devii slab când nu-ţi mai poţi ascunde lacrimile

am vrut să renunţ, nu înţeleg nici acum ce caut aici, azi nimic nu a părut să aibă sens, de fapt, niciodată nimic nu are sens, aceleaşi lucruri care se repetă la nesfârşit, ore în care ochii mei nu mai vedeau nimic şi nu înţelegeam de ce trebuie să fac acelaşi lucru fără sens, ca un robot, nu-mi înţeleg existenţa, dar ştiu că aseară am plâns pentru durerea pe care au simţit-o alţi oameni, am plâns pentru că uneori am mâinile legate, pentru că acum nu am voie să pun întrebări, pentru că nu ştiu să simt şi nici să îmbrăţişez.

pentru că nu găsesc niciun sens niciunde şi tot ce vreau e ca unul dintre spectatori să se ridice şi să mă ajute să-mi fac bagajele pentru cea mai lungă călătorie. am mâinile legate.