cum îţi dai seama că eşti singur sau că te-ai transformat în lup

răsufli uşurat când te apropii de casă. laşi în urmă birouri, etaje înţesate cu oameni, trotuare înţesate cu cerşetori. iei liftul ca să nu te întâlneşti cu nimeni până la etajul tău. scoţi cheile şi intri în casă. ai ajuns. din golul de afară nu mai rămâne aproape nimic, te umple o bucurie dulce, venită toată din liniştea pe care o regăseşti aici, din redescoperirea propriei fiinţe pe care la 7 dimineaţa ai şters-o în oglindă uşor, cu un burete plin de pudră. tresăririle şi aşteptările nu sunt pentru tine. nu mai aştepţi nimic din partea altor oameni mai ales când aceştia îţi arată că nici ei nu sunt capabili să se schimbe. cu atât mai mult, în drumul tău bine stabilit, intervenţiile lor mici te enervează la culme. n-ai vrea să mai vezi, să mai auzi, să mai asculţi pe nimeni în următoarele câteva luni de zile. nu vrei să mai auzi cât sunt de slabi pentru că şi tu eşti unul dintre ei, dar vrei să te schimbi. mai mult decât atât, nu-i mai vrei pe ei. nu acum. vrei o pauză mare de la toţi oamenii pe care îi ştii. te-ai transformat în lup fiindcă nu ţi se mai face niciodată dor de nimeni. şi te-ai transformat în lup fiindcă toţi din jur îţi rod dintr-un timp pe care nu vrei să-l mai împarţi cu nimeni altcineva.

şi aşa e cel mai bine. sper că ne-am înţeles.

wolf.