zâmbete

de sub degete azi nu ies cuvinte, poate doar nişte urme ale unor fraze care capătă sens doar printr-o obligaţie a lumii celor mari. sub birou se ascund cizmele nevoite să iasă şi astăzi în lume fără să-şi fi primit porţia lor de luciu. mâinile uscate din cauza unui săpun ieftin, mereu acelaşi, din baia la care se face mereu coadă, se plimbă alene peste tastatura aceasta cumva devenită familiară. o să-mi fie dor de tine "t"-ule, o să-mi fie dor de tine "z"-ule, o să-mi fie dor de tine "m"-ule. degete mici. degete mici de filip florian. cât ceai verde se ascunde astăzi prin ceşti. ca şi cum în toate ceştile din toate birourile n-a fost niciodată altceva decât ceai verde.

cele mai frumoase uşi din tot bucureştiul sunt cele ale ceainăriei cărtureşti. erau vremuri când acolo se spuneau poveşti pe timp de ploaie, acum nu mai este timp nici măcar pentru ploi. miroase a crizantemă de toamnă şi a primele ore de după-amiază. nu ştiu dacă te-ai gândit vreodată cum miros după-amiezile, dar îţi vine mereu să te scufunzi cu nasul în ele.

în partea stângă îşi odihnesc aripile patru rândunele. le-ai prins pe toate într-un laţ auriu şi le laşi să-ţi gângurească deasupra inimii. ieri dimineaţă, pentru câteva minute, am ascultat cântecul guguştiucului. se auzea atât de aproape, ca în zilele unei copilării mult prea îndepărtate. să revenim. spuneam că în birouri miroase a ceai verde. o ameţeală plăcută s-a instalat odată cu primele două ceşti de ceai, iar eu îmi număr zilele în care timpul nu mai este timp.

cinci ore, patru ore, trei ore, câteva minute. apoi se face iar frig, aceleaşi cizme se îndreaptă către o universitate în care anii s-au scurs pe nesimţite. e aproape întuneric la cinci şi-un pic. dar cărtureştiul miroase a ceai şi a cărţi, are parfumul acela pe care îl va împrumuta, într-o bună zi, şi casa familiei mele.