am facut sa fie bine

as fi vrut sa ma plang. zau daca n-as fi vrut sa ma plang. de ploaia de duminica, de schimbarile astea rapide de temperatura, de starea de somnolenta si de nu-stiu-exact-ce-i-cu-mine din ultimele zile. pe de alta parte, in fiecare zi de saptamana trecuta as fi vrut sa va scriu despre cat de bine e. despre cat de frumoasa a fost ziua de luni, ce bine a fost marti si asa mai departe. dar am salvat in minte, de fiecare data, toate aceste ganduri. am muncit mult saptamana trecuta. cred ca e prima data cand se concretizeaza trei directii distincte. iar eu am gasit in mine niste superputeri care par sa se inmulteasca pe masura ce muncesc si mai mult.

numai ca uite, de cateva zile, sub presiunea unor valuri de oameni noi, in centrul unor intrebari la care trebuia sa am un raspuns pregatit fara sa cunosc, de fapt, informatiile de care aveam nevoie, inconjurata de nou din directia unui proiect pe care am indraznit sa-l demarez cu doar doua saptamani si un pic in urma, am inceput sa simt ca se dezorganizeaza alte lucruri. si jur, primele semne sunt hainele aruncate pe canapea si cafeaua pe care nu mai apuc s-o beau acasa, dimineata.

iar acela e momentul in care stiu ca o astfel de dezordine a lucrurilor anunta altceva. de data aceasta, exact perioada de care va povestesc. ajung sa ma deranjeze, mai mult decat de obicei, un buna dimineata rastit sau spus cu o voce prea ridicata. alte lucruri marunte, o usa trantita la lift, o masina parcata unde n-ar trebui sa existe masini si tot asa.

si-am citit, dupa ce incercam sa fac ordine inainte de a trimite inca un sir nesfarsit de e-mailuri, despre un proiect frumos pe care cineva l-a transformat intr-o realitate concreta. m-am regasit in curajul acela de a indrazni si mi-am dat seama ca, din fericire, doua dintre proiectele mele de-acum vor aduce multa bucurie unor oameni. rasplatesc eforturi, dac-ar fi sa descriu totul in doua cuvinte.

si mi-am mai amintit, in doar cateva secunde, de ce a insemnat ultimul an si jumatate. nu stiu sa existe prea mult trecut in prezentul meu. nu-l inteleg si-am rupt multe legaturi in toata aceasta perioada. asa ca mi-am reamintit si azi, la momentul potrivit, ca nu am de ce sa mai dau atata atentie unui buna dimineata pe care cineva ti-l striga in ureche, in vreme ce tu esti imbufnat fara motiv. si-am zambit cu gandul la bucuria unui om care si-a vazut visul cu ochii fiindca eu incepusem sa uit, de cateva zile, de magia pe care ti-o aduc lucrurile pe care le faci din pasiune.

si mai zambesc, gandindu-ma ca ori de cate ori nu am stiut raspunsul, am ascultat de mine si de valorile in care cred. fiindca fara compromisuri fata de tine, o sa dormi bine noaptea. si n-am cum sa uit, totusi, ca din 365 de zile, am invatat sa zambesc in cele mai multe dintre ele. si las acum sa treaca de la sine micile si scurtele perioade in care poate nu-ti gasesti locul, desi te-ai imbracat cu camasa preferata.