de azi, gata cu fericirile din ceştile de ceai

că am stat eu bine şi m-am gândit că, la urma urmei, cel mai sănătos şi cel mai sigur e să fii cu picioarele pe pământ. că deşi noi, cei care visăm cu ochii deschişi, suntem aproape pe cale de dispariţie, asta nu înseamnă că trebuie să rămânem într-o lume care nu mai seamănă cu cea reală. adevărul e că sunt gropi multe pe trotuarele şi străzile din Bucureşti, că mulţi oameni sunt răi şi înjură în gura mare, că sunt mulţi cei care se iau de tine, uneori mai mulţi indivizi extrem de dubioşi în aceeaşi zi şi că, nu-i aşa, cu toată starea ta zen, îţi spui în gând că dacă ai fi fost bărbat le-ai fi tras o mamă de bătaie, iar dacă eşti bărbat, ei bine, eşti norocos, indivizii ăia dubioşi nu se iau niciodată de tine.
de azi, ar trebui să vorbim de ce se plâng bărbaţii de lipsă de atenţie. că pentru ei există mai puţine magazine, că pentru ei nu există suficienţi pantofi, că pentru ei nu există suficient Dumnezeu mai ştie ce. dar există. şi există şi o grijă faţă de această îngrijorare a lor. povestind cu amicul B (cunoscut pe acest blog şi sub numele de domnul H. şi pe care, de fapt, nu cred că l-am întrebat vreodată dacă-mi dă voie să scriu despre el) despre una-alta (am aflat recent, de la mama, că atunci când eram mică spuneam "altă una"), mi-a spus şi despre un articol din Esquire legat despre cărţile scrise de dive. dacă e cineva interesat, pot povesti cu mare "drag" despre situaţia cărţilor din România. cu mare drag. şi mai târziu, tot în această după-amiază cu iz de noroi şi noiembrie, aflându-mă la cumpărături strategice de aprovizionare, am cumpărat Esquire (pe care o cumpăr foarte rar, căzând pradă unor publicaţii extrem de asemănătoare între ele: Marie Claire, Elle şi Harper's Bazaar; am ajuns, din fericire, la înţeleapta concluzie că doar una e suficientă din când în când, doar pentru a-mi potoli orgoliul feminin). şi-n Esquire, după cum vă spuneam, am dat şi de-un articol în care se povestea despre cum încercăm noi să găsim cadoul potrivit pentru the very significant other. şi cum dăm greş, de cele mai multe ori. şi se termina cu strategii şi idei şi planuri. şi concluzia era că bărbaţii vor numai gadget-uri şi mpr3 playere pentru maşini şi tot felul de dubioşenii tehnologice greu de găsit. şi am răsuflat uşurată, punând revista deoparte. bărbaţii ăştia n-au decât să-şi caute singuri cadourile alea pentru care unele femei fac tumbe şi se dau de cinci ori peste cap pentru a le achiziţiona. ca să vedeţi că visătorul din mine nu a murit şi nici nu va muri vreodată (şi deoarece am cunoscut, de-a lungul timpului, numai oameni cărora încă le mai plac lucrurile cu semnificaţie), mă declar total împotriva acestei alergături după cadouri de acest tip. bărbatul ăla, oricare ar fi el, ar trebui să fie fericit indiferent de cadoul pe care tu i-l cumperi. pentru că i l-ai luat (presupunem că ţii totuşi la el) din iubire, pentru că te-ai gândit la el, pentru că îi oferi oricum iubire necondiţionată. pentru că de-asta iubiţi femeile. şi pentru că cele mai multe dintre noi nu au nicio treabă cu tehnologia - nu-i clişeu, e realitate - şi pentru că nu văd de ce ne-am chinui atâta (cu tumbe şi sărituri şi eventual şi exerciţii de echilibristică) pentru a demonstra că avem habar de lucruri de care, în realitate, nu prea ne pasă. pentru că nici lor nu o să le pese în vecii vecilor dacă rochia noastră se potriveşte cu pantofii.
un fel de post scriptum: să nu se ivească de pe undeva feministele, nu minimalizez capacităţile intelectuale ale nimănui.