pourtant quelqu'un m'a dit

"e mai mult o obsesie."

nu, e mai mult un mister. poate e iubire, poate nu. oricum ar fi, e mult prea târziu. las lucrurile să curgă în linişte ca apa unui râu. nu-ţi poţi zări adevăratul chip decât într-o apă care stă pe loc. nu mai fug. doare tot, iar rănile nu se vindecă nicicum. dar e mai bine dacă ai curajul, la un moment dat, să nu-ţi mai pui singur sare pe fiecare tăietură. îţi trebuie curaj să încerci să te vindeci. e mult mai uşor să îţi adânceşti la nesfârşit rănile. să rupi coaja aşa cum făceai când erai mic. nu-ţi era teamă. iar buba aceea prindea altă coajă. aproape te mândreai cu toate vânătăile şi zgârieturile.

aleg să mă vindec. e greu, lupt, dar aleg să mă vindec. nu s-ar zice din moment ce pe zi ce trece devin un om din ce în ce mai slab. dar eu aleg să mă vindec. iar liniştea din interior, va însemna ordine la exterior. ordine în gânduri, în sertare, în tot ceea ce am de făcut într-o singură zi.

vezi cum e lupta asta? înseamnă şapte etaje în fiecare zi. lipsa de voinţă venea din teamă. dar pot să fac asta. am nevoie de linişte ca nimic să nu tulbure acest drum pe care l-am ales de ceva vreme. e un război pe care-l duc cu mine însămi. nu e pace, e doar o perioadă de linişte. de izolare. până când nu o să mă mai recunoaşteţi. nici tu. şi nici tu. când o să treceţi pe lângă mine fără să fiţi siguri dacă eram eu. dar pentru asta am nevoie de linişte. doar aşa drumul poate să fie scurt. paşi mici şi siguri.