rien de rien

acesta ar trebui să fie ultimul post pentru o perioadă mare de timp. so I can figure out what to do with myself. because  now I'm doing nothing. my heart's loving so many people, that's comforting. but I'm not loving myself and my heart's falling to pieces. not posting will make this blog be forgotten. and I hate doing this to a thing which grew together with me for the past four years.

oamenii sunt cei mai importanţi şi cred că m-am concentrat mai mult asupra blogului decât asupra oamenilor. m-am gândit mai mult la cum să mă schimb fără să încep cu adevărat să mă schimb. în seara asta aş fi vrut să fiu foarte mult alături de cineva la care ţin din toată inima, dar nu am ştiut cum şi nici nu am îndrăznit. niciodată n-am îndrăznit cu adevărat, mereu mă tem să nu cumva să-i deranjez pe ceilalţi. dar asta ar trebui să fie un wake up call. less here, more out there. sau poate blogul mă ţine în picioare. nu-mi dau seama. în aceste momente nu-mi dau seama de nimic. nu mai cred însă că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv. sau poate că acum mă aflu aici pentru că am trăit pe lângă lucruri, pentru că doar am scris despre ele şi am uitat să le trăiesc.

am obosit să povestesc cât de rău mă simt, am obosit să văd atât de des aşternute toate lucrurile care mă fac să reuşesc cu greu să mă mai trezesc. iar faptul că nu reuşesc să trec de stadiul de presse-papier într-o anumită situaţie îmi ridică semne de întrebare. will stop here for the time being, will focus more on my food blog and will maybe put all my mixed feelings into a book. but will just take a pause from verde ursuz because I no longer know who's verde ursuz. fingers crossed, dear fellows. and I hope you'll know how to find your way back when I return. I know I have to go and find mine.