şi dacă-i aşa, atunci ce ne facem?

ce ne facem? ce ne facem dacă lucrurile stau exact aşa cum te temi tu că stau? pentru că situaţia e, nu-i aşa, tulburătoare. usturătoare. în tot cazul, cert e că doare. că totul e atât de prost construit, da, ca un banc prost, ca o glumă fără poantă, ca o păcăleală amară. ce ne facem? cenefacem. autor de literatură. mincinos profesionist. despărţitor. înşelător. ce ne facem? ce ne facem dacă situaţia e asta? asta pe care o vezi atât de clar şi care te înspăimântă tocmai pentru că în momentul acesta pare singura concluzie evidentă şi logică. am cam încurcat-o atunci. da, da, în cazul ăsta, suntem pierduţi, să ştii. nu se mai poate face nimic. poţi să laşi de la tine, dar trebuie să laşi mult. trebuie să închizi ochii şi să te prefaci că eşti un om fericit. trebuie să le spui şi altora că eşti fericit. dar pe urmă ai voie să te duci la tine acasă şi să începi să plângi. şi să plângi din toată inima, cu disperare, pentru că viaţa ta nu e aşa cum vrei, pentru că tu ţi-ai imaginat altfel lucrurile şi pentru că ai impresia că ai greşit undeva şi că din cauza asta nimic nu e acum aşa cum credeai tu când erai tânăr şi neştiutor. şi era bine, măcar erai prost şi fericit pe atunci. da, erai fericit, dar acum ai gustat din viaţă şi ai un gust amar în gură, ca atunci când uiţi să te speli într-o seară pe dinţi şi dimineaţa te trezeşti cu un gust aiurea. aşa şi acum, acum eşti mai deştept, dar nefericit. şi nu ştii ce să faci. eşti atât de deştept încât vezi bine că situaţia nu poate fi rezolvată aşa că laşi de la tine, n-ai ce să faci. şi faci compromisuri, unul după altul. compromisdupăcompromisdupăcompromis. dacă ar şti, te-ar striga pe stradă "compromisule". dar ei nu ştiu, ei cred că tu eşti fericit. dar numai tu ştii cât ai lăsat de la tine, aşa că te duci seara acasă şi plângi din toată inima pentru că viaţa ta nu e aşa cum vrei.