skinny love

eşti ca o durere de stomac,
dar mi-eşti drag
chiar şi atunci
când îmi dai dureri de cap.

cum-necum

cum-necum ne-am dus aseara la mtr. cum-necum am primit cate o bucatica dintr-o camasa care a fost, candva, a lui gellu naum. cum-necum am ascultat-o pe ada milea cantand. cum-necum cu totii il priveam, din cand in cand, pe iulian tanase plimbandu-si fetita printre oameni si poezii. cum-necum l-am ascultat pe mitos micleusanu in timp ce construia pe scena o piesa de teatru.

mi-au lipsit evenimentele la care descoperi oameni si nume noi. mi-a lipsit sa stiu ca stiu, mi-a lipsit sa stiu ca pot mai mult.

zenobia e ca o poveste care se desfasoara chiar langa tine. si afli, mai tarziu, atunci cand incepe sa scrie, cum a vazut lumea in aripi de fluture, tentaculecarceidevitadevie si gene ale nimanui. iar tu, in tot acest timp, vazusesi mult prea putin.

sa ne amintim

nu mai am ce sa impart mai mult de-atat. adica am, dar nu vreau. iti fac loc la fereastra daca vrei. sunt fire, invizibile, ca de paianjen. iar mie mi-a fost intotdeauna frica de paianjeni.

imagineaza-ti un patrat mic in care m-am miscat intotdeauna gresit, am calcat pe margini, m-am lovit de colturi, i-am strambat adesea unghiurile de 90 de grade. si-asa m-am tot rasucit fara sa ma uit de ce pereti ma lovesc pana cand patratul s-a transformat in cerc. cubul in sfera, mai bine zis. iar acum, in sfera asta, e cald si e bine. si stiu cum sa ma misc si nu ma mai lovesc de nimic. dar mi-e teama sa ies din ea. ma tem ca sfera s-ar transforma inapoi in cub, iar asta ar fi un sfarsit clar.

imagineaza-ti cum nu mai indraznesc nici sa respir. imagineaza-ti ca nici macar aceste cuvinte nu exista. le am in minte, scrise cu cerneala invizibila. sunt scrise pe fereastra aburita, e suficient sa intind palma si sa le sterg. privim aceeasi strada pustie. imi spui ca aici a locuit nu mai stiu ce scriitor. altadata as fi tinut minte. acum abia aud ce imi spui. o sa mi se rupa cureaua de la ceas in curand. a fost cureaua ta, dar mi-ai daruit-o mie, pur si simplu. eu nu eram obisnuita cu astfel de oameni. puri si simpli.

vezi tu, eu nu am cum sa tip. dar toate strigatele se sparg in mine, se lovesc de coaste si se intorc in inima. uneori dor, uneori nu mai simt nimic. le las acolo, poate intr-o zi vor fi suficient de puternice incat sa rabufneasca intr-un val de nebunie care va fi suficient de mare pentru cei 457 km.

nimic bun nu mai e aici

doar dureri de cap si aceleasi stari de rau care se intorc in fiecare dimineata si bat in fereastra indiferent daca ploua sau e soare. si nici de ploaie aproape ca nu pot sa ma mai bucur chiar daca simt ca doar vremea asta mi se potriveste si ca doar in ea ma pot ascunde, printre esarfe, geci si umbrele uriase. cer prea mult si nu ofer nimic. sa-si controleze altii gandurile, I'm done.

nu pot nici macar atat

am zis ca iau o pauza, dar nu pot. a fost nevoie de un inceput de raceala ca sa rasuceasca in mine vertebre, artere si tot.

nu-mi doresc nimic, cum poti sa opresti o astfel de cadere? cand tu esti suficient de slab, iar langa tine nu e nimeni suficient de puternic. imi doresc doar sa opresc trecerea timpului cativa ani, atat mi-ar trebui ca sa ma lamuresc ce sa fac cu mine.

eu sunt ca un hopa-mitica, asa m-am trezit ca sunt intr-o dimineata in care a inceput lupta. azi, zambim, maine, nu. poimaine zambim din nou, iar peste doua zile ne convingem ca lucrurile merg rau. n-am memorie, n-am vointa. si teama, teama asta de a nu deranja pe nimeni, teama asta de a nu rani pe nimeni. si nepasarea, nepasarea asta cu care alung oamenii din jur atunci cand simt ca totul devine mult prea greu. si iubirea, iubirea asta ca o durere permanenta de stomac. iubirea asta chinuita si inexistenta pe care o mototolesc si o faram in palme si o arunc prin colturi, o imping cu piciorul sub pat, orice ca sa ii neg sensul.

orice atata vreme cat esti tu ok. si sunt okokokokok. azi, da. intreaba-ma si maine acelasi lucru si raspunsul va fi cu totul altul.

si-mi inghit cuvintele, si-mi verific pasii, si-mi leg sireturile mai bine ca nu cumva sa se desfaca, si-mi asez mai bine o suvita de par. si-mi amintesc de liz gilbert careia mintea ii spunea: "e ok, sunt aici, cu tine. te iubesc si o sa am grija de tine". si mintea mea nu-mi spune niciodata asta, imi spune doar ca trebuie sa nu fac asta, si nici asta, si nici asta. si-mi mai spune ca pentru altceva n-am curaj. imi spune sa astept in timp ce imi da mari dureri de cap.

imi pun palmele pe genunchi si-mi spun ca numipasanumipasanumipasa, nu-mi pasa.

de mine

iau un pic de pauză.

stiu ce-mi trebuie, multumesc.

certitudinile iti dau intotdeauna dureri de cap. adica te doare capul cand esti foarte categoric. si cu tine, si cu ceilalti. acum ar fi un moment bun sa nu scriu nimic. mai pun un rand.

te doare capul cand stii ca vrei sa faci lucrul ala, dar nu-l faci. te doare capul cand nu stii cum sa faci lucrul ala, dar stii ca-l vrei. te doare capul cand judeci oamenii, te doare capul cand ai vrea sa nu mai faci asta. te doare capul si cand altii nu judeca niciodata pe nimeni. te doare capul si cand stii ca ai curaj, dar n-ai incotro. si te mai doare capul si cand stii ce-ti trebuie, dar nu-ti iei. in loc sa intinzi mainile, tu le indesi in buzunare unde dai peste bilete uitate si ambalaje de guma de mestecat. te doare capul chiar si cand bei ceai verde ca si cum nici ceaiul nu-si mai face efectul. te doare capul cand stii ca esti prea sincer si te doare capul cand esti prea nesincer cu ceea ce ascunzi in buzunare. pentru ca pe langa biletele de autobuz, iti mai ascunzi si gandurile pe care, daca ai putea, mai ca le-ai pune sub talpa.

fii insula in mijlocul unui rau si lasa toate gandurile sa treaca. lasa-le sa treaca si pe cele care vin in chip de busteni luati de ape si lasa-le sa treaca si pe cele care vin in chip de ramasite putrede ale unui trecut mocirlos. tu esti marea, gandurile tale sunt cerul. multumeste-te cu cele cateva minute de lectura, multumeste-te cu cele cateva minute de meditatie, multumeste-te cu cele cateva minute de credinta. multumeste-te sa crezi ca totul este posibil atunci cand crezi. multumeste-te cu toate cartile, multumeste-te cu toti oamenii, multumeste-te cu tine asa cum esti. multumeste-te cu sinceritatea si nesinceritatea. multumeste-te cu tot si multumeste-te cu nimic. multumeste-te cu existenta. fara intrebari.

pe jumatate invizibil, pe jumatate nepostat.

azi am cumparat Fabrica de absolut. am avut timp sa citesc doar 50 de pagini. promite sa fie un roman fascinant. imi place cuvantul asta. o seara de iarna fascinanta. va imaginati? ne vedem luni.

dialog

in nimic nu mai cred, zulufel,
nici in mine si nici in tine,
nici in calatoriile cu trenul
si nici macar in mersul pe jos.

descalta-te, muna, si pleaca
acolo unde simti ca dimineata
nu se intampla nimic rau
daca uiti deschisa fereastra.

un kerouac mic si treaz

micul dejun sarit, scartaitul usii de la iesirea din bloc, primele raze de soare, vantul, trotuarul inca ud, patiseria turceasca de unde n-am cumparat inca nimic, patronul mustacios si turc care nu intelege de ce, florile, covrigii, statia de taxiuri, brezoianu, cladirile stampilate cu "nu parcati, cade tencuiala", covrigaria, vanzatorul de linguri de lemn, chioscul de ziare, o revista, 40 de lei rest, trecerea de pietoni, o pisica, trotuarul stramb, treptele, monumentul, trecerea de pietoni, soferul neatent, dambovita, podul, masinile, trotuarul plin de pietre, intrarea, cafeaua, o alta revista, liftul, calculatorul, gandurile, ochii, degetele, tastatura, cardiganul, tenisii, pleoapele, genele, sprancenele, biroul, telefonul, guma de mestecat, mostra de sampon, frigul, fereastra, curentul, durerea de spate, durerea de cap, ceaiul, fulgii de porumb, pranzul, amorteala, ceasul, pastilele, ceaiul, tot.

in caz ca va-ntrebati daca nu cumva stau printre rafturi si citesc.

miercuri, vazut filmul "Marti, dupa Craciun". baut bere la Verona. frig.
joi, intalnit Zenobia, adaugat la prieteni (eu nu pot sa scriu atat de frumos cum scrie ea, asa ca tot ce pot sa fac este sa ii multumesc din inima pentru ce a scris), baut ceai la Verona.
frig. concert Wax Tailor. frig.
facut bagaj. curent. durere de cap.

spuneam ca nu stiu sa scriu cum scrie Zenobia. imi place insa (si inca) sa cred ca ma pricep la oameni. ca inca le mai pot citi sinceritatea si caldura in ochi. ca inca mai descopar, intr-un Bucuresti care m-a intristat adesea prin oameni si renuntari, ca exista si felul meu de oameni. oameni frumosi, calzi, sinceri, oameni de la care pot invata lucruri bune, oameni care vor schimba ceva in mine si oameni care ma vor face sa zambesc. oameni pe care ii simt din prima clipa ca prieteni si pe care simt ca ii cunosc de-o viata dupa primele douazeci de minute. oameni care au facut, de-a lungul timpului, ca din copilul timid care nu indraznea sa spuna ca ii este sete, un om care astazi indrazneste sa creada in alti oameni. asa este si ea, un om pe care il voi pomeni cu siguranta mai des de acum inainte. ursuzonim nu trebuie sa-i mai gasesc. zenobia i se potriveste de minune. am uitat sa o intreb daca are legatura cu gellu naum.

scriu un biletel si plec?

incepusem sa scriu despre "Eat, Pray, Love". ohoho, si cat am scris, dar n-am aratat nimic. apoi am cautat, am rascolit cu o infrigurare sora cu plictiseala acuta printre blogurile preferate ca poate-poate cineva a gasit solutia, ca poate cineva a aflat cum poti sa te eliberezi de toti si de toate. ca poate ma ia si pe mine cineva hotarat de mana si-mi spune "haide, maine plecam in burkina faso". iar eu sa dau fuga acasa si sa impachetez la repezeala niste haine si sa plec fara sa ma gandesc nicio clipa daca sunt lei in burkina sau ca mi-e frica de mor de serpi.

si nici nu ti-am povestit ca am visat intr-o noapte, vineri cred, ca imi facusesi un lucru urat de care nu erai capabil in viata reala, nici nu stiu de ce am visat asta. cert e ca a doua seara, nici mie nu-mi vine sa cred, am visat ca te-au impuscat unii, primisesi doua gloante in piept, asta sambata noapte. iti dai seama, ce nebunie. si te-am dus pana la spital si pana acolo se stransesera inca vreo treizeci de oameni, inclusiv colegi de liceu. dar nu ti-am povestit nimic din toate astea, ai fi crezut ca sunt nebuna.

acum sunt bruneta si nu ne mai potrivim deloc, tu, blond, eu, asa, a nimanui. desi niciodata nu mi-au placut cuplurile care poarta haine asemanatoare, mi se parea ca exista prea multa iubire acolo, ca prea nu mai aveau loc unul de celalalt asa ca doreau parca sa incapa in acelasi tricou.

scriu un biletel si plec. mergem?

Sa cresti mare!

Cum unii dintre voi stiau deja, am inceput cu ceva timp in urma sa ma ocup si de blogul Mic Dejun de Bucuresti. Dupa ce a fost mentionat pe stiupecineva.ro, astazi a aparut si intr-un articol foarte frumos scris pe hypestreet.ro. Gasiti intregul articol aici.

Many thanks, Hypestreet!

firimituri

zulufel, azi esti cam abatut
te vad zambind doar prefacut
si nici nu vrei sa-mi spui macar
ce te-a ranit atat de mult.

iti dau un ceai si il refuzi
si-ti spun atunci ca esti ursuz,
dar imi dau seama imediat,
din vina mea esti suparat.

s-o ierti pe muna, zulufel,
cand pleaca noaptea printre stele,
cand o privesti in ochi, iar ea,
iar ea nici nu te vede.

locuiesc in curentul dintre doua ferestre

stii povestea cu piticul din castron?

sunt cum m-ai invatat tu sa fiu. si e chiar bine, ar trebui sa-mi para rau, sa imi dau seama ca nu e bine ce fac, dar nu-mi pare. imi aminteste de tine si asta, intr-un mod drag, cald, intr-un fel care ma apropie.

dureri de cap, saxofon, dureri de cap, saxofon.

stiti pe cineva care ofera lectii de saxofon?

intreb serios.

uneori ai certitudinea întregii tale fiinţe

foto:bedroom view, yesterday.

îţi imaginezi brazi plini de zăpadă, lumini ca prin ceaţă, în faţa unei clădiri cu un aer important. îţi aminteşti de o haină de iarnă, groasă. parcă ai fost tu acolo şi totuşi, parcă a fost altcineva. aştepţi. cele mai dese momente sunt cele în care ştii că totul s-a terminat cu mult timp în urmă şi că de atunci nu a mai existat nicio cale de urmat. e doar o câmpie întinsă, albă, pe care nu contează în ce direcţie o iei.

e noapte. noaptea oboseşti întotdeauna şi uiţi. abia dimineaţa ai certitudinea întregii tale fiinţe. te zguduie adevărul, te prăbuşeşte în tine conştiinţa unei realităţi atât de neaşteptate. ţi-e indiferent dacă dispari acum sau mai târziu. exişti prin simplul fapt că ocupi un loc în spaţiu. exişti prin faptul că ai cearcăne, că uneori mănânci, că uneori iei pastile, că uneori dormi câteva ore. exişti apăsător prin gândurile pe care le ai în fiecare zi. exişti dureros şi tot exişti. ai încercat să-ţi simplifici existenţa, dar ai dat greş. dai greş în fiecare zi pentru că nu mai ştii de ce exişti. şi mai ştii că nu are nimeni niciun plan pentru tine. ale tale au dat toate greş.

îţi priveşti uneori mâinile şi te rogi să tremure. doar ca să ştii că ceva în tine nu funcţionează cum trebuie. ca să ai de dus o povară palpabilă. ca să poţi plânge în fiecare zi. ca să se termine.

te-ai uitat. atunci când încerci să te descoperi, te pierzi. te uiţi şi, într-un final, nu te mai recunoşti deloc. leonin, leoniană, leonian. nebunia poate fi ascunsă uşor chiar şi atunci când o porţi cu tine în fiecare clipă. acum vrei zăpadă şi vrei să fii trasă de mână. ştii însă că nu există nimeni suficient de puternic. şi mai ştii că tu te opui din toate puterile.

mai ştii şi că nimeni nu înţelege nimic. şi mai ştii că viaţa oamenilor este făcută din cercuri, că unii trăiesc la fel din trei în trei ani, că unii trăiesc la fel în fiecare an, că cercurile tale sunt aceleaşi la fiecare câteva luni. aşa că nu o să se schimbe niciodată nimic, ţi-ai trăit deja zeci de cercuri, le poţi desena, sunt identice, iar tu te-ai schimbat mult prea puţin.ai devenit însă, cu fiecare cerc, mai nepăsătoare. e precum ameţeala care apare atunci când te roteşti pe loc, apoi te arunci pe pat, iar camera te ia pe sus şi te roteşte în continuare. şi ştii, în această ameţeală, că ţi-ai mai trăit un cerc.

de ce nu vrei? pentru că nu poţi, e simplu. preferi aceleaşi cercuri, până la sfârşitul vieţii. preferi aceleaşi cercuri, decât să calci în afara cercului şi să nu te mai poţi întoarce niciodată la tine.

dar nimeni nu înţelege niciodată nimic.

fă-mă ghemotoc de hârtie

un minut şi gata

să-mi vărs repede entuziasmul, eşti atent? sunt bucuroasă pentru că începe weekendul. sunt fericită pentru că am făcut pe cineva să se bucure. sunt bucuroasă pentru că e joi. sunt mulţumită pentru că ne-au ieşit patru cheesecake-uri. gata, am terminat repede cu entuziasmul, ai văzut?

foto: self, tonight.

or something else

Dear Heart,

You've always been sure of those you loved. But now I don't know if you're in love or just obsessed.

photo: weheartit.com

my blog is in pajamas all the time. dor si drag.

sa-mi fac bagajele, timid, si sa plec, la fel de timid. sa uit totusi ceva la tine ca sa gasesc candva, cand ma voi fi schimbat indeajuns de mult, un motiv ca sa ma intorc.

sa ma mut intr-un apartament pe burggasse, oricare, sau unul in paris unde nu cunosc inca strazile, sau unul in londra unde nu cunosc inca strazile, sau unul in lisabona unde nu cunosc inca strazile. sa ma mut oriunde ca sa-mi dau seama cine sunt. ca sa ma pot intoarce intr-o zi la tine si sa-ti pot spune ca acum pot iubi, ca acum stiu cine sunt.

sa am din nou timpul meu, cu cartile mele, cu ceaiul meu, cu desenele mele, cu nimicurile mele, cu fularele tricotate intinse peste tot, cu intalnirile cu batai crescute de inima. sa am din nou rochiile mele, sa am din nou ochii caprui, nu culoarea asta care nu mi-a spus niciodata nimic, sa am din nou dor si drag. sa am din nou toate dorintele mele, sa am din nou aspiratii, sperante, schimbari.

stiu pe cineva care m-ar contrazice, mi-ar spune ca le am pe toate, ca asta sunt eu acum, ca toate lucrurile insirate sunt prezente zi de zi in viata mea doar ca eu nu le mai vad la fel. si mai stiu ca s-ar putea sa aiba dreptate, iar mie sa imi fie doar frica sa recunosc ca asta sunt eu, ca lucrurile astea sunt taiate de pe lista, ca sunt toate parte din mine, si sa-mi fie doar frica sa fac cu adevarat o schimbare.

si mai stiu pe cineva care mi-ar da si mai mare dreptate: pe mine.

sa-mi fac bagajele si sa plec. dar unde?

in cesti uneori ghicesti povesti

zulufel, azi avem dimineti triste
in care ne suflam nasul in batista
si ne plangem soarta.
ne bem rar si incet mereu acelasi fel de ceai
tu bei mai incet,
ma uit in ceasca ta si inca mai ai.
si-mi spui, zambind, zulufel,
cum faci de obicei,
ca azi avem dimineti triste
eu, una, tu, una.
imi zambesti din nou si-mi intinzi o batista:
razi, draga mea draga, si nu mai fi trista.

Gars ar putea fi un nume de motan

intoarce tu lucrurile catre mine. aduna-ti singur hainele pe care le-ai uitat ieri. spune-le tu oamenilor cine sunt si cine esti. invata sa-ti faci singur cafeaua, macar o data. da-ti singur seama cand e timpul sa pleci sau sa ramai. zambeste tu si pentru mine, macar o perioada.

daca am fi din nou in garsoniera, ai apasa pe enter chiar acum, iar postarea ar ajunge pe blog injumatatita, cum ai facut de multe ori inainte. aduna singur parul de pisica de pe perna si nu te mai plange ca lasa par. iesi singur in balcon la o tigara si nu ma mai chema si pe mine. inchide si usa de la balcon, intodeauna se face curent.

adu-ti mai apoi aminte ca mi-ai spus candva ca britanicii nu cunosc notiunea de curent facut intre doua usi sau ferestre deschise. citeste-ti singur stirile din online si adu-ti singur cafeaua la pat. mangaie-ti singur obrajii si gandeste-te, macar pentru ca o clipa, ca nu mai e nimeni in garsoniera. poti?

eu da. ce facem mai departe?

foto:  reblogged from the Internet.

azi nu raspund la e-mail-uri

si-mi imaginez ca sunt intr-un studio, ca tai materiale, imaginez modele, sunt fericita si fac ce-mi place.
azi nu raspund la mail-uri, plutesc pe nori de ceata. si-mi propun pentru a mia oara, sa fac si asta, si asta, si asta. sa nu mai fiu eu, sa fiu cu totul altcineva. aproape ca reusisem, dar mi-a luat doar o saptamana ca sa redevin un "eu" mai vechi. schimbarea va trebui acum sa fie drastica. sa fie o pedeapsa pentru mine, pentru ca nu ma invat niciodata minte si doar din afara pare ca am vointa. in realitate, n-am. sunt tot eu, iar fix eu nu vreau sa mai fiu.

azi nu raspund la mail-uri, mai ca m-as ascunde sub birou, dar asta nu e un comportament de adult. ma-ntreb totusi unde e adultul. eu sunt un prea-adult.

azi nu raspund la mail-uri, ci verific toate biografiile pictorilor de pe wikipedia. azi nu raspund la mail-uri, ci beau un ceai verde in loc de mancare.

azi nu raspund la mail-uri, dar nici nu ma intristez. macar atat.

pururi tânără, înfăşurată-n pătură

cu o pătură pe mine şi cu laptopul în braţe, cu picioarele goale pe parchetul rece, m-am gândit la tine. unde eşti, dacă dormi, dacă nu dormi, în patul cui, dacă eşti şi tu înfăşurat în pături. nu m-am gândit mult la tine, îmi era somn. şi pe lângă asta, ştiam că-n realitate nu-mi păsa în patul cui eşti, mai ales că eu n-aş face niciodată asta cu tine. să te las să mă-nfăşori în pături.
e frig aici, poate de data asta chiar am să răcesc. am să răcesc. să răcesc. răcesc. am răcit. vezi? ne-am dus acolo, am dansat, am băut două beri şi-o vodcă, pe-a doua bere a terminat-o o tipă crezând că e berea ei. şi i-am mai zis unui blond că dacă vrea foc, trebuie să plătească 5 lei şi-o pungă de pufuleţi. tinerii din ziua de azi. mereu tineri. şi blonzi.
în caz că mioana marc citeşte, să ştie că mă bucur că mi-a zis din nou că ziua ei e în curând, că promit să nu uit şi că mi-a plăcut că ne-am întâlnit din nou în seara asta. şi că uite, i-am înviat ursuzonimul.
îmi place mult de mioana marc.

I was old today

uneori oboseşti să te mai întâlneşti cu aceiaşi oameni doar din cauză că te vei auzi spunând aceleaşi lucruri de care încerci cu disperare să uiţi. I felt old and odd today. and tired.

photo: self.

am I insane? Of course I am. Just not enough.

ne hranim cu firimituri. e o certitudine. it's a fact, cum spun englezii. ma intreb doar daca toti ne hranim cu ele sau doar unii dintre noi, astia mai nefericiti.
eu ma hranesc cu firimiturile pe care mi le arunci tu. un zambet, cateva cuvinte. privirile ti le prind mai greu din cauza ca nu mai am curaj sa te privesc. ma vad ca-n oglinda in povestile altor oameni care se hranesc cu ramasite, la fel ca si mine. un fel de "piscotari" ajunsi prea tarziu la vernisaj.

ma bucur de ziua asta de noiembrie la inceput de septembrie. asa arat si eu inauntru, de-asta-mi place. am in mine nori, usi trantite de la curent, ferestre prin care suiera vantul, frici si frig. sunt plina de noiembrie, nu de iubire.

o sa fug putin, merg pana la banca sa cer un extras de cont. sa fii cuminte.

lucruri pe care

1. as fi 62,3% fericita daca nu as avea peretii portocalii.
2. as fi 74,8% fericita daca proprietarul ne-ar da voie sa vopsim peretii.
3. de trei zile sunt blonda.
4. stiu sa tricotez.
5. azi am baut un late machiatto, un ceai verde, doua cafele simple si un cappucino, am mancat un cheesecake si doua sandvisuri cu humus si ardei copt doar pentru ca baiatul de la snack attack este foarte simpatic.
6. imi traiesc mare parte din zi scriind si, din fericire, primesc si bani pentru asta.
7. aseara pe la zece fara ceva era cat pe ce sa cumpar lenjerie neagra de pat, dar poate tie nu-ti place asa ca am cumparat una cu dungi rosii desi mie nu-mi place rosul.
8. nu-mi (mai) bat capul cu oamenii (in afara de tine), sa ma sune ei.
9. tenisii cu care m-am incaltat azi au talpile crapate.
10. toti tenisii mei au talpile crapate.
11. mi-am amintit ca am totusi o pereche de tenisi impecabili.
lucruri pe care as putea sa le insir la nesfarsit. voi?

vezi tu, eu habar n-am

vezi tu, de cateva zile mi-am vopsit parul si acum sunt blonda. nu ca asta te-ar interesa, doar ca pentru mine e ciudat sa gasesc fire blonde de par pe perna, altele decat ale tale, si abia apoi sa imi dau seama ca sunt ale mele. inca uit ca sunt blonda si nu-mi dau seama din prima secunda de ce se uita mai lung la mine cineva care nu m-a mai vazut de ceva vreme.

vezi tu, de cateva zile am ajuns la concluzia ca tot ce se intampla e din vina mea si niciodata datorita mie. si mi-am propus sa nu mai analizez nimic, stiu ca analizez totul prea mult, asa ca o sa traiesc din nou pe marginea aceea pe care am trait si acum cateva luni cand nu ma uitam pe unde merg si intr-o zi mi-am luxat glezna.

vezi tu, niciodata nu mi-a pasat de mine, doar de tine.dar toata lumea spune ca iubirea nu e niciodata sincronizata, ca iubirea e mereu altfel, deci poate am iubit pana la urma si nu-mi dau seama. incepusem sa cred ce spune wilde, ca iubirea e suferinta, ca poate trebuie sa simti ca te sfasie ceva pe dinauntru. dar macar atat stiu, pana la urma, ca nu e chiar asa, ca iubirea poate sa fie si-o dimineata innorata de septembrie in care ni se impletesc firele de par.

vezi tu, eu am nevoie de oameni necunoscuti care sa-mi dea semne din cand, sa-mi lase cateva cuvinte, chiar daca inainte nu-mi pasa. dar vezi tu, nu le spun asta mereu, dar ma bucur sa ii stiu acolo, undeva. si mai stiu ca am langa mine un singur om care ma cunoaste cu adevarat si in fata caruia nu ma tem sa imi dezvalui fricile si nebuniile si i le arunc uneori pe toate in fata chiar si atunci cand cu siguranta nu ar vrea sa ma asculte, dar vezi tu, ramane acolo si imi zambeste si imi spune ca e in ordine sa fii putin sarit de pe fix, dar ca nu ar trebui sa imi fie frica. si daca reusesti sa gasesti un astfel de om, un ins cu care te intalnesti mai des decat cu propria familie, de ce sa nu gasesti si pe cineva care sa te iubeasca la fel de dezbracat?

nu o sa

nu o sa regret niciodata ca sunt cum sunt asa cum inca mai regret ca acum cativa ani nu eram cum sunt acum. nu o sa regret niciodata ca in mintea mea acum gandurile sunt cel putin nesanatoase si modelate de niste obiceiuri gresite care sunt acum o parte din mine pentru ca le-am lasat, le-am intins bratele si le-am sarutat cu patima: "transformati-ma in omul acesta de nerecunoscut". si inca fac asta, ma indepartez in fiecare zi de cine eram, dar tot in fiecare zi stiu ca nu e de ajuns, ca trebuie sa fac eforturi mult mai mari, ca nu e timp de pierdut. ma regasesc din ce in ce mai putin, dar ma reindragostesc din ce in ce mai mult.
nu de mine, ci de un nimic placut imposibil de povestit sau explicat.

ma imaginez pe urma inapoi in viena, intreb in continuare daca cineva o sa vrea sa mearga, am ras si-am spus ca nici n-ar conta daca s-ar prabusi avionul, de data asta nici nu m-am cutremurat, m-am gandit doar ca vreau sa plec si-atat. ma mai gandesc sa iau cu mine pur si simplu un necunoscut, sa rad, tot asa cum am tinut un secret un an de zile si rad si-acum cand imi aduc aminte. vezi cum te schimbi?

m-am bucurat ca vine toamna si-mi lungesc diminetile innorate si beau ceaiul in liniste. au inceput sa redifuzeze arabela, nu-mi amintesc decat de rumburak de pe vremea cand eram mica, dar nu de nume, doar de barba lui perfect taiata si de inelul magic.

camera in care nu mai am timp sa fac ordine isi arunca dezordinea spre mine, se inmultesc si cartile, si revistele, si hainele aruncate atat de la intamplare. in unele dimineti as pleca in pijamale la serviciu, dar nu fac asta si atunci imi amintesc cat de mult mi-ar placea sa traiesc intr-o tara in care oamenii sa nu se uite ciudat la tine daca ai iesi pe strada in ursi albastri si papuci de casa.

nu o sa regret nimic, imi spun. ma-ntreb insa daca nu cumva o sa regret faptul ca de ani de zile mi-am propus sa nu regret nimic. 

o zi ca oricare alta

incerc sa-mi adun gandurile. cateva au ramas in pat, sub pat, pe langa biblioteca si prin cine stie ce carti. imi infasor haina, imi netezesc rochia cu palmele si-mi ascund complimentele primite undeva in buzunare. nu le mai cred de foarte mult timp.
aseara, la un ceai negru si un tort de morcovi, ne-am repovestit. intr-o zi nu o sa vreau sa-mi mai aud concluziile asa ca o sa plec pur si simplu.
am racit. fiecare parte din corp doare, imi analizez durerea de cap, o rasucesc si o savurez multumita. nu reusesc sa ma adun, sa scriu ceva. astept sa se termine ziua. sunt zile la care renunti pur si simplu, fara sa te gandesti ca peste ani o sa le vrei inapoi.
suport de umbrele. asta e una dintre concluziile triste la care ajungi. nu gasesc nici acum puterea sa plec, sa ma desprind de toate si sa vad cum se schimba lucrurile. imi doresc oameni noi, locuri noi. s-ar putea ca maine sa nu mai vreau nimic din toate acestea, dar visez la o schimbare mult prea mare ca sa fie uitata asa de usor.
azi nu vreau sa ma intrebe nimeni ce-am facut, cat am scris, daca am terminat. azi nu vreau sa ma gandesc la nimic, numar minutele pana la infinit, catre un moment fara sens, fara inceput si fara sfarsit. e o zi ca oricare alta, in care iei in spate tot greul existential doar prin intrebarea "de ce existam?".
iti limitezi apoi nelamurirea la un simplu "si acum ce fac?".
iti lasi capul pe spate, sorbi putina cafea si ajungi la aceeasi concluzie:
"n-am nici cea mai mica idee".

pe când virgulele

înainte ştiam să scriu
deşi poate n-am ştiut niciodată să iubesc
dar vezi tu
înainte ştiam să scriu
iar acum doar îngrămădesc
în margini întunecate de trotuar
cuvinte aruncate la-ntâmplare
fără nicio virgulă între ele
aşa cum nici iubirea nu are vreodată
semne de punctuaţie
ca să ştii când să pui punct
când să te miri
cât e de frumos
cât e de frumoasă
când să te întrebi
dacă nu cumva
ai ştiut în vremuri îndepărtate să scrii
fără să fi ştiut vreodată să iubeşti.

în sfârşit, o durere de cap

e o punte între noi, zulufel.
degeaba ne luptăm,
încercănaţi,
s-o traversăm.

sa fi impartit macar niste amintiri, sa ne fi injumatatit bucuriile. mi-a fost frica, mi-e frica si acum. dar poate stii cum e cand nu vrei decat sa faci parte din viata cuiva, chiar daca o sa fii un fel de suport de umbrele, dar sa fii acolo si sa te bucuri ori de cate ori incepe sa ploua.

imi adun lucrurile, verific totul in urma. n-am uitat nimic, trec in fuga pe-acasa, nici macar o ora, si plec iar. nu cumva imi petrec intr-un suflet intreaga viata?

nu ma intristez, sunt doar nelamuriri si mici dorinte.

Ma intreb daca frumusetea ta vine din palma pe care o intinzi cand daruiesti 50 de eurocenti

Pe sub mustati, asa zambeam in timp ce asteptam pe o banca, in fata supermarketului Billa. Tu, cu o palarie neagra, pantofi Oxford cu negru si alb, blondut, cu parul trecut putin de nivelul urechilor, cu un sacou negru care iti venea ca turnat, cu o infatisare eleganta si cu cel mai frumos chip pe care l-au vazut vreodata austriecii.

Zambeai in timp ce soarele iti intra in ochi. Apoi a venit un cersetor la tine si ti-a cerut 50 de eurocenti. "50 de eurocenti?" l-ai intrebat. Ai cautat o moneda in buzunar si i-ai dat, zambind si mai mult. Ti-a multumit, ti-a spus "danke schon" de cateva ori, si-a intors din nou privirea catre tine dupa ce se indepartase cativa metri si si-a strans pumnul in semn de ok. S-a indepartat multumit, nu pentru ca ii dadusesi 50 de eurocenti, ci un zambet nepretuit.

M-am uitat la tine si ti-am zambit. Imi strangeam genunchii pe banca din fata supermarketului si te priveam, cel mai frumos om din lume. Ma gandesc si acum cat de rar dai peste cineva care sa zambeasca asa ca tine, care sa ofere atat de mult doar printr-o privire atat de plina de bunatate. Ma intreb daca frumusetea ta vine din zambetul tau neintrerupt, din ochii tai albastri, din parul tau blondut, din inima ta, din palma pe care o intinzi cand daruiesti 50 de eurocenti.

What next?

it's high time we changed everything. my weeks are not enough, my 24 hours should be at least 36.

it's high time we bought colourful new tights, put on new dresses and warm coats.

welcome, autumn, I've been expecting you.

my evenings are always booked: whether's out for a drink, for a concert, for a movie, for a play (theatres are opening their doors already). so I'm almost never at home. I do not complain, I suppose it's a good thing meeting friends all the time.

it's weird, everything's so quiet these days. there's peace inside of me today, wish I could keep that all the day (could work for a song, wouldn't it?)

I hug the dreamer today and I send her all the beautiful autumn dreams.
I also want to thank these bloggers for being there and sharing their beautiful way of being: mintea de ceai, zenobia, luc, krisatomic and fashezine. There's more of them, I've got probably ten more favourite bloggers (oldies but goldies) who changed the way I am today. :) of course a blog can change you, it's about the things you like about some person's way of living, thinking, loving. And that person's no longer miles away when sharing insights of her life. :)

Foto: weheartit.com

Have a happy Monday! I go back to work!

we go dancing

Toate trec

zulufel, toate trec si nu-mi dau pace
pentru ca trec, vezi tu,
sub carapace
si-mi rod
pantoful stang in semn de revolta.
ce ipocrizie, zulufel,
toate trec.

desfac o jumatate de portocala
o felie tie, o felie mie,
cealalta jumatate o aruncam
in neant sa aiba si el
ce roade.

zulufel, toate trec
tineretea, dorinta de viata
si stam cu degetele impletite
tristi, printr-un balcon in primaverii
si ne spunem,
zulufel, ca toate trec.

rabdare, nu. incredere, nu. ramane un pic de furie.

credeam ca stiu, ca totul e limpede. credeam ca privesc in oglinda si stiu cine e acolo. credeam ca deciziile sunt clare, ca inauntru apele sunt linistite, ca hotarari au fost luate. ramane un pic de furie. si toata furia aceea se indreapta impotriva mea si ma intreb de ce nu se termina totul.

photo by anna wolf. reposted.