sa nu adormi in zapada

La ce ne asteptam? La maini intinse, la pareri de rau? La sentimente si dureri pe care sa le simta altii in locul nostru? Pentru ce ne mai asumam noi atunci responsabilitatea? Pentru o viata golita de tot ceea ce ar insemna decizii, promisiuni de care sa ne tinem si responsabilitati pe termen lung?

Reusim, cu adevarat, singuri. Asta nu inseamna ca pe parcursul unei vieti esti singur si nu te ajuta nimeni. Insa in cel putin 90% din timp, va trebui sa te descurci de unul singur. Daca, fie si pentru o clipa, vei spera ca altcineva o sa te ajute, ca altcineva ar trebui sa faca un lucru in locul tau, ca altcineva ar trebui sa iti preia o parte din responsabilitati, inseamna ca ai chef sa cedezi altcuiva o parte din viata. Asteapta-te, in cazul asta, la fix aceleasi recompense. Mult mai putine pe masura ce iti asumi din ce in ce mai putin responsabilitatea pentru ceea ce traiesti.

Nu spun ca nu primim ajutor. Ca, de-a lungul vietii, nu intalnim oameni minunati alaturi de care construim lucruri la fel de frumoase. Spun doar ca, daca noi nu am fi avut determinarea sa facem un milion de lucruri inainte, pe cont propriu, cu un curaj pe care l-am gasit in noi, n-am ajunge sa ii intalnim pe oamenii respectivi.


Bineinteles ca m-am gandit deja prea mult la acest subiect. Doar ca ieri mi-am dat seama de ce, uneori, cand avem parte de dezamagiri acolo unde nu ne asteptam, simtim uneori nevoia sa ne intoarcem la oameni din trecut. Si ne intoarcem la ei, asa cum si ei se intorc uneori la noi, fiindca stim exact ce ne asteapta. Dupa dezamagiri reciproce, stii exact cum omul acela te-ar putea dezamagi din nou, dar iti asumi asta, fiindca stii ca nimic nu o sa te suprinda venind de la el sau de la ea. Iar tu esti obosit si fix pentru asta nu mai ai energie: de suprize, de dezamagiri noi carora sa le faci fata.

Dar e gresit. Din punctul meu de vedere, e o decizie gresita pe care m-am ferit sa o iau inca de multa vreme. Mi se pare ca e ca si cum ai alege sa tragi un pui de somn in vreme de furtuna si in timp ce urci spre cabana din varful muntelui. Fiindca ti-e greu si ai obosit, te asezi in zapada sa dormi un pic, in loc sa mergi mai departe.

O sa-mi spuneti, poate, ca nu e asa, ca pe urma te trezesti si mergi mai departe. Uneori, da, asa se intampla, dar niciodata nu o sa scapi fara cateva degete taiate sau o inima degerata.