul pe care i l-ar compune inima.

fericirea se învaţă. dilemele lui habarnam.

şi se educă până când ajungi să fii fericit şi mulţumit şi calm tot timpul. eu sper că prin adevărata stare de bine o să fiu inspirată tot timpul, o să mă pot întoarce la pictură aşa cum îmi doresc, o să pot face lucruri care pentru alţii ar putea părea copilării. de ce cred alţii în privinţa lucrurilor pe care le fac, nu-mi pasă oricum. faptul că am făcut accesorii timp de un an de zile mi-a arătat că pe lumea asta nu contează banii, ci satisfacţia pe care o ai atunci când cineva zâmbeşte când îi dai ceva lucrat cu propriile mâini. acum am timp şi în afară de o sesiune care se va sfârşi odată cu luna ianuarie, nimic nu mă opreşte de la a-mi redescoperi creativitatea şi plăcerea de a desena, iscoci şi crea lucruri cât e ziua de lungă. şi-mi doresc un atelier, cu o masă cât o cameră de mare şi cu multă lumină. şi pe de altă parte, la suprafaţă, se iveşte nici eu nu ştiu de unde, cred că mai mult din partea societăţii şi a oamenilor care chiar se aşteaptă "să faci ceva", un traducător care nu ştie cum de s-a trezit peste noapte cu o ştampilă pe care scrie numele lui, cu chitanţier, facturier şi registru de încasări. şi toate acestea nu mă sperie, doar că momentan, mi-e greu să-mi dau seama cum să mă împac cu situaţia şi în ce măsură mă potrivesc eu în acest peisaj. mi-e drag de mine când mă imaginez traducând cărţi pentru copii, dar cred că până nu încerc nu voi afla dacă mi se potriveşte sau nu. actele oficiale nu-ţi pot aduce decât satisfacţii materiale, nu ai cum să interpretezi sau cum să te bucuri că ai reuşit să traduci un joc de cuvinte "intraductibil" din punctul altora de vedere.
am însă mai tot timpul impresia că se iveşte ceva. că trebuie să treacă şi lucrul ăsta ca să pot face asta. dar acum, ar trebui să nu mai intervină nimic. ar trebui să învăţ să mă descurc singură ca să nu depind de un şef şi să nu uit de mine într-un birou mic şi prăfuit.
nimic nu mă inspiră astăzi. m-am obişnuit să fiu eu în micul meu paris, dar nu am învăţat cum să fiu tot eu atunci când merg în alte locuri. nici eu nu mă înţeleg aici, deci nu încercaţi nici voi.
şi în întregime offtopic, ieri am cumpărat dintr-un anticariat cartea Aventurile lui Habarnam. Este o carte pe care am citit-o când eram mică de tot, nu mai ştiu de unde o împrumutasem, dar mi-am dorit-o foarte mult şi nu am găsit-o până ieri deoarece nu a fost niciodată reeditată. Dacă daţi click pe titlu, veţi găsi în întregime povestea, cu ilustraţiile originale. Ultima pagină din carte e ruptă, dar asta nu m-a oprit. era o parte a copilăriei mele pe care tot încercam să o regăsesc de câţiva ani încoace.
şi mai ştiu ce-mi lipseşte acum, dar aştept să se facă dimineaţă, să mă întorc în micul paris şi să uit că mi s-a făcut dor din nou.

deşi

deşi ar trebui să dorm ca să mă pot trezi peste doar şase ore, eu am chef să ies şi să mă plimb pe străzi. am chef să mănânc îngheţată. nu am mai mâncat de tare demult. am chef să merg la un concert. am chef să citesc o carte pe o bancă şi să-mi îngheţe mâinile, dar să mă încăpăţânez să termin cartea. am chef să mă ascund de oamenii care vorbesc mult fără să spună ceva. am chef să dau timpul înapoi deşi uneori am chef să-l dau înainte. am chef să ascult lymbyc systym la nesfârşit. am chef să stau pe iarbă deşi sunt conştientă că e cât se poate de ianuarie. am chef de pictat deşi mi-e teamă că nici nu aş mai şti cum. am chef de îmbrăţişat şi de uitat de sine. am chef de lenevit ca şi cum timpul ar sta în loc. am chef de făcut un om de zăpadă deşi ar trebui să dorm ca să mă pot trezi doar peste şase ore.

et voila

la mine e deja primăvară de câteva săptămâni.

last night:

breakfast:

© Verde Ursuz

dar nu acum

aminteşte-mi să scriu despre cum ştiu să te iubesc. dar nu acum, puţin mai târziu, după un examen la care nu vreau să merg şi după un ceai. aminteşte-mi să scriu şi despre tine.

I'm not here

it only takes a song to make you ask yourself whether you're right or wrong.

s-ar putea să mă înşel în toate privinţele, s-ar putea să mă mint singură şi să cred că totul e adevărat, s-ar putea să vreau să trăiesc într-o lume care nu există cu adevărat şi să încerc să o construiesc. s-ar putea ca într-o zi să se prăbuşească acest castel de cărţi, s-ar putea să îmi dau seama că lucrurile sunt aşa şi că nu pot fi schimbate. dar chiar dacă e aşa, chiar dacă nimeni nu mai iubeşte pe nimeni cu adevărat, chiar dacă ne-am obişnuit să ţesem drame şi să ne hrănim cu propriile nefericiri, atunci prefer să mă mint şi să îmi spun că fericirea există cu adevărat. mi-e teamă să mă uit în jur, îi judec pe ceilalţi pentru nefericirile lor. eu nu am găsit-o în întregime, dar cel puţin o caut.

şi totuşi, uneori, simt că sunt fericită cu adevărat. că până şi o dimineaţă perfectă mă face fericită, că uneori până şi lacrimile se nasc din fericire.

nefericirea vine însă de la alţi oameni. oameni care adesea ne rănesc. şi-atunci încep să şterg şi să dau uitării, dar mai târziu ierţi şi parcă ai vrea să îi iei din nou în braţe. dar chiar dacă tu te-ai schimbat, ei nu au învăţat cum să nu mai rănească.
şi-atunci te superi, atunci te întristezi cu adevărat şi-ti promiţi că e ultima dată când mai ierţi, că e ultima dată când mai uiţi. şi-atunci vrei oameni noi şi buni şi sinceri. şi cauţi neîncetat făcând schimb de personaje. cauţi în speranţa că mai există oameni.

şi nu mai ştiu.

astăzi nici nu ar fi trebuit să scriu.

Radiohead-How to disappear completely
Asculta mai multe audio Blog

all my life I've been packing

şi mâine plec din nou şi drumul o să fie lung şi alb şi iarăşi o să mă întreb spre ce mă îndrept. şi deşi mi-e în continuare bine, aş vrea să trec peste ora şase fiindcă nu e o zi de dat examen, e o zi de mers la întâmplare prin zăpadă. aşa cum azi-noapte a fost o noapte de numărat fulgi şi de mirat cum de atâta lumină a inundat Bucureştiul, cum nimeni nu iese pe străzi să se bucure, cum toţi ne-am ascuns în apartamente, rugându-ne ca ninsoarea să se oprească pentru a putea ajunge a doua zi într-un loc în care cel mai probabil am obosit să ajungem.

mişa

Uite, ninge. Hmm, mai ştii? Obişnuiam să ne împărţim zăpezile, frigul, până şi locul de la fereastră. Aveam aceeaşi ceaşcă de cafea, tu te trezeai mereu mai târziu, aşa că eu îmi beam mai întâi ceaiul din ea. Te priveam pe urmă cum îţi apăsai buzele acolo unde cu câteva minute mai devreme fuseseră buzele mele. Strângeai în dinţi porţelanul când erai supărat sau când te gândeai la ceva. Dar asta se întâmpla rar. Noi eram fericiţi, nu? Eram doar noi, acolo, în garsoniera aceea micuţă, construită de parcă ar fi ştiut că o să ne mutăm în ea într-o bună zi şi că o să creştem, că o să devenim oameni mari şi că iubirea o să ne schimbe în fiecare zi. Am stat şi cu Mişa o perioadă, dar ţie nu-ţi plăceau pisicile, aşa că am dus-o la un adăpost. Şi totuşi, te-am iubit şi mai mult. Pentru că în fiecare iarnă obişnuiam să ne împărţim zăpezile, frigul, până şi locul de la fereastră.

promit să încerc să fac textele să sune mai bine. :) and a better sound quality too.

Cum l-am pierdut pe Boogie

Se ia un personaj, în cazul nostru, Maria. Se citeşte un text. Se realizează astfel o postare audio, cu o voce care trece în grabă peste nişte amintiri din luna martie. Aşadar, Maria sau "Cum l-am pierdut pe Boogie":

Calitatea sunetului nu este cea mai bună în urma prelucrărilor efectuate (amr->mp3->bsp).

tu ce faci azi?

acum câteva minute, am sunat-o pe mama şi i-am citit o poezie. :) în loc de o cafea, în loc de o îmbrăţişare. o poezie, pentru că rareori oamenii ocupaţi îşi rup din timpul lor ca să se oprească asupra lucrurilor aparent mărunte, dar singurele care contează cu adevărat.

aşa că azi am dăruit un zâmbet.

fancy a cup of coldrex?

de la atâta fericire şi de la statul cu capul în nori, unde e curent, am răcit.

foto: a friend sent it to me last year. poate chiar pe o vreme ca asta, nu mai ştiu.

what a day, what a night!

sunt fericită cum n-am mai fost de ceva vreme! şi ca să fie totul perfect, ninge ca-n poveşti! şi m-am tot oprit pe drumul spre casă, acum câteva minute, ca să fac piruete şi să ţopăi şi să privesc fulgii în lumina felinarelor! copilul din mine a fost fericit, fericit, fericit!

so far, so good

my day so far: chocolate biscuits, winter cocktail tea, almonds, 4 hours at bcu, then a few minutes at cărtu of course, bought some green tea and another tea box and now I'm going to Control to see 2 movies. :) enjoy this beautiful day!

p.s.
told you I was gonna be fine! :p

mda

şi uite-aşa, am şters cu o radieră magică un personaj.

şi nu am zâmbit, ba chiar mi s-a strâns inima un pic. pentru că deşi ştiu sigur că nu e o greşeală, nu pot să nu regret. şi nu pot să mă mint singură (never have, never will). şi ştiu prea bine adevărul şi tocmai din cauza asta e cel mai bine să fac iar curat prin sertare şi să deschid larg fereastra, să intre aer curat şi să sorb cu nesaţ o nouă dimineaţă. mi-e greu să fiu fericită tot timpul, dar nu e imposibil. mi-e greu să nu mă supăr uneori, dar nu e ceva care nu se poate rezolva. mi-aş fi dorit să mă supăr pe tine, dar să poţi să mă împaci. dar cum nimic nu e aşa cum ne-am aştepta, am mai închis un episod şi am trecut mai departe. :)

şi mâine sigur o să-mi fie bine, tare bine.

un fel de stare de rău până atunci.

şi tare-aş vrea linişte şi pace.

şi un somn bun.

uite de ce

adevărul e că mi-aş dori să nu mai vorbim niciodată.
şi dacă ronţăi acum migdale, o să-mi treacă?

nu mai am timp. exact asta mi-am dorit, asta am primit. şi scriu, şi citez şi iarăşi scriu. şi printez şi predau proiectele la timp şi le susţin. şi totul e bine, acum că nu mai am timp. şi din când în când, conspectez din cartea care o să mă facă o persoană mai bună împreună cu multe alte cărţi. pentru că e mai greu să înveţi de la oameni, unii au darul de a te dezamăgi. o carte dezamăgeşte mai rar. şi nici nu doare atâta. răutăţile gratuite şi ipocrizia se întâlnesc în schimb doar la unii oameni. mi-e greu să mă vindec după o nedreptate, mi-e greu să trec peste dezgust, peste dorinţa de a fi strigat din inimă cu ură şi de a fi lovit. mi-e greu să cred că sunt un om care a vrut să strige lucruri care ar fi rănit cu siguranţă. şi toate pentru că alţii ne fac să fim aşa. dar acum e totul bine şi frumos, când ai în jur oameni calzi şi sinceri.

tu mă răneşti atât de des, nici nu-ţi dai seama. asa că mi-aş dori să nu mai vorbim niciodată.

poţi să faci asta pentru mine?

de ce pentru mine scrisul

e aer şi apă şi tot.

pentru că nu scriu doar atunci când sunt supărată şi încerc să uit.

pentru că nu uit să mai scriu atunci când mi-a trecut şi sunt fericită.

cum aş putea să uit de aer şi apă şi tot?

:)

tu pe cine iubeşti?

here I am

Încercând să nu iau decizia greşită. M-am trezit spunând cu voce tare lucruri care indicau clar încălcarea propriilor principii. Şi pe măsură ce le spuneam, vocea mi se auzea din ce în ce mai încet. M-am gândit mult la ce ar însemna totul. Mi-am reamintit că trebuie să pot privi în urmă senină şi împăcată cu mine însămi. Că orice fel de teamă este nejustificată şi că nu ar trebui să mă las condusă de ea atunci când iau o decizie. Că deocamdată nu am învăţat cum să nu mai judec comportamentul altor oameni, dar încerc în fiecare zi să învăţ de la fiecare cum ar trebui sau cum nu ar trebui să fiu. Am crescut mult anul acesta. Mi-am dat seama că cei din jur au o influenţă foarte mare asupra noastră, iar eu încerc să nu mai las nimic să mă influenţeze. Adunând stări de rău, ajunsesem eu însămi să mă simt rău, empatizând cu cei care erau trişti la un nivel la care nu aş fi vrut să ajung, dar pe care îl atinsesem fără să îmi dau seama. Din fericire, m-am dezmeticit când am conştientizat că aceea nu eram eu, că am o mulţime de motive de fericire şi că ar trebui pur şi simplu să mă bucur de ceea ce e în jur. O iau încet, învăţând cum să fiu puternică, înţeleaptă, cum să ajut printr-un zâmbet, cum să iubesc frumos şi cum să fiu un om cald lângă care vrei să fii şi să asculţi poveşti, uitând, măcar pentru o clipă, de tristeţe. Şi cred din inimă că am început, încet-încet, să devin acest om de care mi-e drag şi mie dimineaţa şi pe care ştiu că nu am voie să mă supăr.

of

am adormit devreme şi m-am trezit târziu. zilele acestea am fost atât de ocupată încât ieri oboseala a dus în sfârşit la neatenţie şi m-a făcut să pierd ceva. dar sunt fericită atâta vreme cât nu îmi pierd şi capul. şi azi o să fiu pe fugă pentru că am pierdut ore preţioase dormind. telefonul mă trezeşte cu ciripit de păsări. azi telefonul m-a adormit la loc. şi nu-mi place să fiu grăbită, iar acum nu îmi pot respecta programul. o să plec totuşi în mai puţin de o jumătate de oră. deloc nu-mi place că am dormit atât de mult când eu aveam atâtea de făcut. şi azi mă simt ca ieri, când încă de dimineaţă am avut impresia că o să uit sau pierd ceva.

adevărul e

că mi-ar plăcea să mă trezesc dimineaţa devreme după o noapte cu un somn bun şi liniştit. să îmi beau ceaiul şi să încep să scriu zâmbind, aşa cum fac şi acum, chiar dacă ziua de azi o să fie plină şi ştiu că n-ar fi fost rău să aibă 34 de ore. şi chiar şi aşa, seara va veni din nou cu un ceai în acelaşi loc drag împreună cu o prietenă mai dragă totuşi decât ceainăria. :)
şi le iau pe rând, convinsă că toate se rezolvă. că nu-i voie să-mi mai fac griji şi gânduri negre. "că o să fie aşa şi n-o să fie bine". nu. totul e frumos şi miroase a primăvară şi a voie bună. şi-aşa se face că-s plină din nou de gânduri frumoase şi nu vreau să le mai dau drumul.

sunt toată numai linişte.

am făcut-o şi pe-asta

azi mi-am uitat o rochie şi o pereche de cizme în cărtureşti. când m-am întors într-un suflet să le iau, mă aşteptau cu o privire plină de mustrare pe cufărul alb pe care le "lăsasem" cu câteva minute în urmă. se prea poate ca ceaiul să fi fost atât de bun, încât am uitat de mine.
mi-e drag blogul acesta pentru că după o zi de alergat, e casa cu aromă de ceai în care mă întorc în fiecare seară. şi ştiu că şi mâine, după o zi grea şi un examen, va fi la fel de cald aici.

mai că m-aş îndrăgosti

nu ştiu alţii ce-au făcut astăzi, dar eu am avut o zi frumoasă, cu încă o sacoşă de pânză (obsesie care se alătură celor pentru cănile cu pisici şi pentru ceai), cu un curs la care am desenat-o pe regina cireşelor în timp ce se discuta aprins despre cyborgi şi dispozitive protetice, o plimbare la cărtureşti, un ceai cu dl. h. şi drumul spre casă pe strada benjamin franklin (o străduţă mică şi frumoasă de lângă Ateneu). aşa se face că am ajuns acasă cu zâmbetul pe buze (un zâmbet care s-a învăţat parcă să nu mai iasă la iveală, dar pe care încerc să îl dezvăţ de obiceiul ăsta prost). mâine o iau de la capăt, cu program de bcu şi un master care uneori mi-e tare drag. şi tot azi am descoperit cu mare bucurie că motanul arpagic a fost reeditat. un motan al copilăriei dăruit de ana blandiana. îl găsiţi la humanitas sau la cărtureşti. :) şi printre cărţi, şi ceai şi zile în care nu-mi mai văd capul de treburi (dorinţă care mi s-a îndeplinit), mai că m-aş îndrăgosti.

simplu ca bună ziua

şi uite-aşa, ieri mai-mai că m-am păcălit de tot că e primăvară. şi pe lângă faptul că am vorbit cu panseluţele din ghiveci (prea mici ca să ştie ce e aia primăvară), ieri m-am simţit toată ziua ca o bătrânică în rochie şi cu dureri de spate. şi seara m-a găsit obosită şi cu cearcăne, iar dimineaţa asta, pe care o plănuisem matinală şi harnică din cale-afară, a însemnat doar un mic-dejun ca la carte, dar luat în pat, la zece fără un pic. şi uite-aşa, leneşa de mine, s-a târât totuşi din pat, şi-a luat costumul de primăvară şi va îndrăzni, păcălită de soarele puternic, să iasă din casă pentru a se închide, zece minute mai târziu (da, atât de lung e drumul până la bcu), într-o bibliotecă în care nu miroase totuşi niciodată a cărţi.

o zi de primăvară să aveţi! ştiu că e ianuarie, dar am putea să ne prefacem că e sâmbătă şi e martie.

duminica e

prilej de lenevit, prilej de răsfăţ şi prilej de scuze pentru absolut orice nu intră la categoria "lenevit".
şi totuşi, duminica înseamnă şi cumpărături făcute dimineaţa, înseamnă frigider umplut cu bunătăţi, înseamnă dulceaţă de portocale şi soc, sirop de merişor, smochine, spanac, broccoli şi baby carrots. înseamnă tone de ceai şi tone de filme. duminicile miros întotdeauna a cărţi şi a după-amiezi cu draperiile trase.


and I think I'm gradually turning into a rabbit.

e bine când găseşti în unele dimineţi

lucruri care te fac să zâmbeşti şi care îţi induc starea de bine încă de foarte devreme.

Sursa: mintea de ceai's garden.

tare mă tem

că nu o să învăţ niciodată să îmi stăpânesc impulsivitatea.

că o să mă trezesc într-o dimineaţă şi în oglindă nu o să-mi mai zăresc decât cearcănele.

că o să vreau într-o bună zi să plec departe. şi să plec.

că o să fac greşeli pe care ar trebui să ştiu cum să le evit.

că felul de a fi al unora nu o să-mi fie niciodată pe plac.

că am obosit şi oscilez între un fel de stare de bine şi un fel de stare de rău. îmi lipseşte un punct de sprijin.

că punctul de sprijin sunt chiar eu.

şi tare mă tem.

good night, good morning

beautiful things are about to happen.

meanwhile, I wish I could sleep more. people say I look kind of tired. doesn't surprise me at all.

I've been working on a paper about weblogs. Can't believe I used to write about Shakespeare. Although he has been one of my favourites.

I'm also focusing on my children's book. Sadly enough, I usually need a cozy place for writing. So I can't write as much as I want in one day, let's say.

So here I am, sleepy and happy. beautiful things are about to happen.

I have now time to study buddhism as I should've right from the beginning. But it's not too late and one should not live in the past, so I focus on the present moment. And so, I should probably sleep right now. But I found some things which inspired me and got me started. And if you didn't notice by now, I'm rather talkative. And I love it.

Talking about love, this is also another thing which is going to bloom together with the spring and all kinds of beautiful flowers.

It's good to be this peaceful, it's good to be in a warm room.

It's a good night.

And it's quiet.

:)

later edit: I accidentally just smashed the remote. :

a clear sign I should go to sleep.

şi uite-aşa

După un pulover şi câteva fulare tricotate, vreau să învăţ să croşetez căciuli cu urechi de urs. :) şi mă întorc la pictat. Cups and teapots. Ca să-mi aduc zâmbetul pe faţă în fiecare zi.

s-ar putea să fiu naivă

dar dă-mi voie să fiu. şi să cred în continuare că pentru iubire nu trebuie să lupţi, să te frămânţi în tine sau să plângi. că dacă şi numai pentru o clipă te-ai simţit singur cu adevărat, atunci nu e iubire. că dacă tocmai cel sau cea care ar fi trebuit să te prindă în cădere, ţi-a dat drumul, atunci nimic nu există cu adevărat. s-ar putea să fiu naivă, dar dă-mi voie să fiu. şi să mă tem, în continuare, să privesc în jur şi să văd cum oamenii suferă şi cerşesc iubire. cu demnitatea călcată în picioare, de cele mai multe ori. din prinţi devenim cerşetori şi uităm că iubirea nu şi-a pierdut definiţia, ci noi am alterat-o până la oribilul "primul venit, primul servit". din disperare, teamă şi neştiinţă. s-ar putea să fiu naivă, dar dă-mi voie să fiu. şi să privesc în urmă împăcată cu mine însămi, ştiind că nu am făcut niciun compromis. dă-mi voie să te aştept pe tine, iubire sinceră şi de mulţi uitată, fără temeri şi îndoieli, fără lupte cu noi înşine şi teama unui sfârşit. dă-mi voie să cred că tu, mai presus de toţi, eşti un om sincer şi bun. aşa cum găseşti aceste cuvinte în dicţionar. că tu încă mai ştii cum să iubeşti, că tu încă mai vezi fiinţa dincolo de teama de singurătate şi dincolo de plăcere. că pentru tine iubirea sinceră vine cu totul, că tu ştii cum să te bucuri de toate şi să râzi ca un copil, cu inima plină de iubirea celuilalt.

cum nu se poate mai bine

nu o să fiu supărată pentru că nu am reuşit să mă trezesc la 7 şi nu o să fiu supărată fiindcă o să ajung la bcu abia la 10. şi nu o să fiu supărată pentru că deja vreau să vină primăvara, iar afară e încă frig şi gheaţă şi oameni-pinguin. şi nu o să fiu supărată pentru că rezervele de iubire s-au umplut la loc, dar nu am pe cine să le consum. şi nu o să fiu supărată pentru că unii oameni dispar fără urme, iar eu îmi fac întotdeauna griji că poate li s-a întâmplat ceva, dar ei sunt întotdeauna bine, doar că nu le pasă. aşa că nu o să fiu supărată. azi mă îmbrac cu o rochie plină cu flori, în mine e deja primăvară.

mic dejun

e prea târziu ca să mai fac să fie devreme, dar o să am grijă să dorm bine, ca un copil care toată ziua a alergat pe străzi, prin colb, s-a jucat de-a v-aţi ascunselea, s-a căţărat pe garduri şi s-a julit în genunchi, iar acum, obosit, strânge perna în braţe şi doarme ca şi cum nu a mai dormit de o sută de ani. şi aşa e în fiecare noapte. şi mâine, îţi promit un mic dejun ca-n basme.

în ultima vreme mă simt ca un borcan cu înţelepciune

din care fiecare îşi îndeasă pe gât câte o lingură mare, dar înţelepciunea le iese mai devreme sau mai târziu pe urechi. pentru că sfaturile mele au fost adunate treptat în zile ploioase şi friguroase sau în dimineţi târzii şi doar eu ştiu cât de important e să ascult de mine acum că am mai crescut un pic şi ştiu că soarele e întotdeauna acolo, chiar dacă în zilele cu cer noros, nu îl vezi. şi mai ştiu că atunci când simt că am dreptate, atunci aşa e. şi ştiu că dacă vrei să te îndrăgosteşti, nu ai cum şi dacă vrei să nu mai iubeşti, ai cum. şi tot eu am învăţat că oamenii buni şi sinceri sunt rari şi că atunci când îi găseşti e bine să ai grijă de ei şi să îi îmbrăţişezi din când în când ca să le arăţi cât eşti de fericit că i-ai întâlnit. şi ştiu că o iubire pe care trebuie să o păzeşti, nu reprezintă nimic şi că fericirea e de cele mai multe ori aparentă. dar eu am învăţat cum să fiu uneori fericită cu adevărat. şi nici nu cred că aş vrea să fiu fericită tot timpul, cu siguranţă aş vrea să mi se facă dor de cineva şi poate să şi vărs câte o lacrimă, cu fruntea sprijinită de geam şi cu un cană cu lacrimi de crocodil în mână.

si tard

Pourquoi viens-tu si tard ?
Ta mère t'as rien appris ?
On arrive pas si tard.

Oh il n'est pas si tard
mon ange quelle idiotie
si tu pouvais te voir
N'avons-nous pas grandi ?



si tard
Vezi mai multe video din Film

Tu doives entendre je t'aime.

o carte

ieri, în grădină, am desenat un înger.

la mulţi ani

îmi doresc un an plin de poveşti frumoase, stări de bine, ceaiuri, muzică şi mult scris. muncă, pauze şi creioane-zebre. Photos from last night:

© Verde Ursuz

să fiţi fericiţi şi să iubiţi fără să mai analizaţi de ce şi cum şi pe cine.