fără cafea nu se poate

sorb dintr-o cafea imaginară şi ascult o muzică imaginară în timp ce caut un articol (deocamdată imaginar) pentru a-mi completa ultima adăugire din dizertaţie. până una-alta, mă bucur că sunt aici, în fotoliul meu mare de cititor avid şi mă bucur că mi-am regăsit diacriticele. caut în stânga şi-n dreapta cu speranţa că toată această răscolire a online-ul (despre online!) va fi până la urmă cu folos. şi-ncerc să mă concentrez în ciuda unui hârâit de furnal pe care laptopul vechi de aproape cinci ani îl scoate din momentul în care se deschid mai mult de două ferestre. dacă la asta adaugi şi două documente word, furnalul se enervează şi mai tare. în cameră sunt deja probabil peste 25 de grade, motiv pentru care singura dorinţă pe care o poate avea un om în acest moment este să stea sub duş, nu aici, în faţa unui dispozitiv electronic pufăitor şi pe moarte, pe deasupra şi responsabil de creşterea temperaturii din cameră.

tot n-am găsit articolul, iar de când am scris prima parte s-a mai scurs o jumătate de oră. am dat însă un telefon şi-am cerut (a se observa tonul imperativ) să mi se aducă un pachet de cafea. în acest timp, mă gândesc cu jind la ciocolată, biscuiţi, cheesecake-uri şi o listă lungă de alte minuni pe care nu mai am voie să le mănânc. aşa că poftesc la o ceaşcă de cafea care va veni când va veni, cel mai probabil pe la un două, oră până la care sper că voi termina şi eu de răscolit prin mrejele online-ului (poate că ar fi trebuit să citesc mai cu atenţie articolul peste care doar mi-am aruncat ochii săptămâna asta şi care îţi spunea, încă din titlu, că dacă nu găseşti ceva pe google, tu eşti de vină, pentru că google knows everything). prin urmare, eu nu ştiu să caut, iar google nu-mi afişează rezultatele corecte. dau însă vina şi pe mulţi dintre autorii din online care nu-şi optimizează nicicum articolele şi nici măcar un sherlock holmes electronic (e-sherlock?) nu le-ar găsi.

am fost ieri la bookfest. la un minibookfest. mi s-a părut chiar mai mic decât anul trecut, pustiu şi cu aceleaşi oferte de carte. e drept, nebunia începe azi când se îngrămădesc lansările. m-am întors cu eseurile de duminică ale lui constantin noica şi cu o listă de alte cărţi pe care nu o aveam când am plecat de-acasă (includem e.e.cummings şi noua carte a lui mircea cărtărescu - zen.2004-2010). să nu uităm că humanitasul a tradus habarnam în oraşul soarelui. tot nu-mi trece că nu i-au oferit un hardcover, dar e ca şi cum aş uita de cărţile valoroase care la noi apar ca şi cum au trecut (şi chiar aşa se şi întâmplă) printr-un război dureros de negociere a celor mai ieftine mijloace de editare.

trec de la una la alta pentru că azi nu e timp de filozofat (deşi în programul de lectură vor intra mai nou doar cărţi de filozofie combinate cu pauze de literatură rusă). asta până când îmi clarific multe lucruri cu privire la oameni şi la mine, fireşte. asta pentru că momentan privesc în jur şi identific tipologii în loc de oameni şi ştiu că nu este aşa şi că oamenii sunt într-adevăr diferiţi şi au de oferit multe.

sunt 30 de grade, în caz că vă-ntrebaţi. articolul nu se arată la orizont, dar lucrarea mea e aproape gata de trecerea în print. peste o lună se încheie tot ce ţine de masterat, iar asta înseamnă o libertate mare şi un semn de care trebuie să ţin cont. vine cu o schimbare, vine cu un semnal de alarmă, aş spune. un semnal de alarmă care nu mă îngrijorează, ci îmi transmite doar că trebuie să îmi urmez proiectele aflate acum îmi plan, că trebuie să mă perfecţionez în ceea ce fac şi că trebuie să îndrăznesc mult mai mult pentru că sunt în stare de lucruri mai importante decât cele pe care le-am făcut până acum. e în plan o carte, proiect pe care sper să-l văd deja împlinit până în toamnă. îmi tot vine să fac un rezumat al lucrurilor învăţate anul acesta şi nu ştiu cum. am învăţat, să zicem, că e important să ieşi din tiparul propriei vieţi. am reuşit să-mi aud din nou inima şi am lăsat-o să-mi vorbească. aşa am ştiut că mi-e cel mai bine fără oameni în jur, pe o perioadă nedeterminată (am în continuare aceeaşi convingere). e greu să-ţi ţii însă prietenii aproape fără să-i vezi. am descoperit cât de mult înseamnă prezentul atunci când înţelegi că nu există nimic altceva în afară de el. am identificat frici în alţi oameni, uneori pentru că erau şi ale mele, alteori pentru că le regăsisem la nenumăraţi oameni. şi-am mai învăţat că cei din jur te transformă în bine sau în rău, aşa că trebuie să ai în jur doar oameni care să te inspire şi care să te facă mai puternic.

şi pentru că tot am menţionat importanţa prezentului, mă întorc la scris. şi dacă ce-am scris mai sus n-a sunat nicicum a verde ursuz, sunt tot eu, ceva mai ordonată.