în vremea marilor căutări. Franz.

pe vremea aceea încă nu începuseră să închidă librăriile de pe Toulouse. Oamenii încă mai aveau bani şi timp şi chef pentru cărţi. Iar Franz era unul dintre ei, un tânăr lung şi deşirat, ar fi spus unii. Pentru mine Franz era doar un cititor avid şi un student ceva mai introvertit. Se potrivea, credeam eu pe vremea aceea, idealului de bărbat cu care voiam să îmi împart zilele. Atât eram de neştiutoare, atât de puţin îmi doream. Sau, dimpotrivă, poate că puţinul acela era tocmai ceea ce devenea preţios prin calitatea sa de a fi atât de rar. Pentru că, trebuie să stiţi, în scurt timp, aproape nimeni nu mai citea. Nimeni în afară de Franz. Îşi construise o bibliotecă în casa unde locuia cu chirie, bibliotecă pe care dacă altădată mulţi ar fi invidiat-o, la momentul acela era dispreţuită de majoritatea celor care îl cunoşteau pe Franz, ba chiar şi de trecătorii care vedeau în serile de toamnă, prin ferestrele largi şi luminate, rafturi doldora de cărţi ale căror titluri puteau fi uneori descifrate din stradă. Ştiu asta pentru că mă opream adesea în faţa ferestrei de lângă uşă pentru a-i admira biblioteca, pentru a-mi imagina dacă Franz citea în acel moment, dacă lua şi ceaiul, dacă îi plăcea cartea pe care o citea şi aşa mai departe. Aşa că Franz devenise, fără ştirea sau voia lui, adorat în secret şi din stradă. Devenisem şi eu la rândul meu, din ce în ce mai curajoasă. Nu mă mai mulţumeam să mi-l imaginez citind, îmi doream să îl cunosc şi să mă cunoască.